Victorie foarte importantă pentru CSC Șelimbăr contra Concordiei, în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Concluziile celor doi marcatori din penalty

Andrei PASCU 06 Apr. 2025, 12:05 Liga 2

CSC Șelimbăr trage tare pentru salvarea de la retrogradare, iar în etapa 2-a a play-out-ului, în cadrul Grupei B, a învins cu 2-0 Concordia Chiajna, pe terenul propriu. Astfel, clubul din Sibiu este la trei lungimi peste locul 6, Chindia Târgoviște.

Diferența cu Concordia Chiajna s-a făcut, însă, după pauză. După primele 45 de minute rezultatul a fost egal.

Victorie capitală pentru CSC Șelimbăr

Experimentații Petrișor Petrescu și Sergiu Jurj au adus victoria pentru CSC Șelimbăr în întâlnirea cu formația din județul Ilfov. Primul a deschis scorul în minutul 55, iar Jurj a punctat în minutul 76. Ambii au marcat din lovituri de pedeapsă.

Cei doi jucători au tras concluziile la final, remarcând cât de importantă este victoria cu Concordia Chiajna în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Petrișor Petrescu este de părere că o victorie în următorul meci, cu Chindia Târgoviște, ar spulbera orice emoție în privința salvării. Referitor la situația sa, dacă obiectivul echipei va fi bifat, atunci Petrescu ia în calcul să continue la Șelimbăr.

Cred că e un pas important pentru salvarea de la retrogradare. Cred că acesta a fost primul pas. Sper să o ținem tot așa! Mă bucur că sunt aici, m-am simțit mereu în largul meu acasă. O să joc mereu cu sufletul și cu inima, pentru că aici am crescut, aici m-am născut.

Cred că o victorie cu Chindia ne-ar liniști în proporție de 99 la sută. Am sta liniștiți după. Dar, trebuie să ne antrenăm la fel ca până acum. Trebuie să ne atingem obiectivul.

(N.r. – Dacă va rămâne la CSC Șelimbăr din vară) Dacă ne atingem obiectivul, vom discuta la final”, a spus Petrișor Petrescu.

Petrișor Petrescu și Sergiu Jurj au tras concluziile după meci

Sergiu Jurj, marcator și el al unui gol în partida cu Concordia Chiajna, s accentuat și el importanța unei victorii în duelul cu Chindia Târgoviște:

”A fost o victorie muncită, am luat cele trei puncte, ne ajută mult pentru îndeplinirea obiectivului. Sunt fericit și că am marcat, am ajutat echipa. Sunt fericit, e o descătușare fiind primul meu gol marcat.

Acasă arătăm bine, dar asta trebuie să ne motiveze, să aducem puncte și de afară.

Următorul meci, cu Chindia, o să fie unul care pe care. Noi avem, însă, moral bun după meciul de azi, mergem acolo să luăm cele trei puncte. Ar fi foarte importante pentru situația din clasament. Toate meciurile sunt importante, o luăm pas cu pas.

  • CSC Șelimbăr, contra Concordiei: Măluțan – Buzan, Natea (cpt.), Giafer, Dijinari, Al. Luca, Rob. Boboc, D. Benzar, Bucuroiu, P. Petrescu, Sg. Jurj
    Rezerve: Cadar – Ayine, Gogor, Cișmaș, Cotogoi, Bârză, Hanzu, R. Gherman, P. Simon

Sibienii, la trei puncte de Chindia

CSC Șelimbăr ocupă locul 5 în clasamentul Grupei B a play-out-ului din Liga 2, cu 21 de puncte, la trei lungimi de locul 6, Chindia Târgoviște, și la 14 puncte de ultima clasată, locul 7, AFC Câmpulung Muscel. Deasupra sibienilor se situează chiar Concordia Chiajna, cu 26 de puncte.

Etapa a 3-a va aduce, așadar, un meci la Târgoviște, cu Chindia, pentru CSC Șelimbăr.

Reacțiile lui Petrișor Petrescu și Sergiu Jurj:


Foto: Valentin Macrea / Tribuna

Andrei PASCU 06 Apr. 2025, 12:05 Liga 2
Pe aceeași temă