CS Mioveni dispută marți seară, de la ora 20:00, primul meci din acest play-off de promovare din Liga 2, cu Rapid. Partida se va juca cu tribunele goale din cauza pandemiei. Înainte de acest meci, antrenorul echipei argeșene, Claudiu Niculescu, a vorbit despre perioada de pregătire precompetiţională a echipei sale, a analizat adversarul şi a spus ceea ce îşi doreşte cel mai mult la acest debut în mini-turneul de cinci etape care decide cine merge în Liga 1.
Este CS Mioveni pregătită de meciul cu Rapid?
Suntem pregătiți pentru prima etapă din acest play-off. Pregătirea a decurs bine, cu excepția primelor două săptămâni, când a trebuit să ne antrenăm cu câte patru jucători, separat, dar, în rest, totul a decurs bine. Bineînțeles am suferit un pic din cauza meciurilor amicale, am jucat doar unul singur, care a fost, de altfel, un test util, foarte util, pentru echipă (n.r. – un amical cu Astra, a pierdut in extremis cu 2-1 la Ploiești). Suntem pregătiți și așteptăm cu nerăbdare începerea acestor cinci finale. Jucătorii s-au comportat per total foarte bine şi suntem mulţumiţi vis-a-vis de acest aspect. Un lucru foarte îmbucurător pentru noi, după această pregătire destul de lungă este că nu avem niciun jucător accidentat. Repet, suntem pregătiţi de începutul acestui play-off, unde ne aşteaptă cinci meciuri de foc, cinci finale, după care, sper eu să realizăm acest vis, şi anume, de a promova în Liga 1.
Cât de greu este meciul cu Rapid, o echipă cu un nume în fotbalul românesc?
Cu orice echipă am fi jucat în prima etapă, meciul ar fi fost la fel, extrem de greu. Meciul cu Rapid este foarte dificil pentru noi, mai ales că venim după atâtea luni fără meciuri oficiale. Un pic, poate, vom suferi la ritmul de joc, dar sper eu ca băieții să compenseze cu o dorință foarte mare. Sunt foarte motivați, sunt foarte pregătiți și sper că la ora jocului să fie 100 la sută din toate punctele de vedere și marți seara să ne bucurăm cu toții. Jucăm împotriva unei echipe de tradiţie. Sper ca jucătorii să fie sănătoşi la ora jocului.
Jucătorii au de luat şi o revanşă în faţa Rapidului după eşecul din campionat?
Ar fi greşit să gândească aşa. Nu au de luat nicio revanşă împotriva niciunui adversar. Ce a fost, a fost în toamnă, nu mai contează, face parte din trecut. Important este acum cum se vor prezenta ei marţi seara, la ora 20:00. Va trebui să fie concentraţi doar la ce au de făcut, nimic mai mult. Este important acest prim meci din play-off, un joc extrem de dificil, dar o partidă pe care o vom aborda cu mare încredere şi cu speranţă că la final noi ne vom bucura.
Ai fost coșmarul Rapidului în Liga 1, când jucai la Dinamo. Vei fi și acum, în Liga 2, ca antrenor al CS Mioveni?
Coșmar… depinde la ce vă referiți… am marcat multe goluri în poarta lor. Dar au trecut anii… Cred că am 13-14 goluri ca jucător, nu am ținut socoteala, dar acest lucru contează prea puțin acum. Contează ce vor face băieții mei marți seara. Acum sunt antrenor, nu mai are nicio legătură cu ce a fost în trecut. La totul de o parte și mă concentrez doar la ce am de făcut eu pentru meciul de marți seara.
Ce le-ai spus jucătorilor despre adversar?
Le-am prezentat informaţii despre ei, atât cât am putut pentru că informaţii foarte multe nu avem. Au disputat şi câteva meciuri amicale şi cred eu să ştiu destul de multe despre ceea ce vor juca, cum de altfel cred că ştiu şi ei despre noi. Important e, repet, cum vor fi jucătorii mei marţi seara.
Eşti prieten cu Dan Alexa. Meciurile în care sunteţi adversari sunt unele speciale?
Nu sunt speciale! Suntem foşti colegi, nu e nimic special. Nu joc eu cu Dan! Joacă CS Mioveni cu Rapid şi asta contează. Joacă jucătorii noştri şi sper şi îmi doresc foarte foarte tare, în special pentru moralul jucătorilor să fim noi cei care ne bucurăm la finalul celor 90 de minute.
Lipsa spectatorilor poate fi un atu pentru CS Mioveni, ştiind faptul că Rapidul are o galerie gălăgoiasă şi numeroasă?
Niciodată lipsa spectatorilor nu poate fi un atu pentru niciuna dintre echipe, indiferent ce nume are, pentru că sunt convins că, dacă nu am fi trecut prin această pandemie, stadionul ar fi fost plin. Rapidul are suporteri care o însoţesc peste tot, o încurajează. Să vedem la ora jocului cât contează lipsa spectatorilor. Important este ca jucătorii să îşi facă treaba, să treacă mai uşor peste acest aspect, pentru că nu e confortabil pentru jucători să evolueze fără spectatori în tribune.
Cum vezi lupta pentru promovare?
Foarte încinsă şi foarte crâncenă, pentru că este un play-off atipic, se joacă doar cinci meciuri, iar cinci echipe sunt despărţite doar de un punct. Aşa că este o situaţie mai specială. Nu cred că s-a mai întâmplat de foarte multe ori în fotbal ca cinci echipe să depindă doar de ele, doar de rezultatele lor şi nu de rezultatele indirecte. Practic orice echipă de la locul 2 în jos are şanse. UTA are un avantaj consistent, dar la fotbal s-au văzut multe. Toate echipele vor întâmpina mici probleme, mai ales la această primă etapă, pentru că lipsește ritmul de joc. De când s-a oprit campionatul şi până acum sunt aproape patru luni de zile, deci s-ar putea să conteze. Dar sper ca băieţii mei să compenseze această lipsă a ritmului de joc prin dorinţă mare acest handicap, lipsa ritmului de joc.
Cum comentezi situația de la Petrolul, cu acele cazuri de COVID, cu suspendarea meciului?
Este regretabil, pentru că sunt convins că şi ei s-au pregătit şi şi-au pus mari speranţe, cum de altfel îşi pun toate echipele în aceste cinci meciuri. Nu e o situaţie plăcută pentru ei. Le doresc în primul rând să fie sănătoşi, pentru că ăsta este lucrul cel mai important până la urmă. Le doresc multă sănătate, pentru că ea este lucrul cel mai importat pentru orice om. Trebuie să lăsăm puţin fotbalul la o parte când se întâmplă astfel de lucruri, mai ales în situaţia asta de acum.
Cum ar fi să promovezi cu CS Mioveni în Liga 1 și acolo să nu mai fie Dinamo?
În primul rând trebuie să promovăm noi, trebuie să ne îndeplinim noi acest vis și o putem face cu multă muncă și dorință. Sper să ajungem acolo la începutul lunii august, să fim noi cei care promovăm în Liga 1. În cealaltă privință, nu cred că se va ajunge acolo, ca Dinamo să retrogradeze din Liga 1. Este doar o situație de conjunctură. Dinamo mai are și două restanțe și nu se va ajunge acolo.
Ce este în sufletul tău când vezi Dinamo pe ultimul loc în Liga 1 și în situația în care se află acum?
Prea multe nu pot să spun pentru că nu cunosc ce este acolo. E regretabil pentru toți cei care țin cu Dinamo. Este regretabil că s-a ajuns în această situație, dar, repet, este doar o situație de conjunctură. În scurt timp își vor reveni și nu se va pune problema să retrogradeze.
Poate Craiova să-l doboare pe Dan Petrescu?
Poate! A arătat în aceste etape de când a venit Cristiano Bergodi la echipă. Craiova a realizat un lucru foarte important, de a câștigat aceste meciuri de cât s-a revenit după izolare și în acest moment depinde doar de ea, nu de alte rezultate. Este deja un prim pas făcut și eu cred că au puterea de a câștiga titlul în acest an.
Cu Rădoi ai fost adversar pe teren. Cum vezi numirea lui la națională și crezi că va reuși?
Este cea mai inspirată alegere, pentru că a demonstrat calități excepționale ca antrenor, în trecut, și mă refer la anul trecut cu echipa de tineret. Este obișnuit cu acea ambianță de la lotul național, cunoaște foarte bine jucătorii și eu am foarte mare încredere că Mirel ne va putea califica la turneul final. El are calități extraordinare de antrenor, dar știți cum e, totul depinde ca la ora jocului să aibă toți jucătorii apți și să joace la echipele lor de club.
Cu cuplul N&D, Dinamo ar mai fi ajuns în această situație?
Nu mai trăiesc în trecut. Ceea ce a fost a fost, contează mai puțin acum.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-inainte-de-meciul-cs-mioveni-rapid-facem-tot-ce-depinde-de-noi-sa-castigam-cum-crede-ca-jucatorii-sai-vor-suplini-lipsa-amicalelor-19137929
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-nu-crede-ca-rapid-va-mai-avea-un-meci-facil-la-mioveni-ca-acel-5-1-din-toamna-miza-este-imensa-fiecare-punct-va-conta-enorm-informatiile-pe-care-le-are-despre-adversar-19138023
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marian-draghiceanu-vrea-un-debut-cu-dreptul-al-rapidului-in-play-off-pe-terenul-unde-s-a-obtinut-victoria-cu-5-1-mergem-sa-castigam-cei-doi-jucatori-remarcati-la-cs-mioveni-si-cad-19138017