:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2Fpetrul-pintilie-concordia-chiajna-e1757435830315-1024x708.jpg)
Florin Bratu continuă să întărească CS Dinamo, iar recent a reușit să împrumute un jucător din SuperLiga României, de la SC Dinamo. La echipa din Liga 2 a ajuns Răzvan Pașcalău, fundaș central în vârstă de 21 de ani.
Conform informațiilor oferite de gruparea din prima divizie, apărătorul născut la Cluj Napoca va evolua pentru această stagiune la CS Dinamo, 2025-2026.
Răzvan Pașcalău a ajuns la SC Dinamo în 2024, din Italia, de la echipele ”under” ale celor de la Lecce. El a petrecut patru ani la formația din ”Cizmă”, fiind luat în 2020 de la Universitatea Cluj.
Acum, SC Dinamo l-a trimis în Liga 2, la CS Dinamo, pentru a putea prinde mai multe minute. El a jucat doar un meci pentru bucureștenii din SuperLiga în această stagiune, doar un minut, într-un duel din campionat.
În stagiunea trecută a avut aceleași statistici în prima divizie, dar a prins aproape un sfert de oră și într-un meci din Cupa României.
”Mult succes, Răzvan Pașcalău!
Răzvan se va alătura lotului pregătit de Florin Bratu la CS Dinamo, în Liga a II-a, pentru acest sezon competițional.
Cluburile au ajuns la un acord privind împrumutul său pentru această stagiune, iar Răzvan va continua în eșalonul secund.
Îi dorim mult succes lui Răzvan Pașcalău și îl așteptăm înapoi, și mai puternic!”, a transmis SC Dinamo pe pagina de Facebook.
În weekendul trecut, CS Dinamo a mai reglat lucrurile pentru partida din etapa a 6-a din Liga 2, când, pe teren advers, va întâlni CS Gloria Bistrița, chiar contra celor de la CS Dinamo, într-un test în care echipa din SuperLiga României a câștigat cu 2-0.
În ierarhia Ligii 2, elevii lui Florin Bratu sunt pe locul 16 din 22 de echipe în ierarhia Ligii 2, cu 5 puncte acumulate după cinci meciuri, în urma două remize, o victorie și o înfrângere. Este la egalitate cu CS Tunari și FC Bacău, dar acestea devansează CS Dinamo la golaveraj.
Altfel, CS Dinamo și-a pierdut unul dintre jucătorii experimentanți pe care îi avea în lot.
Achiziționat la începutul anului 2025, după despărțirea de CSM Alexandria, și care a pus serios umărul la promovarea în Liga 2, Vasile Constantin (foto jos, în negru) a plecat de la trupa antrenată de Florin Bratu.
Mijlocașul în vârstă de 27 de ani, originar din Craiova, s-a întors la U Craiova, pentru care în weekendul trecut a și debutat. Nu la prima echipă, pentru care a prins meciuri incluziv în cupele europene, în 2019, cât și în prima ligă, ultimele în 2021, ci la echipa secundă a clubului oltean.
Vasile Constantin, între timp trecut și pe la FC Brașov SR, CS Tunari, CSM Alexandria și CS Dinamo, a jucat pentru U Craiova 2 în succesul cu 2-1 din deplasarea de la Academica Balș. El a marcat ambele goluri ale trupei antrenate de Corneliu Papură, al doilea din penalty.
În acest sezon, pentru CS Dinamo, Constantin evoluase în toate cele cinci meciuri din Liga 2 și înscrisese un gol, în 3-2 de la AFC Câmpulung Muscel. A activat și în două jocuri din Cupa României.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și News Flux