Ocupantele locurilor 2 și 3 în play-off-ul Ligii 2 au terminat la egalitate și fără gol (scor 0-0), sâmbătă, la Cisnădie, meciul lor direct din etapa 2.
Șelimbărenii n-au primit gol din partea echipei care a destructurat-o pe fosta campioană, CFR Cluj, în urmă cu mai puțin de patru zile, în sferturile Cupei României (4-0), dar nici n-au reușit să înscrie primul gol din play-off.
”Călăreții roșii” au ratat șansa de a-și recăpăta locul în fotoliul de lider, în vreme ce Corvinul rămâne la patru puncte în spatele primelor două clasate.
Cei doi antrenori, Claudiu Niculescu, respectiv Florin Maxim s-au aflat în tribună, ambii fiind suspendați după ce, cu o săptămână mai devreme, primiseră al patrulea ”galben” în acest sezon.
Urmăritoarele liderului Slobozia n-au reușit să dea lovitura în derby-ul găzduit de arena din Cisnădie pe o vreme numai bună pentru fotbal, la aproape 20 de grade. Jocul disputat numai cu ”secunzii” pe bănci, atât Claudiu Niculescu, cât și fostul antrenor al ”călăreților roșii”, acum pe banca hunedorenilor, Florin Maxim, au stat în tribună, fiind suspendați.
Primul semnal de alarmă l-a tras Gabriel Deac, revenit între titulari, însă mingea reluată de acesta, în urma unei centrări din flancul drept, a trecut peste transversală (8).
Mai periculoși au fost vizitatorii, Mitran trimițând cu boltă, din unghi, pentru Pîrvulescu, care i-a luat fața lui Gîț, dar a deviat în transversală (14).
Vârful de atac Marius Coman a jucat în două rânduri rolul de pivot pentru Antonio Bradu, care a trimis de fiecare dată spre poarta Șelimbărului. Prima dată a făcut-o dezamăgitor, reluând ca la rugby (25), însă șapte minute mai târziu l-a întins serios pe Roșca, tânărul portar al Șelimbărului respingând în corner, de la vinclu, la ”ghiuleaua” de la 25 de metri a optarului Corvinului.
Primul șut al amfitrionilor pe spațiul porții l-a expediat Tudor Călin de-abia cu 10 minute înainte de pauză, mijlocașul la închidere reluând însă slab, pe direcția lui Lefter, din afaracareului mare, fără probleme pentru goal-keeper.
Hunedorenii au încheiat repriza în ofensivă, Bradu întorcându-i serviciile lui Coman dintr-o lovitură de la colțul terenului, dar atacantul a reluat alături (39), apoi Roșca a mai avuo o intervenție cu care și-a asigurat titlul neoficial de jucătorul primei reprize, respingând de la rădăcina barei mingea șutată de Neacșa, pe lângă zid, dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri (42).
De un sfert de oră a fost nevoie pentru prima situație de gol din repriza secundă, însă șutul lui Pîrvulescu, de la 25 de metri, n-a pus pericol, mingea trecând peste transversală (59).
Intrat la pauză pentru a face ordine în jocul ”călăreților roșii” la milocul terenului, ghanezul Baba Ayine a recepționat o minge în preajma careului advers și, după ce a evitat doi adversari, a expediat-o la colțul lung, de la 20 de metri, dar n-a prins cadrul porții (61).
În ultimele 20 de minute fiecare dintre cele două echipe au căutat să-i dea adversarului lovitura de grație. Neacșa a centrat perfect pentru nou-intratul Lupu, pe bara a doua, dar Roșca a reținut de sub transversală, fiind faultat în săritură de Coman (71).
Trei minute mai târziu, Lefter a respins în corner, de la prima bară, mingea reluată de Visic, tot cu capul, un balon centrat în cros de Gîț.
Marius Coman a fost cât pe ce să deschidă scorul în urma unei faze fixe, o lovitură de la colțul terenului executată de Neacșa, mingea reluată de vârful de atac, cu capul, ”bărbierind” transversala, la colțul lung, înainte de a ieși în aut de poartă (76).
Șelimbărenii puteau da lovitura în prelungiri. Mai întâi a fost o centare în careul mic pentru Visic, care s-a dezechilibrat în duel cu Hergheligiu, care a și reușit apoi să îndepărteze pericolul, dar nici vorbă de penalty (90+2), pentru ca, la ultimele secunde, Baba Ayine să trimită în plasă, dar reușita i-a fost imediat anulată de ”centralul” Cristi Munteanu la semnalizarea fermă a asistentului de pe acea parte, băcăuanul Duță, care l-a și încredințat pe arbitrul din Sfântu Gheorghe printr-un gest al mâinii, cu degetul arătător în sus, că e sută la sută sigur de decizie, iar reluările TV i-au dat dreptat, ghanezul fiind cu câțiva centimetri în fața ultimului apărător (90+3).
Remiza nu o ajută prea mult pe niciuna dintre cele două echipe, pentru că șelimbărenii doar o egalează pe Slobozia la puncte (43), dar Unirea are un golaveraj mai bun și joacă duminică, acasă, cu FK Miercurea Ciuc, în vreme ce ”corbii” nu reușesc să micșoreze ecartul față de ”călăreții roșii”, rămânând tot la patru lungimi în urmă (39), pe locul 3.
În etapa a 3-a, una intermediară, Corvinul joacă acasă cu Unirea Slobozia, miercuri, 10 aprilie, de la ora 19:00, iar CSC Șelimbăr are meci joi, de la ora 19:00, la Buzău, cu Gloria.
CSC Șelimbăr: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea (cpt.), Fl. Mitrea – Panos (Moussinga 64′), Tud. Călin (Ayine 46′) – Gab. Deac (Schieb 64′), C. Soare (Rotund 83′), Rodri Hernando – Al. D. Pop (Visic 46′)
Rezerve neutilizate: Aldescu – R. Gherman, Monea, Ct. Alexe
Antrenor: Claudiu Niculescu (suspendat)
Corvinul: Lefter – Fl. Iacob, Lică, Ant. Manolache, Velisar – Bradu (Lupu 46′), M. Chindriș (Hrezdac 56′) – T. Mitran (Câmpan 56′), Al. Neacșa (cpt.), Nic. Pîrvulescu (D. Pop 79′) – M. Coman (Hergheligiu 79′)
Rezerve neutilizate: Blaga – Ad. Nicolae, Seb. Ion, Predică
Antrenor: Florin Maxim (suspendat)
Stadion: Măgura (Cisnădie – Sibiu). Arbitru central: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). Arbitri asistenți: Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și George Bogdan Duță (Bacău). Arbitru de rezervă: Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ). Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploieşti). Delegat joc: Daniel Sabou (Zalău).
Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-intalneste-corvinul-in-etapa-2-din-play-off-ul-ligii-2-19305220