CS Tunari face schimbări drastice de lot la jumătatea sezonului de Liga 2. În pauza de iarnă, nou-promovata, din dorința de a se salva de la retrogradare, renunță la mai mulți fotbaliști și va aduce, în schimb, alții. Va aduce fotbaliști cu ajutorul cărora antrenorul Ștefan Odoroabă speră să îndeplinească obiectivul.
În urma finalului etapelor din 2023, CS Tunari a comunicat că a pus pe liber nu mai puțin de 11 jucători.
CS Tunari vrea să aducă nume din SuperLiga României, clubul confirmând negocierile care au loc în acest final de an și, poate, care vor continua în primele zile din 2024. Ilfovenii trebuie să se miște repede, pentru că la 10 ianuarie au programat reunirea.
Președintele clubului din Tunari, Florin Vlădilă, a fost cel care a recunoscut discuțiile cu formațiile din eșalonul superior, probabil urmând să vină fotbaliști împrumutați în mare măsură, pe care echipele din SuperLiga României consideră că nu se poate baza pentru partea a doua a sezonului 2023/2024.
”Urmărim atent mai multe piste. Suntem în contact cu o serie de grupări de primă ligă pentru a vedea ce fotbaliști s-ar putea plia pe proiectul nostru. Pe de altă parte discutăm deja cu alți jucători capabili să ajute la îndeplinirea obiectivului rămânerii în Liga a 2-a.
Vom avea, oricum, un lot mult mai echilibrat ca cel de până acum”, a spus președintele formației CS Tunari, Florin Vlădilă, citat de 100 Sport.
CS Tunari ocupă locul 17 din 20 în Liga 2, cu 12 puncte acumulate în 15 meciuri, iar în runda a 16-a, prima din 2024, va evolua pe teren advers, contra Unirea Dej, care se află pe locul 18, cu 10 puncte.
Apoi, până la finalul sezonului regular, CS Tunari va mai întâlni CSM Alexandria (deplasare), CSC Șelimbăr (acasă) și Steaua (deplasare). Până atunci, ilfovenii au programat și cantonamentul de iarnă, la Cheile Grădiștei, care va debuta la 22 ianuarie.
Acolo, formația lui Ștefan Odoroabă va disputa șase meciuri amicale, iar cinci adversari sunt cunoscuți. Va întâlni patru echipe din Liga 3, Progresul Fundulea, Agricola Borcea, Cetatea Turnu Măgurele și LPS HD Clinceni, dar și o adversară din Liga 2, Unirea Slobozia.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unde-va-juca-acasa-corvinul-cand-se-va-construi-noul-michael-klein-19296543
https://liga2.prosport.ro/seria-1/capitolul-la-care-ceahlaul-functioneaza-in-regim-de-avarie-19296540
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-se-vedea-la-steaua-precum-alex-ferguson-la-manchester-united-19296531
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cazul-socant-al-unui-fotbalist-al-chindiei-19296524
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-a-comentat-reactia-lui-nicolae-dica-antrenor-dispus-sa-vina-la-campionii-fc-arges-19296520