CSM Reșița speră la prima victorie în deplasare după două luni cu Rapid, dar jucătorii sunt cu moralul la pământ. Precizările președintelui Cristian Bobar și rezultatele testelor COVID-19

Răzvan STÎNGĂ 25 Nov. 2020, 14:29 Liga 2
CSM Reșița speră la prima victorie în deplasare după două luni cu Rapid, dar jucătorii sunt cu moralul la pământ. Precizările președintelui Cristian Bobar și rezultatele testelor COVID-19

CSM Reșița speră să câștige primul meci în deplasare după două luni și cinci partide în care a făcut doar o remiză și a suferit patru înfrângeri. Echipa lui Alin Minteuan va juca în etapa a 14-a din Liga 2 contra celor de la Rapid.

Reșițenii au evoluat runda trecută tot în deplasare, cu Farul la Constanța, motiv pentru care nu s-au mai întors acasă după partida pierdută cu 0-1. Au preferat să se pregătească la Buftea, acolo unde va avea loc și meciul cu Rapid. Potrivit președintelui Cristian Bobar, decizia a fost luată pentru binele jucătorilor, să nu fie obosiți din cauza drumurilor, pentru această confruntare.

Cristian Bobar: ”Am jucat la Farul, e păcat că am pierdut, din punctul meu de vedere” 

Zilele trecute, conform conducătorului reșițenilor, fotbaliștii au făcut încă o serie de teste pentru depistarea noului coronavirus, iar toate au fost negative.

Am jucat la Farul, e păcat că am pierdut, din punctul meu de vedere şi un rezultat de egalitate era echitabil, dar ăsta este fotbalul. Jucăm joi la Rapid, tocmai din acest motiv am hotărât, împreună cu Alin Minteuan, să rămânem în Bucureşti, la Buftea, la centrul naţionalei de tineret a României, exact unde se şi joacă meciul cu Rapid. 

Am făcut şi testele duminică, partea bună este că toţi jucătorii sunt negativi. Am făcut testele aici, în Bucureşti. Era foarte complicat să ne întoarcem de la Constanţa la Reşiţa, apoi să revenim marţi sau miercuri la Bucureşti, mai ales că aveam şi aceste testări. Acum este bine, băieţii au linişte, trebuie să fie concentraţi şi să abordăm cât se poate de serios meciul cu Rapid. Vă daţi seama, stăm o săptămână pe drumuri şi este păcat să ne întoarcem fără puncte acasă, indiferent cu ce echipă jucăm”, a declarat Cristian Bobar pentru Radio Reșița.

Fotbaliștii de la CSM Reșița, afectați de eșecul cu Farul 

Jucătorii sunt afectați mental de pe urma înfrângerii cu Farul, a punctat Cristian Bobar, care i-a simțit destul de supărați după un nou eșec în deplasare. Speră însă să își revină și la ora meciului, joi de la ora 18:30, să fie bine din acest punct de vedere.

În afara lui Caius Lungu, care are o accidentare mai serioasă şi va sta până la finalul turului, toţi jucătorii sunt la dispoziţia antrenorului. Nu sunt probleme din acest punct de vedere. Când pierzi un meci nu poţi să nu fii supărat. După înfrângerea cu Farul, chiar pot spune că nu i-am văzut niciodată pe băieţi atât de supăraţi în vestiar. Dar jocul nostru a fost unul bun, care ne dă speranţe, şi cred eu că Alin Minteuan a reuşit să ridice moralul băieţilor. 

Privim înainte, nu avem motive să nu fim pozitivi, trebuie să ne gândim că putem lua punct sau puncte, indiferent cu ce echipă din Liga a 2-a jucăm”, a mai declarat Cristian Bobar.

Alin Minteuan, șase puncte în patru meciuri de când a preluat CSM Reșița 

Venirea lui Alin Minteuan a ajutat CSM Reșița să mai urce în clasamentul Ligii 2. Formația din Valea Domanului a disputat patru meciuri cu noul ”principal” pe banca tehnică, perioadă în care a adunat două victorii (1-0 cu ”U” Cluj și 2-1 cu Concordia Chiajna) și două eșecuri (0-1 cu CS Mioveni și 0-1 cu Farul).

În urma celor două victorii, echipa a mai urcat în clasament, fiind înaintea startului etapei a 14-a pe locul 16, cu 14 puncte în 12 meciuri.

Foto: Daniel Ciuc Sorin/ Sport Pictures 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 25 Nov. 2020, 14:29 Liga 2
Pe aceeași temă