Pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri din această perioadă, CSC Şelimbăr şi-a asigurat serviciile unui fundaş central.
Este vorba despre Mihnea Toader, care ajunge la clubul sibian de la Dinamo, actualul lider al clasamentului SuperLigii.
După Laurenţiu Brănescu, pe care clubul l-a anunțat oficial ca achiziție abia la trei zile distanță după ce fusese rezervă în jocul din recenta etapă a Ligii 2, cât și la mai bine două săptămâni după ce Liga2.ro a scris despre această mutare, CSC Șelimbăr a mai bifat o mutare, pe care încă nu a oficializat-o, deși legitimarea a fost făcută încă din data de 7 septembrie!
Sub comanda lui Eugen Beza a ajuns Mihnea Toader, împrumutat până la finalul sezonului de la Dinamo. Acesta poate fi folosit ca ”under”, având în vedere că are 20 de ani.
Fundașul central era, până acum câteva zile, cel mai înalt jucător al unui club din prima ligă, măsurând 2,01 metri.
Toader nu a jucat în niciun meci pentru ”câini” în acest sezon, iar în sezonul trecut a bigat 8 minute în 1-1 cu U Cluj, în ultima etapă a play-off-ului.
CSC Şelimbăr îi mai are în lot pentru postul de fundaș central pe căpitanul Ciprian Natea, polonezul Kamil Wiktorski şi pe Deniz Giafer.
Tot în ultima zi a perioadei de transferuri, 7 septembrie, CSC Șelimbăr l-a cedat sub formă de împrumut pe Eugen Yarin Beza, fiul antrenorului, la ACS CIL Blaj, echipă din Liga 3.
CSC Șelimbăr, aflată pe locul 16 în Liga 2, cu 6 puncte acumulate dintr-o victorie și trei remize în primele șase etape, joacă duminică, de la ora 11:00, în deplasare la Târgoviște, cu Chindia (locul 9, 9 puncte), în cadrul rundei a 7-a a campionatului.
Foto principal: Răzvan Păsărică / Sport Pictures