Concordia Chiajna s-a impus cu greu pe teren propriu, într-un duel cu o formație care este nou-promovată în Liga 2 și, mai mult, care a evoluat în inferioritate numerică timp de 20 de minute. Ilfovenii au învins cu 1-0 CSM Focșani, în etapa a 11-a a Ligii 2.
Golul Concordiei Chiajna a picat înaintea finalului primei reprize, iar rezultatul s-a menținut până la finalul duelului, în ceea ce a consemnat prima victorie cu antrenorul Ion ”Liță” Dumitru la conducerea băncii tehnice a ilfovenilor.
A mai urcat câteva poziții în ierarhia Ligii 2 Concordia Chiajna, dar oricum e departe de locurile de play-off, la șase lungimi de poziția a 6-a. Partida cu CSM Focșani a fost tranșată de reușita lui Alexandru Boiciuc, autor al unui gol în minutul 42.
Din minutul 70, CSM Focșani a evoluat în 10 oameni, în urma eliminării lui Sorin Săpunaru, iar acest aspect a fost evidențiat și de președintele Concordiei Chiajna, Cristian Tănase, la finalul partidei. El a declarat că singurul detaliu care l-a mulțumit a fost victoria, faptul că au mai fost contabilizate trei puncte în ierarhia Ligii 2.
”Ne-au interesat punctele, pentru că în trecut am pierdut foarte, foarte multe jocuri. Nu suntem într-o postură plăcută și vrem să adunăm puncte. Suntem jos, iar asta nu am prevăzut la începutul sezonului. Noi sperăm și la meciul următor să luăm puncte, să venim cu puncte de la Bihor, dar va fi greu.
Azi nu s-a văzut cu nimic faptul că am avut om în plus pe teren. Dar, antrenorii știu ce au de făcut, sper să pună la punct lucrurile… obiectivul trasat la începutul sezonului e departe.
Cu două-trei-patru victorii ne-am apropia de partea de sus a clasamentului, antrenorii fac tot ce pot ca să adunăm toate punctele la fiecare joc, să urcăm. Trebuie să redresăm această situație pe care nu am prevăzut-o”, a declarat Cristian Tănase la Sport Total FM.
În ceea ce privește schimbările făcute la echipă de Ion ”Liță” Dumitru de la venire, Cristian Tănase a afirmat că a observat ședințe de pregătire diferite de ce făcea Ilie Poenaru, anume că Dumitru pune accentul mai mult pe partea fizică.
Speră ca în curând să se răsfrângă toată munca și în jocul efectiv al Concordiei, pentru că Dumitru s-a aflat la al doilea meci ca șef al băncii tehnice.
”Nu pot să spun… ar însemna că critic antrenorii care au fost înainte. Are un alt mod de a antrena, mai simplu din punctul meu de vedere, pentru că nu am capacitatea necesară de a analiza. Din punctul meu de vedere, antrenamentele sunt mai simple, bazate mai mult pe partea fizică.
Liță Dumitru are contract până în vara anului următor”, a mai spus Tănase.
Concordia Chiajna, după 11 etape scurse din Liga 2, în care a disputat 10 meciuri, nu dă impresia că va avea șanse măcar la accederea în play-off-ul campionatului în acest sezon, iar clasamentul reflectă exact ce s-a întâmplat până acum, fiind clasată pe locul 15, cu numai 11 puncte (trei victorii, două egaluri și cinci eșecuri).
A marcat 10 goluri, a încasat 15, iar în ultimele două etape a adunat doar trei puncte, înaintea victoriei cu Focșani cedând duelul cu Steaua, scor 1-2. În etapa a 12-a, Concordia va întâlni FC Bihor, pe teren advers, la Oradea.
”Nu e mult până la play-off, e foarte mult! Sunt foarte multe echipe care au șase puncte, sau cinci, sau șapte în fața noastră. Ca noi să prindem play-off-ul, trebuie să avem șapte victorii la rând. Atunci putem sta de vorbă altfel”, a mai spus Cristian Tănase.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures