Cuplul Lăcătuș – Prunea scrie istorie în Copou

Marius ANGHEL, Narcis POHOAȚĂ 04 Jun. 2014, 11:00 Liga 2
Cuplul Lăcătuș - Prunea** scrie istorie în Copou

Doar un sezon au fost nevoiți suporterii Iașiului să suporte supliciile ligii secunde. Revenit în fotbalul românesc după ceva mai mult de un an de absență, Marius Lăcătuș a reușit să readucă aerul de primă ligă în Copou. A fost o promovare scrisă în 2014, după un parcurs aproape perfect. După un sezon de toamnă dezastruos, în care echipa nu s-a regăsit nici după înlocuirea lui Costel Enache cu Marius Lăcătuș, fosta glorie a Stelei a transformat radical echipa în iarnă și a realizat un obiectiv ce părea compromis la un moment dat.

Dincolo de importantul aport al jucătorilor, interesant este că promovarea a fost reușită de doi foști mari rivali în teren, dar prieteni în afară: o fostă glorie a Stelei, cel mai iubit fost fotbalist din Ghencea, alături de un idol al tribunelor din „Ștefan cel Mare”.

Adversari în teren în „clasicele” Steaua – Dinamo, Lăcătuș și Prunea nu și-au ascuns amiciția din afara terenului. Au fost chiar colegi de cameră la echipa națională, au lucrat împreună și în Liga I, la FC Brașov, iar la Iași simbioza perfectă dintre cei doi au dus la o promovare meritată.

A doua promovare pentru Prunea

Huiduit vara trecută după retrogradare, Prunea are un merit important în această a doua promovare consecutivă în Liga I. S-a „bătut” când a trebuit cu oficialii echipelor oaspete, a pus presiune pe arbitri la momentul oportun și a fost inspirat cu aducerea lui Lăcătuș. Dar poate cel mai important „succes” al lui Prunea s-a petrecut în iarnă, când a reușit să aducă în Copou tot ce era mai bun în Liga a doua. Caparco, Liviu Mihai, Radovic, Pălimaru, Plămadă și Bosoi au fost titulari aproape meci de meci, iar al șaptelea transfer, Călugăru, a intrat și el bine de pe bancă în unele meciuri.

Sigur, au fost și momente neinspirate din partea președintelui executiv, cel mai notoriu fiind cel în care a fost implicat Costel Enache. Înaintea venirii lui Lăcătuș, Prunea și Costel Enache au intrat într-un conflict care a dus la schimbarea tehnicianului, dar după un adevărat circ.

În plus, o altă „bilă neagră” în acest sezon pentru Prunea este pierderea gratis a doi jucători tineri, crescuți în Copou, internaționalii de tineret Herghelegiu și Avrămia semnând cu Craiova, la intrarea în ultimele șase luni de contract. „Nu a fost vina mea, am moștenit niște contracte păguboase”, a explicat Prunea.

2014, un an perfect

De cealaltă parte, Marius Lăcătuș nu a avut un debut fericit în Copou. Acomodarea s-a prelungit, iar după o iarnă gestionată excelent a urmat un an 2014 de vis, cu o promovare anunțată de un sezon regulat perfect, cu opt victorii din tot atâtea posibile.

CSMS nu a confirmat nici în amicalele din iarnă, dar a impresionat în meciurile oficiale, mulți antrenori apreciind forța ofensivă a echipei ieșene. Astfel, după o toamnă în care nu a câștigat decât un meci (cu Slobozia) din patru în fața principalelor adversare la primele poziții (celelalte fiind Rapid, Clinceni, Berceni), ieșenii și-au subordonat rivalele în acest an, obținând victorii clare împotriva tuturor acestor patru formații. Câteva exemple: 2-0 în Giulești, 2-1 și 3-0 la Clinceni, 4-1 acasă și 3-1 la Berceni.

Un lot echilibrat

Sigur, principalii artizani ai promovării sunt jucătorii, cei care au dus greul acestui sezon. Dacă pe banca tehnică mutarea s-a produs devreme, după etapa a 8-a, lotul de jucători a fost simțitor îmbunătățit în iarnă. Atunci s-a renunțat la o serie de jucători care au evoluat sub așteptări în tur, iar în locul lor au fost aduși Caparco, Liviu Mihai, Bosoi, Pălimaru, Radovic și Plămadă și Călugăru.

Iar rezultatele s-au văzut. Caparco a fost poate cel mai constant jucător ieșean, dând siguranță în poartă, Radovic a securizat flancul drept al apărării, Plămadă, alături de rutinatul Mihalache, a fost sigur în centrul apărării. Iar de la mijloc în sus, Liviu Mihai, Bosoi și Pălimaru au făcut legea, cei trei marcând mai mult de jumătate din golurile echipei în 2014. Adus ca fundaș dreapta în Copou, Bosoi a fost urcat cu succes de tehnician în linia mediană, alte mutări câștigătoare ale lui Lăcătuș fiind retragerea lui Țigănașu în stânga defensivei și urcarea ca închizător sau chiar în linia ofensivă (vezi meciul cu Rapid) a fundașului central Crețu.

Stabilitate financiară

Pe lângă cei doi, nu trebuie uitat omul din umbră, primarul Gheorghe Nichita. Într-o perioadă în care majoritatea echipelor se zbat într-o sărăcie lucie, iar cuvintele de ordine sunt fie falimentul, fie insolvența, primarul Gheorghe Nichita are rolul extrem de important de a fi asigurat în Copou liniștea financiară atât de necesară. Chiar dacă au fost restanțe la prime și salarii, jucătorii și staff-ul tehnic au avut în permanență siguranța unei stabilități din punct de vedere financiar, iar acest lucru se datorează municipalității. Bugetul clubului în acest sezon a fost de aproape un milion de euro, iar media salariilor de 2-3.000 de euro pe lună.

Au readus publicul la stadion

Publicul a avut și el partea lui la această promovare. După un start de sezon ratat în care la meciuri veneau doar câteva sute de spectatori, CSMS a încheiat campionatul cu aer de primă ligă. Rezultatele au readus publicul la stadion, iar la ultimele etape din campionat media a fost de 3-4000 de spectatori, la meciurile cu Rapid și Clinceni fiind câte 7.000 de spectatori.

Fanii i-au îndrăgit rapid pe jucători, iar portarului italian Caparco i-au dedicat chiar un filmuleț cu cele mai frumoase parade din 2014. „M-am simțit minunat la Iași și vreau să rămân să joc în prima ligă. Mă bucur mult pentru promovare și sper să le oferim suporterilor momente frumoase și în Liga I”, a declarat italianul Caparco.

La rândul său, golgeterul echipei, Clement Pălimaru, unul dintre jucătorii care au dus greu în acest an, a declarat că speră să înscrie goluri importate și în elită: „Mă bucur pentru titlul de golgeter, sper ca în sezonul viitor să înscriu goluri la fel de importante și să-mi ajut echipa meci de meci. Va fi mult mai greu, dar cu o pregătire bună în vară și cu un lot echilibrat cred că putem face față în Liga I”.

Incertitudini

Copoul este în sărbătoare, oficialii clubului par retinuți. La fel cum au gestionat iarna, oficialii din Copou trebuie să trateze cu maximă seriozitate pauza competițonală. De la cantonament și până la lotul de jucători, toate trebuie puse cap la cap dacă se vrea ca Iașiul să nu fie doar o prezență trecătoare în Liga 1, așa cum s-a întâmplat și la precedenta promovare, când echipa din Copou a picat după doar un an.

Antohi: „Lăcătuș trebuie să continue”

Sezonul viitor se anunță infinit mai greu, în condițiile în care vor retrograda șase echipe, iar oficialii sunt dispuși să investească. „Avem trei puncte pe care ne vom axa în această pauză competițională, investițiile, staff-ul și completarea lotului cu jucători de valoare, așa cum s-a întâmplat în iarnă. Vom încerca să păstrăm jucătorii cărora le-a expirat împrumuturile, Țigănașu și Plămadă, dar trebuie să aducem și alți jucători care să ne ajute să ținem echipa în prima ligă. În ceea ce privește banca tehnică, în mod normal Marius Lăcătuș trebuie să continue. Cunoaște bine lotul, a făcut un sezon bun, are o relație bună cu jucătorii, vrea maximum de la fiecare meci. Vom vedea după ultima etapă ce se va întâmpla, atât în privința băncii tehnice, cât și a președintelui Florin Prunea, care a avut un rol important în această promovare”, a precizat prof. Leonida Antohi, președintele Comitetului Director al CSMS Iași.

Cum vede Marius Lăcătuș sezonul viitor

Tehnicianul Iașiului este de părere că echipa sa poate rămâne în prima ligă în sezonul viitor, dar pentru acest lucru este nevoie de investiții în lotul de jucători. „Va fi o luptă foarte grea în sezonul viitor, este nevoie de un lot echilibrat și de concurență pe fiecare post pentru a rămâne în Liga I. Vor trebui făcute investiții. Dacă se va întâmpla acest lucru, sunt convins că Iașiul nu va fi doar o echipă care doar a trecut prin liga I, ci va rămâne în elită”, a declarat Marius Lăcătuș, care își dorește să continue la Iași. „Mă simt bine la Iași și sper să continui, dar încă nu știu ce va fi. Voi discuta cu conducerea clubului după ultima etapă. Sunt condiții normale pe care trebuie să le discuți la orice club când promovezi în Liga I. Oricum, cu Lăcătuș sau fără, cu Prunea sau fără, echipa trebuie să meargă mai departe”.

Tehnicianul a explicat că ultimul său obiectiv pentru acest sezon este locul I. „Vreau neapărat să câștigăm meciul cu ACS Berceni, pentru a termina pe locul I. Ar fi păcat să ratăm primul loc chiar în ultima etapă și să risipim acum, pe final, toată munca. Nu am vrut niciun moment să profităm de neșansa altora sau de probleme cu licența ale altor formații. Noi vrem să promovăm pe meritul nostru, de pe primul loc”, a mai spus Marius Lăcătuș.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Marius ANGHEL, Narcis POHOAȚĂ 04 Jun. 2014, 11:00 Liga 2
Pe aceeași temă