CSC Dumbrăvița are aproape de casă prima deplasare din actualul sezon de Liga 2, până la Reșița, unde joacă sâmbătă, de la ora 11:00.
Cosmin Stan pare că s-ar mulțumi și cu un egal, în condițiile în care cele două echipe s-au spionat reciproc, una ”clasic”, cealaltă, ”tehnologic”.
Deoarece ACSM Reșița a jucat marți în prima etapă, sâmbăta trecută, la Dumbrăvița și-au făcut apariția, la tribuna oficială, Ștefan Bărboianu, încă legitimat ca jucător, dar de facto antrenor secund, iar înainte de primul fluier și principalul Flavius Stoican a ajuns la partida timișenilor contra Metalului Buzău.
Ulterior, marți, dumbrăvițenii au stat în fața televizorului pentru partida cu reșițenii. ”Am văzut meciul de marți (n.r. –ACSM Reșița – FCU Craiova 2-0), chiar am pus antrenamentul mai târziu, ca să putem urmări meciul lor. Am împușcat doi iepuri deodată: i-am văzut și pe Craiova, care va fi următoarea adversară a noastră. Reșița e o echipă bună, exact cum a fost și anul trecut, dar și puncte slabe, pe care încercăm să le folosim în favoarea noastră”, spus Stan despre vizionarea în direct a adversarului.
După jocul de Cupa României câștigat cu 2-1 la CSC Peciu Nou, Stan a spus cum a planificat săptămâna aceasta de august.
”Ce am vorbit cu jucătorii, că săptămâna aceasta avem nevoie de calificare în Turul 3 și punct sau puncte la Reșița: primul obiectiv – îndeplinit! Cumva, de prin minutul 70, am început deja să ne gândim mai mult la meciul de la Reșița. Asta nu prea mi-a plăcut, că pe finalul de meci n-am mai fost așa de concentrați și adversarii au venit peste noi în ultimele 15 minute. Lucrul acesta nu mi-a plăcut. Deci în subconștientul jucătorilor ei deja se gândeau că obiectivul e îndeplinit și pentru meciul de astăzi și se gândeau deja la meciul de la Reșița. Sper că vom îndeplini și cel de-al doilea obiectiv pe care îl avem săptămâna aceasta. Cred că ne stă în putință să facem și lucrul acesta: să scoatem punct sau puncte de la Reșița”, a precizat ”principalul” timișenilor.
În sezonul regular trecut, cele două echipe s-au întâlnit tot la Reșița, și tot în luna august, doar că după mijlocul lui Gustar. Atunci, Cosmin Stan a făcut o criză de nervi inimaginabilă pentru etapele incipiente ale unui sezon, așa cum poate doar Hagi a avut în acest sezon.
Ulterior, Stan a mai avut ”manifestări” inedite, totul culminând cu amenințările cu capul ”în gură” la adresa portarului Krell și îngenuncherea în fața tribunei de la meciul cu Ceahlăul, ultimul din play-out.
”Sper ca meciul de sâmbătă să îl tratăm mai bine decât cel de anul trecut, de la Reșița, să nu mai fim atât de recalcitranți vizavi de ceea ce se întâmplă pe teren”, a declarat portarul Cătălin Trifon.
Ambele echipe bănățene au câte 3 puncte după prima rundă. ACSM Reșița este pe locul 4-5, cu golaveraj 2-0, ca CSM Focșani, iar CSC Dumbrăvița ocupă locul 2-3, cu golaveraj 3-1, ca FK Miercurea Ciuc. Meciul dintre Reșița și Dumbrăvița are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul ”Mircea Chivu” din Reșița.
Foto și video: CSC Dumbrăvița