Veste excelentă pentru CS Mioveni, înaintea partidei cu FK Miercurea Ciuc. Doi jucători au reluat antrenamentele, iar Schumacher privește încrezător partida contra prietenului Robert Ilyeș

Andrei PASCU 14 Sep. 2023, 15:30 Liga 2
Veste excelentă pentru CS Mioveni, înaintea partidei cu FK Miercurea Ciuc. Doi jucători au reluat antrenamentele, iar Schumacher privește încrezător partida contra prietenului Robert Ilyeș

CS Mioveni reia Liga 2, după pauza competițională, în etapa a 6-a, cu o deplasare pe terenul formației FK Miercurea Ciuc. Vrea să își treacă un nou rezultat pozitiv în cont, după ce runda trecută a cedat în primul duel din campionat, 0-1 cu CSC Dumbrăvița.

Antrenorul Constantin Schumacher a făcut analiza întâlnirii de la Miercurea Ciuc, programată sâmbătă, de la ora 11:00.

CS Mioveni, duel cu FK Miercurea Ciuc în etapa a 6-a de Liga 2. Analiza lui Constantin Schumacher

CS Mioveni speră să obțină toate punctele, dar antrenorul a remarcat faptul că, în ciuda startului de sezon pentru FK Miercurea Ciuc, duelul va fi unul complicat. Îl știe bine pe Robert Ilyeș, cu care a fost coleg în perioada în care încă era fotbalist, fiind convins că echipa ciucană va fi un adversar greu de întrecut.

Plusul remarcat de Schumacher este acela al perioadei de pregătire de săptămâna trecută, în care campionatul a fost întrerupt pentru partidele echipelor naționale. Pe lângă acest detaliu, ”principalul” Mioveniului a remarcat și faptul că i-a simțit mai proaspeți pe jucătorii săi, care au jucat și în Liga 2, și în Cupa României înainte de pauză.

Venim după o perioadă de 10 zile de antrenamente, în care ne-am antrenat bine. Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă bună, o echipă care are antrenor un fost coleg, Pe Ilyeș îl cunosc destul de bine, dar e important ce vom face noi. Îmi pare bine că am avut perioada asta de vacanță, în care jucătorii și-au revenit.

Am avut și meci în Cupa României și s-a văzut la ultimul meci de campionat acest lucru. Sunt sigur că jucătorii sunt într-o formă bună, iar partida de la Miercurea Ciuc va fi tratată bine. Sunt sigur că dacă vom fi la capitate maximă, vom câștiga.

Nu va fi un meci ușor, dar am încredere că vom face un joc bun. Cred în valoarea lotului, vreau să fim în primele nouă locuri la finalul etapelor.

Am jucat ani cu Ilyeș împreună, un băiat extraordinar, bun, dar acum suntem adversari. Cel mai bun să câștige!”, a spus Constantin Schumacher la conferința de presă.

CS Mioveni, două reveniri din rândul accidentaților

CS Mioveni are și două reveniri importante, din rândul accidentaților. La antrenamente s-au întors fundașul Cătălin Gogor (22 de ani), dar și apărătorul lateral Marius Tomozei (33 de ani). Rămâne de văzut dacă va miza Schumacher pe ei din primul minut sau dacă îi va introduce pe parcurs.

Antrenorul Mioveniului a vorbit și despre problemele celorlați jucători accidentați. Fundașul Ionuț Burnea (31 de ani) va reveni abia la începutul anului următor, pentru a doua parte a sezonului.

Sunt bucuros că au revenit doi jucători la antrenamente, Gogor și Tomozei. Aștept ca în perioada următoare să mai revină doi jucători accidentați, sperăm că Șerban, care are piciorul în ghips și îl va da jos duminică, va începe antrenamentele. Herea are fractură, sperăm ca în două-trei săptămâni să revină la antrenamente.

Pe Burnea nu mai putem să îl luăm în calcul până în primăvară. Sunt jucători exponențiali pentru mine, dar cei care sunt valizi trebuie să își facă treaba, să tragă de ei și să încerce să facă tot posibilul să îi facă uitați pe jucătorii accidentați”, a mai spus antrenorul Mioveniului.

CS Mioveni, 6 puncte după cinci meciuri

Cu 6 puncte acumulate în primele cinci etape, CS Mioveni ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 2. Șase puncte mai au Chindia Târgoviște, Steaua și Unirea Dej.

În runda următoare a Ligii 2, a 6-a, CS Mioveni va juca, așadar, în deplasare, cu FK Miercurea Ciuc (locul 13, 5 puncte).

Pentru mine a rămas meciul cu Dumbrăvița, a fost unul aparte. Nu trebuia să pierdem, dar ăsta e fotbalul. Sunt și momente frumoase, și momente peste care trebuie să trecem. Trebuie să arătăm care sunt limitele și să arătăm de ce suntem în stare.

Suntem un grup unit, jucătorii sunt profesioniști și se antrenează la capacitate maximă, asta îmi place la ei cel mai mult. Sper ca lucrurile să meargă bine.

Nu cred că până acum vreo echipă poate spune că dacă va urca în Liga 1 va face față. Jucătorilor le-am transmis că dacă ai organizare bună și ești pregătit, poți face față oricărei echipe. Dumbrăvița nu era favorită cu noi, dar ne-a bătut acasă. Am jucat cu Argeș, cu Buzău, echipe care vor promovarea, și am jucat de la egal la egal”, a încheiat Schumacher.

Conferința de presă susținută de Constantin Schumacher

 

Foto și video: CS Mioveni

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-intalneste-acasa-csm-resita-dupa-pauza-din-liga-2-19284669

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-meci-greu-cu-corvinul-hunedoara-19284667

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-andrei-erimia-dupa-progresul-spartac-dumbravita-1-3-19284647

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/scm-zalau-repartizata-in-grupa-c-a-cupei-romaniei-19284641

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vlad-mitrea-a-semnat-cu-unirea-dej-19284636

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-doua-intrebari-publice-pentru-arbitrul-valentin-porumbel-19284624

Andrei PASCU 14 Sep. 2023, 15:30 Liga 2
Pe aceeași temă