Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins apelul depus de FC Brașov, după ce nu a primit licența pentru ediția 2023-2024 de Liga 2, iar viitorul clubului este sumbru.
Jucătorii au aflat decizia chiar înaintea primului antrenament al săptămânii.
Fotbaliștii l-au așteptat pe Dan Alexa în vestiar, iar antrenorul, poate cel mai optimist om din tabăra Brașovului în ”cazul Licența”, a părut efectiv dărâmat.
Și-a găsit cu greu cuvintele în vestiar. ”Îmi pare rău. Sunteți jucători buni, sunt convins că veți găsi echipe unde să vă demonstrati valoarea”, a fost mesajul transmis de Alexa jucătorilor.
În câteva minute, vestiarul s-a golit. De mai bine de două săptămâni, jucătorii au fost asaltați de impresari cu oferte de la alte echipe. ”Era greu de crezut că TAS va întoarce decizia FRF. Ce s-a întâmplat la acest club, cu licența este de cartea recordurilor. Și-au bătut joc de noi”, au comentat jucătorii.
FC Brașov se aștepta la un verdict al TAS pentru ziua de 10 august. Cu o zi înainte, clubul avea programat meci în Turul 2 al Cupei României.
Miercuri, de la ora 17:30, FC Brașov trebuie să joace la Odorheiu Secuiesc, iar în situația în care clubul a rămas fără jucătorii de la prima echipă, o variantă să poată evolua în Turul 2 ar fi ca la acest meci să se prezinte cu juniorii U19.
În cazul în care FC Brașov nu se va prezenta la meciul din Cupă, Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF va exclude clubul din competițiile organizate de FRF și, dacă își va dori să își continue activitatea, o va putea lua doar din ultima ligă a județului Brașov, adică din Liga 5.
Foto: FC Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2023-2024-fc-brasov-out-progresul-spartac-in-19279233
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-comunicat-dupa-ce-a-aflat-ca-va-continua-in-liga-2-alegem-sa-privim-oportunitatea-de-a-ramane-in-acest-esalon-ca-un-omagiu-19279243
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/au-fost-stabilite-meciurile-din-turul-2-al-cupei-romaniei-19278800
https://liga2.prosport.ro/seria-1/start-in-noul-sezon-de-liga-2-19278853