CSM Slatina nu a făcut față echipei FCU Craiova FC. Formația din Liga 2, eșec în amical

Andrei PASCU 15 Oct. 2023, 17:47 Liga 2
CSM Slatina nu a făcut față echipei FCU Craiova FC. Formația din Liga 2, eșec în amical

CSM Slatina s-a recunoscut învinsă în partida amicală disputată în compania formației FCU Craiova FC, duminică, de la ora 15:00, pe terenul propriu, pe Stadionul 1 Mai.

Echipa lui Daniel Oprescu a cedat cu 0-3 în fața grupării din SuperLiga României, după ce la pauză a fost condusă la două goluri.

CSM Slatina, eșec cu 0-3 în partida amicală cu FCU Craiova FC

CSM Slatina a evoluat curajos în fața FCU Craiova FC, dar a primit gol repede, încă din minutul 6, în urma reușitei lui Aurelian Chițu. Atacantul a marcat din careu, în urma unei incursiuni reușite de echipa sa în partea stângă, la fel cum a venit și al doilea gol.

Clubul din Liga 2 a arătat probleme în flancul drept al apărării, FCU Craiova FC dezvoltând multe acțiuni acolo. Așa a venit și reușita de 2-0, în minutul 25, la finalizare, tot cu șut din careu, fiind același Aurelian Chițu.

Acesta avea să fie scorul la pauză, rezultat care s-a menținut până spre finalul întâlnirii. În minutul 82 a punctat și Jibril Ibrahim, în urma unei erori în defensiva CSM Slatina, care a respins greșit un balon.

  • CSM Slatina, în prima repriză: Velcu – Mitran, Stan, Mondragon, C. Toma, D. Toma, Matei, Popa, Doman (cpt.), Ciocâlteu, M. Ion.
    CSM Slatina, în a doua repriză: Silveanu – Dragu, Sălcianu, Gherghe, Constantin Radu, Donca, Ţegle, Răsdan, Stănescu, Dinu, Alexandru.
  • FCU Craiova FC a început amicalul în formula: Gurău – Compagnucci, Lacroix, Danny, Padula – Achim (cpt.), Van Durmen – Baeten, Chițu, Bahassa – Blănuță

CSM Slatina, partidă cu Campionii FC Argeș în etapa a 10-a de Liga 2

Clubul din Slatina are 10 puncte și se situează pe locul 13 în Liga 2 după nouă etape, la egalitate cu FK Miercurea Ciuc. În următoarea rundă de Liga 2, a 10-a, echipa lui Daniel Oprescu are meci pe teren străin, contra Campionii FC Argeș, ocupanta locului 12, cu 11 puncte.

Până la duelul din runda trecută, cu Concordia Chiajna, CSM Slatina avea trei rezultate pozitive la rând, 1-0 cu CSM Alexandria, 0-0 cu CSC Șelimbăr și 1-1 cu Steaua. Oltenii au acum două eșecuri la rând în Liga 2, 0-1 cu Concordia Chiajna și 1-2 cu Gloria Buzău.

Prima repriză a partidei CSM Slatina – FCU Craiova FC


 A doua repriză a partidei CSM Slatina – FCU Craiova FC

Foto: News Flux
Video FCU Craiova FC

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-va-plati-datoriile-catre-fostii-jucatori-19288752

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-pierdut-amicalul-cu-cfr-cluj-19288742

https://liga2.prosport.ro/seria-1/casian-soare-s-a-accidentat-in-amicalul-hermannstadt-selimbar-19288737

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-cfc-arges-au-remizat-intr-un-amical-jucat-la-targoviste-19288703

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-u-craiova-viitorul-pandurii-a-avut-amical-si-cu-turceni-19288692

Andrei PASCU 15 Oct. 2023, 17:47 Liga 2
Pe aceeași temă