Costel Enache vrea și mai mult de la jucătorii săi. ”U” Cluj a câștigat cu Pandurii, dar antrenorul a avut câteva reproșuri: ”Au fost momente de panică”

Andrei PASCU 06 Oct. 2020, 13:41 Liga 2
Costel Enache vrea și mai mult de la jucătorii săi. ”U” Cluj a câștigat cu Pandurii, dar antrenorul a avut câteva reproșuri: ”Au fost momente de panică”

Universitatea Cluj a câștigat, luni seară, meciul din etapa a 6-a a Ligii 2 împotriva ultimei clasate, Pandurii Târgu Jiu, cu 2-0. Chiar dacă ardelenii au dominat partida și au avut alte câteva ocazii mari de gol, antrenorul Costel Enache nu a fost mulțumit de evoluția jucătorilor săi. Se aștepta la un joc și mai bun, care să pună probleme mai mari formației gorjene, care și ea a avut câteva șanse bune de a înscrie.

Costel Enache: ”Am avut momente în care am fost dezechilibrați” 

Singura bilă albă a lui Enache a fost reprezentată de obținerea celor trei puncte. Pe parcursul celor 90 de minute, antrenorul a sesizat momente în care echipa a fost destabilizată de Pandurii, aspect care nu i-a plăcut. A promis, însă, la finalul partidei, că va încerca să regleze cât mai repede acele probleme observate, iar exprimarea se va schimba în bine în etapele următoare.

”Este o victorie, însă nu e una care să îmi ofere o anumită mulțumire sufletească, nu a fost un joc așa cum mă așteptam. Aș fi dorit un joc cu mai multă forță, cu mai multă dinamică, un joc în care să arătăm că suntem o echipă solidă. Am avut momente în care am fost dezechilibrați, câteodată chiar momente de panică, iar lucrurile acestea mă îngrijorează puțin pentru ceea ce urmează. Rămân cele trei puncte, erau obligatorii pentru noi, dar trebuie să mai corectăm din slăbiciunile de astăzi.

(n.r. – Echipa e pe locul 6. E o poziție pe care v-ați dori să fiți?) E o chestiune de moment, lucrurile se pot schimba foarte ușor. Suntem într-un moment în care am crescut oarecum în clasament, dar trebuie să facem lucrul acesta și în jocul nostru, să fim mai dinamici, mai pragmatici. Trebuie să arătăm că suntem o echip de forță, care are un obiectiv asumat și care îl poate realiza.

(n.r. – Ce lipsește în acest moment echipei?) Eu percep fotbalul ca pe un proces. Nu putem face într-o săptâmână, în zece zile o echipă să joace fotbal. E clar că e nevoie de timp. Echipa a fost în schimbare în această vară. Jucătorii au nevoie de timp pentru a se cunoaște, pentru a realiza niște relații de joc, pentru a crea niște automatisme. Acest lucru era clar. S-a cam terminat perioada de transferuri, avem un lot destul de numeros. E greu să mai aducem jucători în acest moment. Trebuie să formăm un grup, să ne adunăm și să mergem la luptă împreună”, a declatat Costel Enache pentru FC Universitatea Cluj.

Costel Enache îi așteaptă la antrenamente pe Gavra și Tamaș 

”U” Cluj nu a putut conta în partida cu Pandurii pe doi jucători importanți, Cristian Gavra și Gabriel Tamaș. Costel Enache îi așteaptă cât mai repede pe cei doi la antrenamente, iar ulterior în meciurile din campionat.

”Fiecare jucător are rolul său și fiecare e foarte important pentru echipa noastră. Din acest motiv și avem un lot numeros, să suplinim lipsa unuia sau a altuia, a celor care nu pot participa la unul din jocuri. Poate câteodată e nevoie de spiritul lui Gabi ca și lider de echipă, poate și Gavra pentru harul lui de atacant, dar luăm lucrurile acestea normale, ca atare, a mai afirmat Costel Enache.

  • Echipa folosită de Enache în meciul cu Pandurii: Muțiu – Laur. Rus, Telcean, Luchin, Neciu – I. Filip, Negrean (Dican 46′) – Meșter (Mâneran 66′), Golan (Al. Pop 86′), Ștefănescu (Nic. Pîrvulescu 46′) – Goga (cpt.)(Roskopf 74′)
    Rezerve neutilizate: Vâtcă – Novac, Ribeiro, Andr. Mureșan

Universitatea Cluj, meci cu Turris Oltul în etapa a 7-a

”U” Cluj a bifat, cu Pandurii, victoria cu numărul trei din acest sezon și a urcat pe locul 6, ultimul care asigură calificarea în play-off la finalul campionatului regulat. De la venirea lui Costel Enache, ardelenii au adunat 7 puncte, din două victorii și un egal.

În etapa a 7-a, ”U” Cluj joacă luni, 12 octombrie, în deplasare la Turris Oltul. Până atunci, ”U” Cluj o întâlnește joi de la ora 17:30, pe Unirea Dej în Cupa României.

Foto: FC Universitatea Cluj 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-logica-si-u-cluj-e-pe-loc-de-play-off-in-liga-2-pandurii-demna-de-mila-la-7-ani-de-la-jocul-cu-fiorentina-19151155

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-pandurii-de-la-ora-1800-echipa-lui-costel-enache-n-ar-trebui-sa-aiba-vreo-problema-in-a-obtine-victoria-in-fata-ultimei-clasate-19151106

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-sase-meciuri-incep-la-ora-1100-prinde-echipele-din-top-5-care-joaca-sunt-asu-poli-petrolul-si-dunarea-calarasi-19150611

Andrei PASCU 06 Oct. 2020, 13:41 Liga 2
Pe aceeași temă