Nou-promovata Corvinul Hunedoara a tratat sincopa de la Dumbrăvița (scor 0-0) cu alte trei puncte pe teren propriu, în fața celor de la FK Miercurea Ciuc, în cadrul rundei cu numărul 3 a Ligii 2.
Diferența pe tabelă s-a făcut în repriza secundă, când presiunea băieților lui Florin Maxim a crescut la buturile harghitenilor și s-au concretizat prin reușitele lui Denis Hrezdac (54) și Marius Coman (70). 2-0 a fost scorul final în fața a aproximativ 3 mii de spectatori sosiți pe arena ”Michael Klein”, la aproape 40 de grade Celsius la soare.
Ritmul din prima parte nu a fost foarte ridicat, iar Corvinul nu se scuturase cu totul de haina sterilă îmbrăcată în deplasarea de la Dumbrăvița. Chiar și așa, gazdele au avut două ocazii importante sâmbătă, în jocul cu ciucanii.
În minutul 20, Velisar a centrat din stânga, Mitran a apărut la colțul lung, de unde a reluat cu capul, dar Gyenge a intervenit la sacrificiu. La fel de mare a fost și situația lui Lică, care a primit de la Coman, a rămas singur în 8 metri lateral, dar Gyenge i-a parat execuția de la colțul scurt.
FK Miercurea Ciuc a legat greu jocul și au avut nevoie de devierea nefericită a lui Iacob, respinsă de Lefter, pentru a-și trece în cont o ocazie importantă. Vereș și-a încercat și el tirul de la 20 de metri, dar mingea deviată de un adversar s-a dus pe lângă.
Încurajați de publicul cald de ”sub furnale”, ”alb-albaștrii” au apăsat pe accelerație încă din startul actului secund. Golul nu s-a lăsat prea mult așteptat, iar Corvinul avea 1-0 din minutul 54.
Neacșa a centrat înalt din corner, Manolache a sărit mai sus decât Gergely și a trimis în mijlocul careului mic, de unde Denis Hrezdac (foto) a reluat puternic în plasă. Prima reușită în Liga 2 a tânărului mijlocaș împrumutat de la UTA a fost dublată 16 minute mai târziu. Fază rapidă a gazdelor, cu Bradu care l-a lansat în viteză pe Marius Coman, puternicul atacant a pătruns până la 25 de metri, de unde l-a lobat elegant pe Gyenge, ieșit la intercepție.
Makrai a avut singura zvâcnire a oamenilor lui Ilyes din partea secundă, dar șutul maghiarului, din poziție ideală, s-a dus peste poartă. Scorul putea fi și mai mare, dacă lovitura de cap a lui Manolache nu nimerea bara, iar Lupu nu s-ar fi pripit cu un călcâi pentru nimeni.
Dacă hunedorenii bifează cel de-al doilea succes acasă cu două goluri marcate, după 2-1 cu Ceahlăul, harghitenii sunt la prima deplasare, dar al doilea eșec stagional. De la înălțimea locului 2, cu 7 puncte strânse, Corvinul pare favorită peste o săptămână în deplasarea cu Progresul București (0 puncte, locul 20 și un meci mai puțin disputat), în timp ce FK Miercurea Ciuc, cu 3 puncte acumulate până acum și aflată momentan pe locul 10, găzduiește o altă nou-promovată din vest, CSM Reșița (3 puncte, locul 11).
Denis Hrezdac 54′, Marius Coman 70′
Corvinul: Lefter – Fl. Iacob, Lică, Ant. Manolache, Velisar – Neacșa (cpt.)(Lupu 68′), Hrezdac (M. Chindriș 68′), Bradu, Nic. Pîrvulescu (Antonov 83′) – M. Coman (Hergheligiu 84′), T. Mitran (Seb Ion 74′)
Rezerve neutilizate: D. Roman – D. Pop, Lupușor, Ad. Nicolae
Antrenor: Florin Maxim
FK Miercurea Ciuc: Gyenge – Apro, Kelemen (cpt.), Gergely – Gal-Andrezly (B. Szabo 74′), Karandi (Ronai 67′), Veres, J. Nagy – Jebari (Magyari 67′), L. Kovacs (Jelena 67′), Makrai (Csuros 74′)
Rezerve neutilizate: Karacsony – Csiszer, Berkeczi, B. Pinter
Antrenor: Robert Ilyes
Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara). Arbitru central: Eduard Ioniță (Tulcea). Arbitri asistenți: Marian Carson (Constanţa) și Zsolt Kopriva (Carei). Arbitru de rezervă: Roxana Timiș (Sibiu). Observator de arbitri: Ioan Muresan (Timişoara). Delegat de joc: Daniel Sabou (Zalău).
Foto: Cătălin Crăciun
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-3-liga-2-19280963