Daniel Oprița e ca și plecat de la Steaua la Sepsi OSK. Antrenorul pe care George Ogăraru l-a propus pentru banca ”militarilor”. EXCLUSIV

Marius ANGHEL 29 May. 2025, 14:53 Liga 2
Daniel Oprița e ca și plecat de la Steaua la Sepsi OSK. Antrenorul pe care George Ogăraru l-a propus pentru banca ”militarilor”. EXCLUSIV

Daniel Oprița (43 de ani), antrenorul Stelei în ultimele șase sezoane, este ca și semnat cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în ciuda faptului că mai are contract cu clubul bucureștean încă un an.

Cum clubul din Ghencea nu face pași să-și schimbe forma de organizare, pentru a avea drept de promovare în prima ligă, iar antrenorul a primit o ofertă pe placul său, acesta din urmă este decis să rupă contractul cu ”militarii”, valabil încă un sezon, chiar dacă nu va ajunge cu șefii clubului la un acord de despărțire în condiții amiabile.

Nu o dată Oprița a spus că se gândește să plece de la Steaua, iar acum are pe masă oferta care îl mulțumește, fiindcă nu voia să plece de la clubul bucureștean în orice condiții, ci doar undeva unde să i se asigure liniștea pentru a antrena și unde să aibă condiții de performanță, financiare și de infrastructură.

La Steaua ar putea ajunge antrenor Laurențiu Diniță, el fiind propunerea lui George Ogăraru pentru ocuparea locului vacant după plecarea lui Oprița.

Daniel Oprița se desparte de Steaua după șase ani

Colaborarea dintre Steaua București și Daniel Oprița este pe cale să se încheie după șase ani, perioadă în care a promovat echipa din Liga 4 până în Liga 2, în ani consecutivi, iar în cele patru sezoane petrecute în liga secundă de trei ori s-a jucat în play-off. În aceste trei participări în play-off, de două ori s-a terminat pe locul 2, direct promovabil în SuperLigă, respectiv pe locul 4, calificabil în baraj de promovare, însă nu i s-a permis să urce în elită, din cauza formei de organizare a clubului.

De-a lungul timpului, Oprița a primit oferte de la alte echipe, de la SC Oțelul Galați, de exemplu, în iarnă, însă a preferat să continue la Steaua, unde a avut liniște să antreneze, o situație financiară fără probleme și a avut condiții de pregătire excelente.

”Am și vorbit cu domnul comandant. Dacă nu se schimbă ceva, mai am un an contract… Dacă nu apare vreo veste cât mai repede, că avem drept de promovare, i-am și spus că aș vrea să plec! Dacă se rezolvă cu dreptul de promovare, cu mare plăcere aș rămâne și aș vrea să duc Steaua în prima ligă. Dacă nu, simt că și eu am ajuns, așa, la… (…) Îmi doresc să merg în altă parte, dacă nu se va rezolva cu dreptul de promovare din acest sezon. E greu și pentru mine, și pentru jucători!”, spunea, de curând, Oprița, după eșecul cu scorul de 0-3 contra FC Voluntari, în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 2.

Oprița este înțeles cu Sepsi OSK

Cum la Steaua nu sunt semne că se va produce schimbarea care să permită echipei să promoveze, iar Oprița a fost ofertat de Sepsi OSK, antrenorul e decis să facă rupă contractul cu bucureștenii și să accepte să conducă formația retrogradată din prima ligă.

La Sfântu Gheorghe are condiții de prima ligă, iar probleme financiare nu sunt, altfel că două dintre condițiile despre care vorbea, de-a lungul timpului, Oprița pentru a accepta să plece de la Steaua sunt îndeplinite. O a treia condiție era să fie lăsat să antreneze, să nu se bage nimeni peste el!

Potrivit unor surse, Oprița a fost deja la întâlnirea cu reprezentanții clubului din Covasna, a vizitat baza sportivă și și-a dat acordul, iar acum nu mai are de făcut decât să se despartă de Steaua. Fie amiabil, fiindcă mai are un an de contract cu clubul bucureștean, fie prin a-i fi plătită clauza de reziliere, care ar fi de 50.000 de euro, așa cum a scris ProSport cu câteva zile în urmă.

  • La Sepsi OSK, Oprița nu ar pleca cu mâna goală, ci alături de mai mulți jucători dintre cei pe care i-a antrenat în ultimele sezoane.

”Momentan sunt sub contract. Nu pot nici să confirm, nici să infirm acordul cu Sepsi. Dar sunt discuții, da. Iubesc Steaua, țin foarte mult la oamenii de aici, la cei cu care colaborez, nu mi-ar fi deloc ușor să plec. M-am atașat de club, de oamenii de aici, dar trebuie să fac pasul mai sus, ori la Liga 1, ori la Liga 2 la o echipă cu drept de promovare”, a spus Oprița, pentru GSP.ro, care scrie și că alături de antrenor vor pleca la Sepsi OSK jucătorii Daniel Vîrtej, Stephan Drăghici, Adrian Ilie și Dean Beța.

  • Metalul Reșița, Juventus București, CSM Școlar Reșița, FC Voluntari, CS Mioveni și Steaua sunt echipele pe care le-a antrenat Daniel Oprița în cariera sa. Cu Juventus a reușit promovări consecutive în Liga 2 și în Liga 1. În Liga 1 a mai condus-o, pentru scurt timp, pe FC Voluntari.

Laurențiu Diniță, propunerea lui George Ogăraru pentru funcția de antrenor la Steaua

Potrivit ProSport, la Steaua, o variantă de înlocuire a lui Oprița este Laurențiu Diniță, acum antrenor la juniori. Propunerea îi aparține lui George Ogăraru, cel care coordonează Academia clubului din Ghencea și care recunoștea că nu are o relație de colaborare cu Oprița, fiindcă nu gândesc la fel despre promovarea tinerilor.

Diniță a ajuns antrenor în cadrul clubului Steaua din vara anului 2023, după ce, anterior, a condus ca ”principal” echipele ACS Berceni, Concordia Chiajna II, Dinamo II, CS Balotești, Dinamo U19, din nou Concordia Chiajna, CSM Alexandria și Concordia Chiajna U19. A fost antrenor secund la Concordia, Sportul Snagov și Turris Oltul Turnu Măgurele.

  • Ștefan Iovan, fost căpitan al Stelei, nu ar spune ”nu” unei propuneri de a antrena el echipa în Liga 2 în noul sezon.

Foto: Gică Flușter (Sport Pictrues) și Steaua București 

Marius ANGHEL 29 May. 2025, 14:53 Liga 2
Pe aceeași temă