Cristian Pustai este mândru de ce a reușit până acum cu FC Buzău, pe care o poate duce în play-off-ul Ligii a 2-a, deși în vară echipa a trecut prin schimbări importante de lot. Antrenorul pare că nu se aștepta nici el la traiectoria Buzăului, fiind extrem de mulțumit de evoluții.
Chiar dacă FC Buzău a terminat mai puțin bine anul, cu rezultate nu foarte bune, Cristian Pustai a recunoscut că așteptările i-au fost întrecute, mai ales că omogenitatea era principalul argument pentru care FC Buzău nu era văzută favorită la play-off.
Pustai era sceptic în privința faptului că echipa se va lega atât de bine, în condițiile în care, după cum a recunoscut, lotul s-a făcut într-un timp scurt, având de reglat și alte probleme în astfel de situații.
Ultimele trei etape din sezonul regular rămân unele cu emoții pentru FC Buzău, Cristian Pustai afirmând că ar fi fost încântat ca jucătorii săi să asigure matematic prezența acolo încă de acum, înainte de pauza de iarnă.
”Lumea din Buzău trebuie să fie mulțumită, chiar dacă prin tribună se aud tot felul de lucruri. Eu cred că facem cinste fotbalului buzoian, pentru că suntem pe locul 5. Pentru o echipă construită în vară, cred că e fantastic. Oameni adunați în câteva zile în vară. Suntem pe locul 5 și asta înseamnă mult.
Probabil că mi-aș fi dorit să avem mai multe puncte, să fim matematic în play-off, ar fi fost cel mai frumos, dar de multe ori ne complicăm și noi viața”, a afirmat Cristian Pustai, citat de Campus TV.
În ultimele trei etape din acest an, FC Buzău a obținut o victorie și a pierdut de două ori. A trecut de FC Brașov cu 1-0, dar a cedat contra CS Comunal Șelimbăr și Steaua, cu 1-2, respectiv 0-1. Formația lui Pustai are un total de 28 de puncte, la egalitate cu Steaua, locul 6, și un avans de numai două puncte peste poziția a 7-a, FK Csikszereda.
În ultimele trei etape din sezonul regular, după vacanța de iarnă, FC Buzău le va întâlni pe Astra, Petrolul și Concordia Chiajna. Doar partida cu ploieștenii va avea loc în deplasare, celelalte vor avea loc la Buzău.
Foto: Răzvan Păsărică și Valentin Macrea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-si-a-luat-gandul-de-la-play-off-planurile-gorjenilor-pentru-2022-facute-publice-de-octavian-benga-19213867
https://liga2.prosport.ro/seria-1/valentin-suciu-a-dat-uitarii-startul-modest-de-liga-2-am-reusit-sa-ne-ridicam-sa-ne-regasim-si-sa-acumulam-puncte-cand-se-reuneste-fk-csikszereda-si-cine-a-fost-desemnat-cel-mai-b-19213854
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugeniu-cebotaru-nu-e-tentat-de-transferul-in-liga-1-mijlocasul-petrolului-pune-propunerile-pe-hold-sufletul-meu-a-ales-sa-vina-aici-nu-ma-gandesc-sa-plec-19213795
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fostul-primar-al-timisoarei-il-acuza-dur-pe-finantatorul-ripensiei-cum-ca-din-cauza-lui-nu-se-mai-face-un-alt-stadion-in-oras-echipa-de-rugby-ar-fi-cea-mai-pagubita-19213848