:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Facsm-resita-csm-unirea-alba-iulia-1024x576.jpg)
Chindia și-a început meciurile oficiale din 2025 cu o remiză obținută în deplasare la Slatina.
0-0 s-a încheiat partida desfășurată, sâmbătă, pe stadionul 1 Mai, contra CSM Slatina, în care gazdele nu l-au avut pe bancă și nici în tribună pe antrenorul principal Claudiu Niculescu, iar târgoviștenii s-au aflat la prima partidă cu Constantin Pană ”dirijor”.
Aflată la primul joc oficial cu Costel Pană antrenor principal, Chindia s-a întors cu un rezultat de egalitate de la Slatina, obținut împotriva unei echipe care încă are șanse să prindă cel puțin locul 6, ultimul calificabil în play-off. Cele două formații au oferit, însă, un joc modest, cu puține ocazii de poartă, astfel că remiza la scorul de 0-0 i-a făcut pe cei doi antrenori care au oferit declarații după fluierul final să transmită că rezultatul este echitabil.
”Secundul” Iulian Tameş i-a ținut locul lui Claudiu Niculescu la CSM Slatina, ”principalul” fiind diagnosticat cu o gripă care s-a manifestat sever și l-a ținut departe de stadion la ora jocului. De partea cealaltă, Chindia s-a aflat la primul joc oficial cu Costel Pană antrenor, după despărțirea în pauza de iarnă de Marian Vătavu.
Slătinenii au avut două oportunitităţi în debutul de joc, a scris News Flux: o centrare periculoasă în faţa porţii, însă Doman, din poziție ideală, nu a ajuns la balon, şi un şut al lui Călin Toma, scos de portar. În partea a doua a întâlnirii, gazdele au avut o ocazie mare prin Rodri Hernando, care a reluat cu capul o centrare din 6 metri, scoasă cu un reflex bun de Contra, în timp ce Chindia şi-a trecut în cont o situație bună de a înscrie la ultima acţiune de poartă, dar şutul lui Daniel Danu de la 16 metri a trecut pe lângă bara din stânga lui Sebastian Micu.
După meci, Iulian Tameş a precizat că terenul de joc, înghețat în prima repriză, şi-a pus amprenta asupra evoluţiei celor două echipe, în timp ce Costel Pană s-a declarat mulțumit cu punctul obținut de Chindia, având în vedere situaţia dificilă pe care a traversat-o în ultima perioadă.
”Cred că este un rezultat echitabil, însă a influenţat foarte mult starea terenului. Din păcate, astea sunt condiţiile, trebuie să mergem înainte, dar eu zic că am câştigat un punct meritat. Sigur, având în vedere perioada pe care o traversăm, este un punct mare, care ne dă încredere pentru următorul meci”, a declarat Pană, citat de News Flux.
Chindia are acum cinci remize înregistrate în 17 jocuri.
În echipa utilizat la Slatina, Chindia a avut un singur jucător nou în primul 11, pe Andrei Panait, iar pe parcurs a mai intrat și Cătălin Cocoș.
Cu această remiză, Chindia a ajuns la un total de 17 puncte acumulate în 17 jocuri și se află pe locul 14, la patru puncte peste ultima poziție retrogradabilă, 18, ocupată acum de CSM Focșani.
Etapa următoare, a 19-a, Chindia are meci acasă cu Concordia Chiajna (locul 13, 21 puncte în 16 meciuri), sâmbătă, de la ora 11:00, în runda 20 stă și joacă un amical cu Steaua, iar în etapa a 21-a, ultima a sezonului regular, va evolua acasă contra Corvinului, în jurul datei de 15 martie.
Foto: News Flux