:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2FSTEAUA-BUCURESTI-FC-VOLUNTARI-PLAY-OFF-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-9.04.20251-1024x768.jpg)
CSC Dumbrăvița are încă două achiziții și le-a oficializat marți, 8 iulie.
Linia de a aduce fotbaliști tineri se menține, căci clubul timișean i-a acontat pe Daniel Olariu și Radu Ciurel, ambii trecuți prin curtea Politehnicii Timișoara, ultimul, chiar în sezonul recent încheiat.
Pentru compartimentul ofensiv, CSC Dumbrăvița l-a acontat pe atacantul în vârstă de 20 de ani Daniel Olariu.
Acesta a început fotbalul la CFR Timișoara, dar de la 11 ani a trecut la concitadina Poli. A debutat în alb-violet, la seniori, în Liga 2, în noiembrie 2021, într-un 1-0 în deplasare la FC Brașov SR. A mai fost legitimat la Phoenix Buziaș (Liga 3), iar în sezonul trecut a jucat la CSC Șelimbăr (13 meciuri) și apoi la CS Afumați (1 meci).
A semnat pe un sezon cu CSC Dumbrăvița din postura de jucător liber de contract și va continua, astfel, în Liga 2, unde va activa pentru o a patra echipă din acest campionat.
De asemenea, a fost adus fundașul stânga Radu Ciurel, care are, în prezent, 19 ani. Lugojeanul a început fotbalul la CSM, în orașul natal. Ulterior, a ajuns la Ripensia, unde a debutat în Liga 2, într-un 3-1 cu Astra, desfășurat în aprilie 2022.
În ultimele două sezoane a jucat la SSU Poli Timișoara, în Liga 3. În ultima stagiune a bifat 23 de apariții.
Și el a semnat tot pe un sezon cu CSC Dumbrăvița.
De precizat că Radu Ciurel a fost vara aceasta în probe de joc la UTA și la începutul lunii se află la CS Dinamo, care îl includea în lotul deplasat în cantonamentul de la Valea Iașului.
În prezent, Florin Fabian are 18 jucători sub contract sigur.
Până acum, CSC Dumbrăvița a anunțat opt achiziții: Bogdan Vasile, Iosif Berințan, Alexandru Misarăș, Bogdan Panaite, Raoul Cristea, Robert Curescu (și el trecut pe la Poli / împrumutat de la FC Bihor), plus Daniel Olariu și Radu Ciurel.
Portarul Marian Brașoveanu mai avea contract.
Au prelungit dintre cei din sezonul trecut: Robert Mikloș, Cosmin Gladun, Răzvan Morariu, Rareș Butnărașu, Raul Ailenei, Andreea Bologa, Fabiano Cibi, Nicolae Sofran și Cristian Pădurariu.
Desigur, în acest context și plecările devin evidente. Pe lângă Eduard Pap, ajuns la Csikszereda, sau Nicu Modan și Claudiu Apro, ajunși la ACSM Reșița, nu mai sunt la echipă nici fotbaliști care au promovat-o pe Dumbrăvița în Liga 2, precum Costel Zurbagiu sau Dragan Paulevici, dar nici experimentații timișoreni Cristian Scutaru sau Alin Ignea. Nici ripensistul Andrei Olaru nu apare în lot, după ani de zile de împrumut, dar nici Ionuț Anișorac, împrumutat de la UTA. Nici portarul Adelin Iliescu nu mai face parte din lotul bănățenilor.
Florin Fabian a tot avut jucători în teste și rămâne de văzut ce nume vor veni zilele viitoare, căci de luni, echipa va fi în cantonament la Tărlungeni (Brașov). Vineri, Dumbrăvița are un amical cu ACSM Reșița.
Foto: CSC Dumbrăvița