CS Mioveni are șansa să înregistreze a cincea victorie în Liga 2, în acest sezon, în runda a 12-a, sâmbătă, de la ora 11:00, urmând să întâlnească, pe teren propriu, CS Tunari. Un duel teoretic facil pentru echipa din Mioveni, care va sta față în față cu locul 17 din 20.
”Principalul” formației gazdă, Constantin Schumacher, a prefațat întâlnirea în cadrul unei conferințe de presă și a declarat că simte că jucătorii săi pot înregistra un nou succes.
La ora actuală, clubul din Mioveni este pe loc de play-off, pe 6, iar victoriile înregistrate până acum au fost și unele de calibru. A învins, de exemplu, și Corvinul Hunedoara (scor 2-0), pe terenul nou-promovatei din Liga 3, dar a remizat, chiar runda trecută, cu o formație care vrea să revină în prima divizie, Concordia Chiajna (scor 1-1).
Constantin Schumacher a declarat că a pregătit echipa pentru victorie. A remarcat, ca plus mare pentru CS Tunari, experiența anumitor jucători, mulți cu ani în spate chiar și în Liga 1. În plus, formația nou-promovată nu a pierdut în fața a două echipe din SuperLiga în primele două runde din grupa de Cupa României, obținând remize cu Universitatea Craiova și FC Voluntari.
”Din punctul meu de vedere este foarte greu acest meci. Echipa adversă nu a pierdut de cinci meciuri în Liga 2 și a jucat de la egal la egal cu echipe de Liga 1, terminând la egalitate cu ele. Au în componență și câțiva jucători care au fost la Liga 1.
Important este ca noi să ne facem jocul și să găsim motivația necesară. Trecem printr-un moment bun, ar fi păcat să pierdem terenul cu echipele din fața noastră. Băieții sunt ok, sunt bine pregătiți și motivați.
Sunt sigur că dacă intră bine vor face un meci bun!”, a declarat antrenorul Mioveniului, Constantin Schumacher, citat de Sportul Argeșean.
În urma celor 17 puncte acumulate în primele 11 etape de Liga 2, CS Mioveni a ajuns pe loc calificabil în play-off, pe 6, la șapte puncte de liderul Unirea Slobozia. În ultimele șase etape, formația din Mioveni a acumulat 11 puncte: 0-0 cu FK Miercurea Ciuc, 3-1 cu Progresul Spartac, 2-0 cu Corvinul Hunedoara, 2-1 cu CSM Reșița, 0-1 cu Viitorul Pandurii și 1-1 cu Concordia Chiajna.
CS Tunari este pe locul 17 din 20 de echipe, dar nu a pierdut în ultimele cinci meciuri de Liga 2, adunând nouă puncte.
Înaintea jocului contra CS Mioveni, CS Tunari a avut partida cu FC Voluntari, de miercuri, 1 noiembrie, din etapa a 2-a a fazei grupelor de Cupa României. A făcut 1-1 pe teren propriu.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dacian-nastai-anunta-ca-multi-oameni-infouenti-vor-la-unirea-dej-19291458
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/oradea-gazda-ultimului-meci-din-etapa-2-a-grupelor-cupei-romaniei-19291478
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-meci-cu-csc-selimbar-in-etapa-12-de-liga-2-19291460
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-steaua-se-joaca-sambata-de-la-ora-1100-19291452
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/valentin-dumitrache-a-marcat-in-gloria-buzau-farul-19291443
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/joi-au-loc-3-meciuri-din-etapa-2-a-grupelor-cupei-romaniei-19291216