CS Mioveni, conectată sută la sută pentru partida cu CSM Slatina. Dumitru Olteanu: ”Privim meciul doar prin prisma celor trei puncte”

Răzvan STÎNGĂ 19 Feb. 2021, 10:15 Liga 2
CS Mioveni, conectată sută la sută pentru partida cu CSM Slatina. Dumitru Olteanu: ”Privim meciul doar prin prisma celor trei puncte”

Dumitru Olteanu, președintele clubului CS Mioveni, așteaptă un 2021 bun, în care echipa să reușească să intre în play-off. Conducătorul este încrezător în acest prim obiectiv, al sezonului regular, remarcând perioada bună de pregătire care s-a făcut sub conducerea lui Alexandru Pelici.

La fel ca antrenorul, care a declarat că vrea neapărat cele trei puncte cu CSM Slatina, sâmbătă de la ora 11:00, Dumitru Olteanu a adus și el în discuție acest aspect, pentru că un alt rezultat decât victoria poate fi capital în ecuația terminării primei părți a campionatului, din sistem regular, în grupa pentru promovare.

Dumitru Olteanu: ”Vor fi cinci meciuri ca cinci finale”

Olteanu a vorbit și pe seama transferurilor făcute în această iarnă, anume că în mare parte s-a încercat îmbunătățirea posturilor deficitare, dar și o completare a anumitor zone.

A fost o perioadă destul de dificilă pentru jucători. O perioadă de pregătire de ordin fizic, care trebuie să fie benefică. A fost și o perioadă de pregătire tehnico-tactică, dar dificilă. A fost însă necesară pentru acest mini retur de campionat. Vor fi cinci meciuri ca cinci finale. Fiecare meci trebuie luat în parte. E foarte important cum începem, avem foarte mare nevoie de cele trei puncte, prin prisma ultimelor rezultate din decembrie, păcat că am pierdut puncte. Asta face să privim meciul de la Slatina neapărat prin prisma de a lua cele trei puncte.

Am căutat să aducem jucători care să fie de folos echipei, pe posturile deficitare. Am renunțat la câțiva jucători în această perioadă, care nu au dat randamentul scontat de noi în toamnă. Am adus încă un atacant, pe Blănaru, un jucător bun, un atacant care la activ are câteva promovări, cu multă experiență.

Ne-am orientat și către FC Argeș, am adus de acolo doi jucători. Pe Panait, care a mai fost la Mioveni, și pe Șerbănică, pentru că aveam posturi deficitare în angrenajul nostru”, a declarat președintele celor de la CS Mioveni, Dumitru Olteanu.

CS Mioveni a strâns doar șase puncte în ultimele șase etape 

Referitor la ultimele etape ale anului trecut, la care a făcut referire conducătorul, CS Mioveni a înregistrat în noiembrie și decembrie, doar două victorii, două egaluri și două înfrângeri. Astfel, CS Mioveni a ajuns să înceapă anul, și după retragerea celor de la Turris Oltul, cu 20 de puncte în 14 partide pe care le are în dreptul ei.

În partida cu formația din Turnu Măgurele, CS Mioveni scosese un punct, 0-0, deși în ultimele minute a jucat și cu un om în plus.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/totul-sau-nimic-la-mioveni-alexandru-pelici-e-categoric-cand-vine-vorba-de-play-off-ul-ligii-2-iar-partida-cu-csm-slatina-e-capitala-singurul-gand-care-ne-tine-in-cursa-19169968

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-si-a-prezentat-noile-achizitii-dar-si-lotul-cu-care-incearca-sa-se-califice-in-play-off-ul-ligii-2-19169844

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-frf-a-anulat-rezultatele-echipei-turris-oltul-cum-arata-noul-clasament-al-ligii-2-si-echipele-avantajate-si-dezavantajate-de-abandonul-teleormanenilor-19169800

 

 

Răzvan STÎNGĂ 19 Feb. 2021, 10:15 Liga 2
Pe aceeași temă