AFC Câmpulung Muscel a ieșit din deplasarea de la Chiajna fără niciun punct. Meciul cu Concordia s-a încheiat cu victoria ilfovenilor cu scorul de 1-0, unica reușită aparținându-i lui Giovani Ghimfuș, din penalty, în minutul 34.
După jocul din cadrul etapei a 5-a a Ligii 2, clubul argeșean a titrat la cronica sa că rezultatul este o ”înfrângere nemeritată”, iar antrenorul Costin Lazăr consideră că arbitrajul lui Adelin Pavel a decis învingătoarea.
Nou-promovata în Liga 2 AFC Câmpulung Muscel a pierdut și al treilea meci disputat în deplasare în campionat, de această dată la diferența cea mai mică de scor, 0-1 la Concordia Chiajna, însă tot un eșec se contorizează în clasament. Anterior, Argeșenii pierduseră cu 0-2 la CSM Focșani, o altă nou-promovată, și cu 1-4 la FK Miercurea Ciuc, liderul campionatului.
Redăm mai jos cronica meciului de la Chiajna, așa cum a transmis-o clubul din Câmpulung:
”FC Muscelul Câmpulung a pierdut nemeritat, 0-1, confruntarea de sâmbătă, din deplasare, cu Concordia Chiajna, din runda cu numărul 5 a ligii secunde. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ghimfuș(min.35) dintr-un penalty ușor acordat, în urma unui duel pentru balon între Rareș Lazăr și Bogdan Vasile.
Per ansamblu, echipa noastră a avut o evoluție bună și numai ghinionul a făcut ca muscelenii să nu obțină un rezultat pozitiv în acest meci. În primul mitan, argeșenii și-au trecut în cont câteva ocazii mari de a marca, însă Alexandru Popescu, Longher și Jenaru nu l-au putut învinge pe Vâlceanu din poziții desul de bune. Ilfovenii au deschis scorul în urma unei faze care nu anunța nimic. În urma unui duel mai bărbătesc pentru minge între Bogdan Vasile și Rareș Lazăr, centralul Adelin Pavel a arătat foarte ușor punctul cu var, lovitura de pedeapsă fiind transformată de nou-intratul Ghimfuș. Înainte de a acorda acest penalty, cavalerul fluierului închisese ochii la două faulturi în careu comise asupra lui Robert Ene și Alexandru Enache. După revenirea de la cabine, ilfovenii au irosit două șanse de a se desprinde pe tabelă, Robert Ion șutând peste poartă din 3 m, iar apoi portarul Voicu reușind să pareze șutul lui Burcea. Cu 20 de minute înainte de final, Darius Ciurea a avut șansa de a restabili egalitatea, însă a trimis peste poartă din interiorul careului. Pe finalul partidei, Ene a trimis în bară din centrarea lui Stancu, iar apoi șutul în forță expediat de Ntamak a fost respins de un fundaș ilfovean. În minutele de prelungire ale meciului, Muscelul a beneficiat de o lovitură liberă de la 18 m, însă Ștefan Ghiță a tras în zid.”
În aceeași notă cu cronica partidei a fost și antrenorul Costin Lazăr, el chiar imediat după fluierul final. Acesta consideră că arbitrul din Osica de Jos (Olt) a decis soarta partidei de la Chiajna, prin acordarea unui penalty ușor pentru Concordia și refuzarea a două lovituri de pedeapsă pentru AFC Câmpulung Muscel.
În afară de asta, Lazăr a apreciat evoluția elevilor săi, spunând că inclusiv președintele Costin Ghiță a făcut asta, după ce acesta era supărat pe toată lumea după eliminarea din Cupa României în urma înfrângerii de la mijlocul săptămânii suferită pe terenul echipei din Liga 3 Sănătatea SP Cluj.
”Ce concluzii să mai tragem? Al patrulea meci pierdut. Ideea este că astăzi, lăsând la o parte rezultatul final, mie, unul, mi-a plăcut jocul, mi-a plăcut atitudinea băieților, zic eu că am arătat bine, am arătat ca o echipă care vrea să fac fotbal. Iar, aceleași probleme pe care le avem de la începutul campionatului, cu niște erori de arbitraj, din punctul meu de vedere, destul de mari, cu un penalty foarte ușor acordat pentru echipa adversă și două penalty-uri neacordate pentru noi. Asta e viața, mergem înainte, încercăm să construim în continuare, să le redăm încredere băieților, pentru că e nevoie de treaba asta. Ca atitudine, dăruire și joc, sunt mulțumit și chiar i-am felicitat la sfârșit, atât eu, cât și președintele. Trebuie să muncim mai mult, pentru că trebuie să eliminăm niște greșeli care ne costă.
Trebuie să eliminăm greșelile personale, fiindcă asta ne-a tras în jos, și să încercăm să facem ceea ce trebuie când intrăm pe teren, fiindcă după aceea și rezultatele vor veni. Și sunt sigură că vor veni, dacă avem răbdare. Asta este, suntem o echipă mică, ne acceptăm statutul și sper ca viitor arbitrajul să fie unul care nu face diferența între cele două echipe”, a transmis Lazăr.
AFC Câmpulung Muscel, în eșecul cu Concordia: M. Voicu – L. Stancu, Gîsă, Sanda (Șt. Farcaș 89′), Cacior – Bg. Vasile (Ntamack 72′), Jenaru (cpt.) – Longher (Șt. Ghiță 72′), Ciurea, Rob. Ene – Al. I. Popescu (Al. Enache 46′). Rezerve eutilizate: Bălănică – Andr. Stelea, D. Popescu, Șt. Coman, Ant. Niță.
Urmează prima pauză în campionat în acest sezon, din cauza acțiunilor echipelor naționale, iar apoi AFC Câmpulung Muscel are meci pe teren propriu cu CS Mioveni, la 14 septembrie.
Costin Lazăr speră ca, de această dată, după ce precedentele două partide considerate acasă au fost organizate la Buftea, echipa să evolueze cu adevărat acasă, la Câmpulung.
”Mi-aș dori din tot sufletul să jucăm la Câmpulung. E casa noastră, avem nevoie și de sprijinul publicului și sunt sigur că dacă vom juca cu Mioveni acasă vom face un meci bun”, a mai spus Lazăr.
În clasamentul intermediar al Ligii 2, AFC Câmpulung Muscel ocupă locul 19 din 22, cu 3 puncte acumulate în cinci meciuri, la fel ca alte două nou-promovare, Metalul Buzău și CSM Focșani (locurile 17 și 18), prima având, însă, un joc mai puțin disputat.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: AFC Câmpulung Muscel