Alin Chița, după două eșecuri la rând ale CS Mioveni: ”Suntem într-o oarecare criză.” Ce-l nemulțumește pe antrenor

Narcis POHOAȚĂ 24 Aug. 2024, 20:16 Liga 2
Alin Chița, după două eșecuri la rând ale CS Mioveni: ”Suntem într-o oarecare criză.” Ce-l nemulțumește pe antrenor

CS Mioveni a înregistrat, sâmbătă, al doilea eșec consecutiv în campionat, 0-2 la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii 2.

Emmanuel Asibey a deschis scorul pentru nemțeni în minutul 38, iar Patrick Petre a închis tabela în primul minut al prelungirilor.

Alin Chița, după a doua înfrângere la rând a Mioveniului: ”Suntem într-o oarecare criză”

Argeșenii începuseră bine sezonul, în ciuda modificărilor multiple din vară, din lot și staff, cu patru puncte obținute în primele două runde, după 0-0 acasă cu Unirea Ungheni și 1-0 la CS Afumați, însă din următoarele două nu au mai scos nimic, după 0-1 cu FC Voluntari și 0-2 la Ceahlăul.

Antrenorul Alin Chița admite că echipa sa este într-o situație de criză acum, după cele două eșecuri.

”Știam că Ceahlăul este o echipă cu calitate, cu o dinamică destul de bună, cu jucători care atacă spațiul. Am pregătit jocul de așa natură, dar încă o dată primim un gol după o fază fixă care ne schimbă oarecum datele problemei. O primă parte în care am încercat să ducem mingea cât de mult în jumătatea adversă, dar trebuie să facem mai mult de atât și să ne creăm situații pe zona laterală de unu contra unu. În repriza a doua am schimbat sistemul, am jucat mai sus, am încercat să ducem jocul mai mult în jumătatea adversă și era normal să ne desfacem pe fază defensivă. Chiar și așa, puteam înscrie pe final și alta era istoria. Dar știți cum e la fotbal, ocaziile se răzbună și imediat am primit golul doi. Da, suntem într-o oarecare criză”, a declarat Alin Chița după eșecul de la Piatra Neamț.

CS Mioveni, în eșecul cu Ceahlăul: Fls. Croitoru (cpt.) – Corbu (Andr. Militaru 65′), R. Garutti, Core, Rob. Bădescu (Vencu 46′) – Andr. Panait (Puiu 46′), Neofytidis – Bustea, Nadolu, Ed. Dănilă (Duțan 69′) – Pozatzidis. Rezerve neutilizate: Val. Sima – Zamura, Andr. Răuță, Guțea, Alexandrescu.

”Lipsa rezultatelor apasă în vestiar”

Antrenorul formației din Mioveni spune că atmosfera din vestiar este apăsătoare din cauza lipsei rezultatelor, dar speră ca elevii săi să învețe din greșeli și să fie mai lucizi în fața porții la următoarele partide.

”Nu reușim să găsim cele mai bune soluții de a marca. Și cu Voluntari, și acum ne-am creat anumite momente, am reușit să aducem mingea în jumătatea adversă, dar nu suntem destul de lucizi pentru a lua cea mai bună decizie. Din păcate, și la meciul de azi, ca și la Voluntari, am avut ocazia să marcăm unu contra unu, nu am reușit și imediat adversarul a marcat. Trebuie să învățăm din greșeli, dar regretul e că trec etapele și nu reușim să adunăm puncte. Lucrul acesta apasă, de vede asta și în vestiar. Dar trebuie să trecem peste, să învățăm din lucrurile greșite pe care le facem și să avem o altă abordare la următorul meci.

Urmează un joc foarte important acasă, o să analizăm ce avem de făcut și să punem în practică mai bine ceea ce facem la antrenamente. Pentru că reușim să ducem mingea până la 70 de metri de poarta noastră, dar în ultimii 30 de metri nu suntem destul de concreți, iar în fața porții ne lipsește nu neapărat calitatea, cât luciditatea”, a completat Alin Chița.

Viitorul Pandurii, următorul adversar al Mioveniului

Cu 4 puncte acumulate în tot atâtea meciuri desfășurate în acest sezon, CS Mioveni ocupă locul 15, fiind ultima dintre cele patru formații cu același număr de puncte, cauza fiind golaveraj, 1-3 pentru argeșeni. Celelalte trei sunt CSC Șelimbăr, Campionii FC Argeș și CSC Dumbrăvița, iar primele două au un meci mai puțin disputat.

Trupa lui Alin Chița a fost deja eliminată din Cupa României, chiar rușinos, de la primul meci, de către formația din Liga 3 SCM Râmnicu Vâlcea, astfel că nu va juca la mijlocul săptămânii următoare în competiția KO.

În etapa a 5-a a Ligii 2 va juca sâmbătă, 31 august, de la ora 11:00, pe teren propriu cu Viitorul Pandurii (locul 21, cu 1 punct), echipă care joacă duminică în runda a 4-a, acasă, la Severin, cu Concordia, și nu va avea nici ea meci în Cupă, fiind eliminată joia aceasta de Corvinul.

Declarația lui Alin Chița după Ceahlăul – CS Mioveni 2-0:

 

Foto: Gelu Crăcană și CS Mioveni
Video: CS Mioveni

Narcis POHOAȚĂ 24 Aug. 2024, 20:16 Liga 2
Pe aceeași temă