AFC Câmpulung Muscel aproape că se vede în grupele Cupei României. Tragerea la sorți pentru play-off, cu noroc. Președintele Costin Ghiță: ”Avem adversar accesibil”

Andrei PASCU 22 Aug. 2024, 14:58 Cupa
AFC Câmpulung Muscel aproape că se vede în grupele Cupei României. Tragerea la sorți pentru play-off, cu noroc. Președintele Costin Ghiță: ”Avem adversar accesibil”

AFC Câmpulung Muscel a avut noroc la tragerea la sorți pentru play-off-ul Cupei României și va întâlni, pe 28 august, în deplasare, Sănătatea Cluj, o echipă din Liga 3. Va începe cu prima șansă întâlnirea, astfel că are speranțe mari în ceea ce privește accederea în faza grupelor.

Costin Ghiță, președintele clubului AFC Câmpulung Muscel, a spus că o eventuală calificare în grupele Cupei României ar echivala cu performanța din sezonul trecut, promovarea echipei din Liga 3 în Liga 2.

AFC Câmpulung Muscel, încrezătoare înainte de play-off-ul Cupei României

Un inconvenient pentru AFC Câmpulung Muscel este deplasarea, fiind nevoită să meargă până la Cluj pentru întâlnirea cu Sănătatea Cluj. E posibil ca jucătorii lui Costin Lazăr să acuze o eventuală stare de oboseală, dar dorința și posibilitatea unei astfel de performanțe poate prima.

Conducătorul a lăsat de înțeles că partidele din grupele Cupei României ar avea loc pe stadionul din Câmpulung Muscel, chiar dacă etapele din Liga 2 sunt disputate de nou-promovată destul de departe de casă, la Centrul Național de Fotbal Buftea, pentru că arena proprie nu a fost omologată.

Partida cu Sănătatea Cluj, la Câmpulung Muscel?

Din fericire pentru AFC Câmpulung Muscel, partida din turul 3 al Cupei României, cu Chindia Târgoviște, scor 2-0, care a dus-o în play-off, s-a disputat la Câmpulung Muscel.

Din punctul meu de vedere, Sănătatea Cluj este un adversar accesibil, chiar dacă ne doream o deplasare mai scurtă. Avem o șansă bună să intrăm în grupele Cupei României. Pe hârtie, noi suntem favoriți, întrucât întâlnim un adversar de Liga a 3-a, însă s-au întâmplat multe surprize în această competiție.

Trebuie să tratăm serios acest meci și să ne calificăm în grupe. Vreau să câștigăm fiecare partidă, indiferent de competiția în care evoluăm. Intrarea în grupele Cupei României ar fi o performanță pentru fotbalul muscelean. Pot spune că ar echivala cu promovarea în Liga 2.

Ne dorim foarte mult să aducem la Câmpulung echipe puternice din Liga 1”, a previzat Costin Ghiță, președintele clubului AFC Câmpulung Muscel, conform paginii de Facebook a clubului.

AFC Câmpulung Muscel, trei victorii în acest sezon

AFC Câmpulung Muscel se află în jumătatea inferioară a clasamentului Ligii 2 în acest moment, înainte de etapa a 4-a din Liga 2. E pe locul 18, cu 3 puncte, la egalitate cu șase formații, CSC Șelimbăr, CS Afumați, Metalul Buzău, ACS Ceahlăul, Chindia Târgoviște și CSM Focșani, toate fiind peste ea din cauza / datorită golaverajului.

În etapa a 4-a de Liga 2, AFC Câmpulung Muscel va primi vizita unei alte formații în formă, CSM Slatina.

Trupa din Câmpulung Muscel are trei victorii în acest sezon, două în Cupa României, 3-2 (după prelungiri) cu Olimpic Zărnești și 2-0 cu Chindia Târgoviște, și una în Liga 2, 2-1 cu FC Bihor Oradea.

În runda trecută, a 3-a, AFC Muscelul Câmpulung a pierdut cu 1-4 întâlnirea cu FK Miercurea Ciuc, din deplasare.

Sunt încrezător că putem lucra dacă e liniște, dacă e susținere. Se poate lucra oriunde, dar trebuie să vedem ce vom face după acest meci, trebuie să mergem înainte”, spunea Costin Lazăr după partida de la Miercurea Ciuc.

Foto: FK Miercurea Ciuc, AFC Câmpulung Muscel și Muscel TV

Andrei PASCU 22 Aug. 2024, 14:58 Cupa
Pe aceeași temă