CSM Slatina și SCM Râmnicu Vâlcea au remizat într-un amical. Adrian Dulcea și Constantin Schumacher au la dispoziție multe noutăți

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 27 Jun. 2026, 18:14 Liga 2

CSM Slatina și SCM Râmnicu Vâlcea au terminat la egalitate, la scorul de 1-1, amicalul disputat sâmbătă, 27 iunie 2026, pe stadionul 1 Mai din Slatina.

Pentru gazde a fost primul joc test din această vară și, totodată, primul meci disputat cu Adrian Dulcea ca antrenor principal, în timp ce formația oaspete, o nouă-promovată în Liga 2, s-a aflat la al doilea joc de pregătire.

CSM Slatina și SCM Râmnicu Vâlcea, egale într-un amical disputat la Slatina

Viitoare adversare în Liga 2, în ediția 2026/27, CSM Slatina și SCM Râmnicu Vâlcea, singurele reprezentante ale Olteniei în campionat, s-au întâlnit într-un joc de verificare programat pe stadionul trupei din județul Olt.

Gazdele, aflat la prima partidă cu Adrian Dulcea ca antrenor, au deschis scorul în minutul 20, prin Răzvan Matiș, unul dintre nou-veniții din această vară, în ultimul sezon fost la Ceahlăul, deci tot în Liga 2. Mijlocașul a punctat cu piciorul drept, de la circa 12 metri central, lângă bara din stânga, după o minge centrată din dreapta.

Oaspeții, conduși de Constantin Schumacher, au egalat în minutul 29, prin Alexandru Mitulețu, care a marcat cu o lovitură de cap din 5 metri central, cu ajutorul barei din dreapta, după o centrare din dreapta, la o fază pornită tot din dreapta, de la o lovitură de colț.

Dulcea a început în formula: Șt. Mușat – Al. Georgescu, Bărăitaru, Al. Ureche, Șerbănică, Gheoroae, Al. Răuță, Em. Pacionel, Rullens, Kouban Mbanga, Rz. Matiș.

Schumacher a început cu: Frățilă – Ed. Croitoru, Mar. Manea, Dandea, Mitulețu – Trașcu, Bg. Florescu – Dar. Grigore, Seb. Ivan, E. Nistor – Huiban. Au mai jucat: Gherguș, R. Ciubotariu – Uleia, Sălcianu, Panaite, Vl. Achim, Butișteanu, Tomșa, Saraolu, Doman, Cr. Dumitru, Pițigoi, B. Lemac.

Alexandru Ureche a semnat și el cu Slatina și a debutat ca titular. Ștefan Mușat și Jordy Rullens, alte noutăți în lotul lui Dulcea

În anunțul clubului din Slatina, acesta a transmis că Adrian Dulcea ”a rulat întreg lotul avut la dispoziție, pentru a oferi minute tuturor jucătorilor, în vederea pregătirii noului sezon”

În primul 11 s-au aflat doar trei jucători dintre cei care au fost în lotul cu care s-a încheiat ediția trecută de campionat: Alex Georgescu, Bărăitaru și Emilian Pacionel. În afară de cei anunțați oficial ca achiziții, alte noutăți au fost Ștefan Mușat, portar fost la Chindia și care aparține de Farul, și Jordy Rullens, un fundaș central venit din Liga 3, de la Unirea Bascov, o fostă echipă la care a antrenat în trecut Dulcea. Rullens este născut în Țările de Jos și are origini în Surinam.

A debutat în formula de start și Alexandru Ureche, pe care clubul l-a anunțat ieri ca achiziție:

”Internațional de tineret pentru defensiva CSM Slatina!
Alexandru Ureche (20 de ani), jucător format la FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, este noul nostru fundaş central
Cu o tehnică ce îi permite să folosească la fel de bine ambele picioare și cu o excelentă capacitate de construcție, Alexandru Ureche și-a câștigat locul și în loturile naționale de juniori ale României, bifând selecții pentru reprezentativele U18 și U19
Acesta a mai evoluat în liga secundă din Ungaria la Budapesti VSC – Zugló
Bun venit și cât mai multe performanțe alături de CSM Slatina!”

Adrian Dulcea: ”Avem foarte mult de lucru”

CSM Slatina mai are programat un amical cu SC Popești Leordeni (4 iulie, la Slatina) până la plecarea în cantonamentul de la Bansko (Bulgaria), unde va susţine alte cinci jocuri de pregătire, unul fiind contra colegei din Liga 2 Metalul Buzău (16 iulie), iar după revenirea în țară mai are stabilit un test contra Stelei (25 iulie).

”Un meci de verificare, în care am încercat să vedem toţi jucătorii pe care-i avem în pregătire şi să încercăm două sisteme de joc diferite pentru a vedea capacitatea lor de a înţelege şi de a pune în practică ceea ce ne dorim.

Avem foarte mult de lucru, este abia începutul pregătirii, avem foarte multe lucruri de pus la punct, mai ales că avem mulţi jucători noi, care trebuie să înţeleagă şi să se adapteze la ceea ce ne propunem.

A fost un joc de pregătire, sunt mulţumit că jucătorii s-au angrenat din punct de vedere fizic, a fost un antrenament reuşit, iar pe lângă asta, din punct de vedere tactic, am văzut că încearcă să pună în practică ceea ce ne-am propus, dar nu de fiecare dată ne-a reuşit. Încă avem foarte mult de lucru”, a spus Adrian Dulcea, imediat după meci, citat de NewsFlux.

Șase dintre achizițiile vâlcenilor, în primul 11 al testului de la Slatina

De partea cealaltă, analizând doar primul 11 aliniat de Schumacher, noutățile au fost Valentin Frătilă (împrumutat de la Farul Constanța), Marian Manea (ex AFC ASA Târgu Mureș), Andrei Trașcu (ex CSM Slatina), Darius Grigore (ex Concordia Chiajna), Eric Nistor (ex AFC Câmpulung Muscel) și Dragoș Huiban (ex Metaloglobus). Așadar, șase jucători noi în formula de start a echipei din Râmnicu Vâlcea.

De marți, în Zăvoi vor ajunge și Vasile Constantin și Marian Danciu, jucători care sunt sub contract cu U Craiova până la 30 iunie și nu au fost lăsați de trupa din Bănie să se alăture noii lor echipe, după cum Liga2.ro a dezvăluit de zilele trecute.

În afară de jucătorii enumerați mai sus, SCM Râmnicu Vâlcea i-a mai anunțat ca achiziții și pe Cristian Dumitru (ex Metalul Buzău), Rareș Tomșa (ex Jiul Petroșani), Rareș Ciubotariu (ex CS Tunari), Ionuț Uleia (ex CS Dinamo) și Darius Pițigoi (juniori FCU Craiova).

Lotul vâlcenilor pentru Liga 2 este conturat în proporție de 90 la sută. Asta pentru că antrenorul Constantin Schumacher mai caută un fundaș central și un mijlocaș defensiv.

Ieri, SCM a comunicat că nu se va mai baza în noul sezon nici pe Petruș Pintilie.

  • Anterior, nou-promovata a mai disputat un amical, contra Viitorul Budești (Liga 4 Vâlcea), câștigat cu scorul de 4-1, și mai are programate teste cu CS Drobeta Turnu Severin (4 iulie), CFC Argeș (10 iulie), CS Afumați (15 iulie), Steaua București (18 iulie) și CSC Șelimbăr (25 iulie).

Înregistrarea amicalului CSM Slatina – SCM Râmnicu Vâlcea 1-1:

Foto: Remus Badea / Mediafax Foto

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 27 Jun. 2026, 18:14 Liga 2
Pe aceeași temă