CS Mioveni este a patra echipă calificată matematic în play-off în acest sezon de Liga 2, unde va juca cele zece meciuri cel puțin cu participarea în barajul de promovare pe masă, în condițiile în care CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au drept de accedere în prima ligă din cauza formei lor de organizare.
Argeșenii au început sezonul cu gândul menținerii în Liga 2, au avut rezultate peste așteptări, în pauza de iarnă au evitat numai ei și FRF știu cum o serie de depunctări, iar primele trei jocuri din 2024 le-au adus rezultatele pentru a obține calificarea în play-off.
Cum au trăit Constantin Schumacher, stafful său și în special jucătorii Mioveniului meciul cu Steaua, câștigat cu 2-0, cât și calificarea în play-off poți vedea în imaginile surprinse pe stadionul Orășenesc din Mioveni. Imaginile din galeria foto și filmările transmise de clubul alb-verde transmit totul. Cuvintele sunt de prisos.
Aici vă expunem câteva cadre cu momente cronologice din timpul și după fluierul final al meciului cu Steaua:
Echipele intră pe teren, înainte de startul meciului. Steaua merge să-și salute galeria, așa cum obișnuiește de fiecare dată, acasă sau în deplasare.
Momentele de bucurie ale celor de la CS Mioveni, după fluierul final din meciul cu Steaua al arbitrului George Roman
Bucurie în vestiarul Mioveniului după victoria cu Steaua și obținerea calificării în play-off-ul Ligii 2
În play-off, CS Mioveni se va lupta cu Unirea Slobozia, FK Miercurea Ciuc și cel mai probabil Gloria Buzău, ori Chindia Târgoviște sau Ceahlăul Piatra Neamț, pentru a ocupa primele două locuri promovabile direct în SuperLigă. Celelalte două participante în play-off, CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara, clasate în acest moment chiar pe primele două locuri din clasament, nu au drept de promovare din cauza formei lor de organizare, de drept public.
Momentan, mai este o etapă de disputat din sezonul regular al Ligii 2, în care se va afla care dintre Gloria Buzău, Chindia sau Ceahlăul se va califica în play-off, însă un lucru este cert. O a treia echipă fără drept de promovare nu va fi în play-off, după ce Steaua, ultima rămasă cu șanse, a pierdut chiar la Mioveni, și va evolua în play-out.
Dintre cele patru echipe care vor evolua în play-off cu drept de promovare, indiferent de clasarea lor, două vor urca direct în prima ligă, iar altele două vor juca baraj de promovare.
Corvinul este o nou-promovată în Liga 2, la fel și Ceahlăul, dacă va ajunge în postura de a se califica în play-off. Și CSC Șelimbăr va fi pentru prima dată în play-off.
În rest, dintre celelalte patru echipe care vor evolua în acest turneu, CS Mioveni este singura care în trecut a mai jucat baraj de promovare și l-a câștigat.
A jucat chiar în două. În ediția 2029/20, a întâlnit Chindia Târgoviște, atunci prim-divizionară, în fața căreia a pierdut cu 0-2 la Ploiești, iar la Mioveni a fost 1-1. Apoi, în ediția 2020/21, echipa antrenată atunci de Alexandru Pelici reușea să dea lovitura în fața prim-divizionarei FC Hermannstadt, condusă de Eugen Beza. A fost 0-0 la Mioveni și 2-1 la Mediaș, pentru o a treia promovare în prima ligă din istoria sa. În 2019/20, un turneu special, doar cu tur, CS Mioveni termina pe locul 3 play-off-ul, iar în 2020/21, cu tur și retur, se clasa tot pe locul 3.
Și atunci, ca și acum, dacă va obține cel puțin o calificare în baraj, CS Mioveni va porni cu șansa a doua, indiferent de ce adversar va avea.
Și Gloria Buzău, dacă va ajunge în play-off, a mai jucat o dată în play-off și chiar a participat în baraj de promovare. S-a întâmplat chiar în sezonul trecut, 2022/23, când a terminat pe locul 5, dar a profitat de faptul că deasupra sa s-a aflat Steaua, fără drept de promovare. Astfel a ajuns la un baraj cu prim-divizionara UTA, în care a remizat acasă în tur, 0-0, și a pierdut drastic în retur, 1-5 la Arad.
În fine, experiența acestui turneu, play-off, au mai avut-o și Unirea Slobozia (locul 6 în 2021/22) și FK Miercurea Ciuc (locul 5 în sezonul 2020/21).
Dacă va ajunge Chindia în play-off-ul Ligii 2, aceasta va fi la prima experiență în acest turneu. Însă târgoviștenii au trei experiențe în baraje de promovare/menținere în prima ligă în ultimele șase sezoane. Prima dată, în ediția 2017/18, din postura de divizionară secundă, a pierdut barajul cu FC Voluntari, după 0-1 la Voluntari și 1-0 la Târgoviște și 0-3 la lovituri de departajare. Apoi, din postura de prim-divizionară, Chindia a câștigat barajele cu CS Mioveni (2-0 la Ploiești și 1-1 la Mioveni, în sezonul 2019/20) și Concordia Chiajna (1-2 la Chiajna, 1-0 la Ploiești și 4-1 la lovituri de departajare, în sezonul 2021/22).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/problemele-n-au-oprit-cs-mioveni-din-drumul-catre-play-off-ul-ligii-2-19302633
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-daniel-oprita-dupa-cs-mioveni-steaua-2-0-19302591
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-si-calificare-in-play-off-ul-ligii-2-pentru-cs-mioveni-19302593
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-si-steaua-pun-punct-etapei-a-18-a-a-ligii-2-19302463