FC Hermannstadt – FCSB, amânat pentru a doua zi, de la ora 14:00! Reacții oficiale. Peste 10.000 de spectatori au venit degeaba la stadion

Marius ANGHEL 28 Feb. 2018, 18:15 Cupa

FC Hermannstadt, singura echipă din Liga 2 rămasă în actuala ediție a Cupei României, poate și, oricum, va scrie istorie în această seară. Gruparea antrenată de Alexandru Pelici întâlnește pe teren propriu vicecampioana FCSB în sferturile de finală ale competiției. Un lucru în premieră este faptul că nou-promovata în eșalonul secund, înființată în urmă cu mai puțin de trei ani, a ajuns până în această fază a Cupei. Altul ar fi să profite de faptul că FCSB nu tratează foarte serios disputa și să o elimine, iar un al treilea, nu și ultimul ca importanță, ar fi că la Sibiu se va desfășura pentru prima dată în istoria orașului și a stadionului vechi de 91 de ani o partidă în nocturnă. Pentru a putea organiza acest meci la Sibiu, oficialii FC Hermannstadt au închiriat din Italia o instalație de iluminat mobilă, la fel cum în anii trecuți au făcut și echipele din Liga 2 FCM Baia Mare, respectiv Foresta Suceava, în jocuri chiar contra FCSB-ului.

Partida din această seară de la Sibiu începe la ora 18:30 și va fi urmărită de un număr record de spectatori, care în ultimele două săptămâni s-au înghesuit să prindă un bilet la acest important joc al favoriților contra vicecampioanei României.

Meciul va fi arbitrat de centralul Cătălin Popa (Pitești) și de tușierii Daniel Mitruți (Craiova) și Gabriel Sabin Stroe (Pitești). Rezervă este Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe), iar observatori au fost delegați Florin Hîncu (Brașov) și Horațiu Stănescu (Craiova).

Foto: Lucian DANCIU

COMENTARIUL LIVE:

â–ºFC Hermannstadt: Căbuz – Al. Coman, Ionuț Stoica, Ct. Pîrvulescu, Tătar – Dâlbea (cpt.), Danci – P. Petrescu, Bg. Rusu, Hergheligiu – Șt. Blănaru
Rezerve: Baumann – R. Crișan, C. Neagu, S. Lupu, Târnovan, Boboc, Mih. Stancu
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºFCSB: Bălgrădean – Bălașa, Larie, A. Jorge, L. Filip – Ov. Popescu, Nedelcu – Man, Budescu, Fl. Coman – Fl. Tănase (cpt.)
Rezerve: Andr. Vlad – Gnohere, Ianis Stoica, Ov. Horsia, Cană, A. Dinu, R. Ion
Antrenor: Nicolae Dică

â–ºOra 19:55. FC Hermannstadt a anunțat, oficial, pe pagina sa de facebook, că meciul cu FCSB, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României, a fost reprogramat pentru mâine, de la ora 14:00, ca urmare a terenului înghețat și a vremii nefavorabile.

Oficialii clubului gazdă au precizat că fanii vor putea intra la meci pe baza biletelor pe care le-au cumpărat inițial, chiar dacă acestea au fost rupte, miercuri, la intrarea în stadion.

„Oficial! Sfertul de Cupă dintre FC Hermannstadt și FCSB s-a amânat pentru data de 01.03.2018, ora 14:00. Accesul suporterilor se va face începând cu ora 12:00 în baza biletului, chiar dacă acesta a fost rupt. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se precizează în comunicat.

â–ºOra 19:42. Arbitrii întâlnirii au stabilit, în mod oficial, ca partida să fie reprogramată pentru mâine, de la ora 14:00, nu 16:00. Stadionul este acum gol. Cei peste 10 mii de spectatori au părăsit deja arena și erau extrem de dezamăgiți și nemulțumiți că au venit degeaba pe Municipal. Există șanse mari ca și mâine meciul să nu se dispute. Vremea se anunță la fel de rea. Partida a fost reprogramată pentru mâine conform regulamentului. În astfel de condiții, FRF va reprograma jocul pentru o dată pe care o va anunța ulterior. De exemplu, Craiova – Dinamo a fost reprogramat pentru 13 martie.

â–ºOra 19:40. Gigi Becali a oferit și el o reacție după ce partida dintre Hermannstadt și FCSB a fost amânată din cauza vremii. Acționarul clubului FCSB l-a atacat pe Burleanu și conducerea FRF și a spus că echipa sa este batjocorită.

Becali s-a plâns de faptul că meciul echipei FCSB nu a fost amânat, la fel cum s-a întâmplat cu CS U Craiova – Dinamo și FC Botoșani – CSM Poli Iași. „Pot să fac ceva? Nu e că nu se pricepe Burleanu la fotbal… s-au amânat toate meciurile din Divizia B, toate meciurile de Cupa! Noi am făcut cerere să amânăm. Nu are rost să mă enervez, asta e situația. Nu pot să mai spun mai nimic. M-a lăsat mut răutatea și dușmănia acestui om. Dacă el poate să își permită, și văd că poate, să batjocorești o echipa că Steaua…e mult, e foarte mult. Că Felix Grigore, că regulamentul, că arbitrii, nu știu ce o să spună.

Cert este că singură echipa care nu a avut meciul amânat e Steaua. S-a amânat și etapă din Liga 1. Noi jucăm în orice condiții. I-am spus lui Mihai Stoica: ‘Jucăm în orice condiții. Să câștige Hermannstadt și cu asta basta. Ne mai intereseaa pe noi Cupa?’. Eu respect regulamentul. I-am spus lui MM: ‘Du-te la arbitrii și spune-le că jucăm în orice condiții. Ce facem, stăm acolo degeaba încă 24 de ore?’ E ordin! Hermannstadt vrea, noi vrem, dar arbitrii ascultă de Burleanu”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

â–ºOra 19:31. Grigada de arbitri a ieșit din nou pe teren, după o oră de când trebuia să înceapă partida, pentru a lua o decizie finală în privința disputării sau nu a jocului în această seară. Spectatorii scandează: „Hoții! Hoții!”. În scurt timp va fi anunțată și decizia oficială a arbitrilor.

â–ºOra 19:25. Meciul de mâine dintre FC Hermannstadt și FCSB se va juca totuși la ora 16:00, oră solicitată de televiziunile care au drepturile TV pentru a transmite partidele din Cupa României

â–ºOra 19:12. Jucătorii Sibiului au ieșit să salute publicul venit la stadion pentru a urmări partida cu FCSB. Meciul nu se joacă în această seară. A fost reprogramat petru mâine, de la ora 14:00, conform înțelegerii dintre cele două cluburi. Televiziunile care au drepturile TV din Cupă trebuie să își dea și ele acordul pentru această oră.

â–ºOra 19:03. A mai rămas circa o jumătate de oră din perioada dictată de arbitru ca amânare. La 19:30, Cătălin Popa trebuie să spună dacă jocul de la Sibiu se dispută în această seară sau va fi amânat pentru mâine. Neoficial, se dispută ca partida să aibă loc mâine, de ora 14:00, însă vremea ar putea fi la fel de rea, iar sfertul de finală al Cupei să fie reprogramat pentru altă dată.

â–ºOra 18:52. Mihai Stoica spune că FCSB vrea să joace acest meci. „Noi vrem să jucăm. Noi nu am făcut nicio presiune să nu jucăm în seara asta. Terenul, din nefericire, se prezintă în condițiile în care se prezintă. La momentul acesta ne confruntăm cu o situație penibilă. Noi așteptăm o oră, însă, la cum se prezintă vremea, nu se va schimba nimic. Noi vrem să jucăm, pentru că nu am venit aici degeaba. Problema nu este aici. Problema este la FRF, fiindcă diriguitorii ei nu au dorit să amâne acest meci, așa cum au făcut-o și cu celelalte jocuri”, a spus și Mihai Stoica, la DigiSport.

â–ºOra 18:47. Președintele clubului sibian spune că FCSB nu vrea să joace acest meci. „Condițiile sunt foarte bune. Terenul este moale, nu înghețat, are doar porțiuni cu zăpadă întărită. Adversarul nostru nu vrea să joace nicicum. Aici totul este în regulă. Arbitri au fost înainte de ședința tehnică pe teren și au spus că nu este nicio problemă. Au venit 14 mii de suporteri în tribune la acest meci pentru a-l urmări și cei de la FCSB nu vor să le ofere un joc de fotbal. Tot circul care a fost făcut până acum credeți că a fost făcut degeaba? Când au venit la teren, acum două ore, arbitrii trebuiau să ne spună să curățăm terenul”, a spus, la DigiSport, Teodor Birț, președintele FC Hermannstadt.

â–ºOra 18:44. Arbitrii întâlnirii au ieșit pe teren pentru a inspecta din nou terenul de joc.

â–ºOra 18:42. În tribunele stadionului Municipal din Sibiu sunt circa 10.000 de spectatori. Fanii așteaptă startul jocului. La Sibiu ninge.

â–ºOra 18:37. Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, a anunțat că partida de la Sibiu a fost amânată cu o oră, pentru ca organizatorii să încerce să aducă gazonul la o stare bună pentru joc. În intervenția pe care a avut-o chiar de pe gazon, oficialul FCSB a atacat din nou FRF.

„E o nouă bătaie de joc. Stăm o ora degeaba. Cei care suferă cel mai mult nu suntem noi, nu jucătorii, ci oamenii care au venit la stadion. Să vadă echipa lor la acest nivel. Putem sta până mâine, dar condițiile nu se vor îmbunătăți. Să vedem dacă FRF va găsi o noua dată, cum a găsit pentru Craiova și Dinamo.

Mai mult respect pentru echipa care a adus cei mai mulți bani în fotbalul românesc. Nu au respect pentru noi. Am cerut amânarea, dar când l-am întrebat pe Felix Grigore de ce nu a răspuns solicitării, i-a spus „iartă-mă că n-am stat drepți în fața ta”, a spus Mihai Stoica.

â–ºOra 18:30. Startul meciului întârzie. Terenul este plin de zăpadă, iar organizatorii au pus oameni să curețe terenul. Sunt șanse ca partida să fie amânată pentru altă dată. Momentan, partida a fost amânată cu o oră.

Marius ANGHEL 28 Feb. 2018, 18:15 Cupa
Pe aceeași temă