Cornel Șfaițer, discuții în Comisia pentru Sport și Tineret despre Poli Iași. Ce au decis consilierii locali

Narcis POHOAȚĂ 16 Jan. 2022, 12:18 Liga 2
Cornel Șfaițer, discuții în Comisia pentru Sport și Tineret despre Poli Iași. Ce au decis consilierii locali

La două zile după ce a fost prezentat oficial la Poli Iași, Cornel Șfaițer, noul președinte al Consiliului Director al clubului din Copou, a ținut să aibă o primă întâlnire cu reprezentanții principalului finanțator al echipei din Liga 2. Astfel, oficialul clubului ieșean s-a întâlnit la Palatul Roznovanu cu membrii Comisiei pentru Tineret și Sport, dar și cu o parte din consilierii locali, reprezentanții organismului care asigură finanțarea Politehnicii în al doilea eșalon.

”I-am prezentat domnului Șfaițer lucrurile pe care, în mod repetat, le-am cerut conducerii clubului pentru stoparea risipei banului public și instaurarea profesionalismului la echipa din Copou, solicitări rămase fără răspuns și fără efect de atâta amar de timp.
Am stabilit cu domnul Șfaițer, care se familiarizează acum cu peisajul actual al fotbalului ieșean, să avem, în scurt timp, o nouă întâlnire, în care să prezinte o strategie clară prin care Poli să poată redeveni echipa care să umple de bucurie inimile miilor de microbiști.
Totodată, l-am asigurat pe domnul Șfaițer că, așa cum am făcut și până acum, voi susține din plin orice inițiativă constructivă pentru sportul ieșean, domeniu aflat într-un real declin în ultimii ani, dar pe care ne dorim cu toții să-l resuscităm și să-l aducem la stadiul de performanță”, a declarat Bogdan Crucianu, secretarul Comisiei pentru Sport și Tineret din cadrul Consiliului Local Iași.

Clubul va veni cu un necesar de buget

Potrivit managerului clubului, Florin Briaur, discuția a fost una constructivă, iar oficialii grupării din Copou vor trebui să vină în următoarea perioadă cu un proiect de buget pentru anul în curs.

”A fost o discuție extrem de utilă pe care Cornel Șfaițer a dorit să o aibă cu membrii Comisiei pentru Sport și Tineret din cadrul Consiliului Local. Am stabilit ca în scurt timp să organizăm o nouă întâlnire, iar noi să venim cu un proiect de buget pentru acest an”, a punctat și managerul clubului din Copou, Florin Briaur.

”Noi nu am primit încă o adresă, un calcul de la clubul de fotbal. Anul trecut a fost vorba de suma de 1,6 milioane de euro datorită datoriilor din spate și nu cred că va fi o diferență majoră între bugetul de anul trecut și cel pentru 2022. Noi am vrea să fie în sus”, a spus primarul Mihai Chirica, referitor la buget, la conferința de prezentare a lui Șfaițer.

După întâlnirea avută la primărie, Cornel Șfaițer i-a scos pe jucători, antrenori și oficiali la o cină.

Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ghanezul-geoffrey-acheampong-primul-transfer-al-iernii-la-poli-iasi-moldovenii-vor-un-mijlocas-de-la-fc-botosani-dar-sunt-cu-gandul-si-la-doi-dinamovisti-19216357

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-reluat-pregatirile-costel-enache-a-avut-23-de-jucatori-la-primul-antrenament-din-2022-19216198

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-sfaiter-prezentat-oficial-la-poli-iasi-sunt-omul-caruia-ii-place-sa-construiasca-este-o-provocare-pentru-mine-si-sunt-convins-ca-putem-construi-un-proiect-frumos-la-iasi-19216159

 

Narcis POHOAȚĂ 16 Jan. 2022, 12:18 Liga 2
Pe aceeași temă