FCU Craiova câștigă în fieful Concordiei și rupe seria pozitivă a ilfovenilor sub conducerea lui ”Liță” Dumitru! Olandezul Stijn Meijer, eroul oltenilor de Ziua Națională a României

Marius ANGHEL 01 Dec. 2024, 15:12 Liga 2

Ultimul joc al etapei a 15-a a Ligii 2 a avut loc la Chiajna, de Ziua Națională a României, 1 decembrie, între Concordia și FCU Craiova, două dintre candidatele la play-off și promovare, însă aflate în partea a doua a clasamentului după 14 runde.

Ambele formații spuneau că acest meci este extrem de important pentru a păstra șanse mari la o clasare în primele șase locuri la finalul sezonului regular, iar câștigătoare a ieșit trupa olteană, cu scorul de 2-0, care, astfel, a egalat-o la puncte pe cea ilfoveană, dar nu a reușit să o depășească și la golaverajul general.

Olandezul Stijn Meijer a fost omul Craiovei în acest meci, cu o dublă reușită în primul său joc de la venirea la FCU în care a început din primul minut.

Stijn Meijer i-a adus victoria Craiovei în deplasarea de la Chiajna

Meciul de la Chiajna avea o importanță majorită în special pentru FCU Craiova, care dacă nu ar fi câștigat ar fi rămas la șapte puncte în spatele ultimelor două poziții calificabile în play-off, o diferență greu de recuperat apoi, în cele șase etape rămase de disputat până la finalul sezonului regular.

Jucătorii lui Valentin David s-au motivat și au reușit în fața unui adversar venit după patru victorii consecutive să înscrie în minutul 29, prin Stijn Meijer, titularizat pentru prima dată. Olandezul a înscris cu un șut frumos din afara careului, arătându-i lui Ibrahim cum se înscrie, acesta fiind ratangiu din două situații mai mult decât ideale, în minutele 8 și 18, cu poarta goală! Mai apoi, Meijer (38) a avut încă o șansă de a înscrie, dar a trimis pe lângă poartă din doar 7 metri.

Concordia a încercat după pauză, cu diverse schimbări de jucători, să reintre în meci, însă cei care au marcat au fost tot jucătorii Craiovei. După un corner centrat de Padula, Stijn Meijer (82) a sărit mai sus decât Iancu, în careul mic, și l-a învins pentru a doua oară pe Ștefan Fara.

S-a terminat 2-0 pentru FCU, care, astfel, egalează la puncte Concordia, ambele având 20 de puncte acumulate în 14 jocuri, dar nu o depășește la golaveraj, 14-16 față de 18-19.

Concordia și FCU Craiova, la egalitate la mijlocul clasamentului Ligii 2 și la patru puncte sub locurile calificabile în play-off

Concordia este pe locul 11, iar FCU este pe poziția a 12-a, ambele fiind la patru puncte sub ultimele două clasate pe pozițiile calificabile în play-off, 5 și 6, ocupate de CFC Argeș și Corvinul, piteștenii având chiar un meci în plus disputat.

În etapa a 16-a, FCU Craiova joacă acasă cu AFC Câmpulung Muscel, vineri de la ora 17:00, iar Concordia are tot un joc pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu CS Mioveni.

Mai apoi, în ultima etapă din 2024, FCU Craiova joacă în deplasare la CS Mioveni, iar Concordia merge la Hunedoara pentru a întâlnit Corvinul. Ultimele patru etape din sezonul regular se vor juca începând din 22 februarie 2025.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 15 Liga 2, ediția 2024-2025

COMENTARIUL LIVE:

CONCORDIA CHIAJNA – FCU CRAIOVA 0-2

Stijn Meijer 29′, 82′

Concordia Chiajna: Fara – Ad. Iancu, Tsymbaliuk, Mboumbouni, Dobrescu – R. Lazăr (cpt.)(J. Rodriguez 56′) – Ghimfuș (A. Burcea 46′), Neicuțescu (Petkovski 64′), Aur. Ciuciulete (Ad. Bălan  76′), Rob. Ion – Boiciuc
Rezerve neutilizate: Oct. Vâlceanu – Marc, M. Dragomir, Dumbravă, Prejmerean
Antrenor: Ion Dumitru

FCU Craiova: C. Sandu – R. Negru, A. Camara, Lumbu, Padula (cpt.) – Abbey, Vl. Pop (Lekiatas 72′), Bounaas, M. Ilie (Tr. Ciubotaru 90+2′) – Meijer, Ibrahim
Rezerve neutilizate: Gurău – Ghindovean, Vl. Achim, Sidibe, Ndione, Biosan, Andr. Dragu
Antrenor: Valentin David

Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov). Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iaşi). Asistenți: George Bogdan Duță (Bacău) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova). Rezervă: Bogdan Neculcea (Bucureşti). Observator arbitri: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc). Delegat joc: Florentin Barbu (Giurgiu).

Min 90+5 Final de joc la Chiajna, unde FCU Craiova câștigă un meci important cu Concordia, pentru a mai păstra șanse la accederea în play-off. Oltenii sunt la al doilea succes consecutiv cu Valentin David antrenor, în timp ce ilfovenii rup seria de patru victorii consecutive și sunt la al doilea eșec de când sunt conduși de Liță Dumitru. Cele două echipe sunt acum la egalitate de puncte, ambele cu câte 20 de puncte acumulate în 14 jocuri în 15 etape, iar Concordia stă mai bine în clasament, pe locul 11, datorită golaverajului superior 18-19 față de 14-16.
Min 90+2 Mario Ilie, aflat pe margine, acuzând o accidentare, este înlocuit cu Traian Ciubotaru
Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
Min 87 Robert Ion bate peste poartă o lovitură liberă din 23 de metri lateral stânga
♦Atacantul Stijn Meijer (25 ani) este la a doua sa reușită în acest sezon, în 5 meciuri, și îi egalează pe Jibril Ibrahim (22 ani), care are două goluri marcate în 11 meciuri, și pe Sekou Sidibe (23 ani), care are două goluri în șapte partide. Golgheterul echipei este Claudiu Bălan (30 ani), cu 3 goluri înscrise în 11 jocuri.
Min 82 0-2 Padula centrează dintr-un corner din stânga, Stijn Meijer se înalță mai bine decât Adrian Iancu, în 4-5 metri, la bara a doua, reia cu capul pe lângă piciorul lui Fara și FCU Craiova își mărește avantajul pe tabelă și este ca și câștigătoare a partidei

Min 76 Ultima schimbare la Concordia. Adrian Bălan intră pe teren în locul lui Aurelian Ciuciulete
Min 73 ||| Aurelian Ciuciulete îl ține pe Abbey și primește cartonașul galben
Min 72 Prima înlocuire la FCU Craiova. Intră Rokas Lekiatas în locul lui Vlad Pop
♦Min 71 Robert Ion avansează pe o contră, ușor în stânga, pătrunde în careu, fentează cei doi adversari din fața sa și trage în blocajul unuia și obține doar corner. Boiciuc, aflat în centru, e nemulțumit că nu i s-a pasat
Min 64 Dumitru schimbă încă o dată. Îl introduce pe Petar Petkovski în locul lui Mihai Neicuțescu
Min 56 La Concordia, iese Rareș Lazăr, care îi dă banderola lui Mihai Dobrescu, și intră Jonathan Rodriguez
Min 54 Fază de contraatac a Craiovei, Ibrahim primește în față, Mboumbouni nu-l ajunge din spate, atacantul oltenilor trage cu stângul din 16 metri, doar cu portarul în fața sa, dar trimite pe lângă bara din stânga, în afara terenului!
Min 52 Ilie trage la poartă, Fara reține fără probleme
Min 47 Ion pătrunde în careu pe stânga, șutează în blocaj, balonul sare la Lazăr, care trimite din 12 metri ușor lateral stânga mult peste poartă
Min 46 S-a reluat jocul de la Chiajna
Min 46 La Concordia, la pauză, iese Giovani Ghimfuș și intră Andreas Burcea
Min 45+2 Pauză la Chiajna, unde FCU Craiova conduce cu 1-0 și, la acest scor, egalează la puncte Concordia
Min 45 ||| Mario Ilie îl faultează în atac pe Iancu și primește și el cartonașul galben
Min 44 ||| Vlad Pop își blochează un adversar cu brațul, intrând direct în el, cu mâna sus, și primește primul cartonaș galben al jocului
Min 38 Ilie avansează în stânga careului, centrează în fața porții, unul dintre fundașii Concordiei luftează și trimite mingea în sus, iar Meijer, dintr-o poziție de n ori mai bună decât cea de la gol, din 7 metri ușor lateral dreapta, are un șut ratat, mult pe lângă bara a doua. Craiova irosește o situație mare de a-și dubla avantajul pe tabelă
Olandezul Stijn Meijer (25 de ani) este la prima reușită oficială pentru FCU Craiova, în al cincilea meci în care e utilizat, primul în care intră în primul 11.

Min 29 0-1 Abbey are un un-doi în flancul drept cu Pop, ghanezul pasează în centru pentru Stijn Meijer, care preia și trage cu dreptul, înspre stânga, la colțul lung, făcând inutil plonjonul lui Fara. FCU Craiova preia controlul meciului destul de echilibrat până acum
Min 18 Ibrahim își bate joc de o lovitură liberă e la 18 metri central. A tras direct în băieții care formează galeria Concordiei și care sunt mai gălăgioși decât cei ai Craiovei
Min 16 Boiciuc primește în careu careu, central, de la Neicuțescu, este nemarcat, nepresat de nimeni și cu toate acestea trage cu stângul pe lângă poartă, mult în dreapta! Ocazie importantă pentru Concordia, irosită lejer de atacantul moldovean
Min 8 După corner, mingea este trimisă în spate, tot în dreapta, de unde se centrează înalt în careu, Fara iese în 8 metri și scapă mingea pe spate, încearcă să o rețină, iar Ibrahim trimite din 6 metri, incredibil, peste transversală, cu poarta goală
Min 7 Minge centrată dintr-o lovitură liberă din stânga, plasată bine, spre colțul lung, trei jucători ai Craiovei o atacă, dar nu o ajung pentru a o devia, Fara plonjează bine în stânga și deviază în corner, evitând golul
Min 1 A început partida de la Chiajna. FCU Craiova, mult mai organizată, afișează la poza de grup și un steag pe care scrie ”La mulți ani, România!”, fiindcă doar este Ziua Națională astăzi, 1 decembrie. Ulterior, jucătorii echipei oltene au mers să salute galeria, care a scandal: ”România! România!”

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor
Rezultatele înregistrate în etapa 15 Liga 2, ediția 2024-2025


Ultimul joc al etapei a 15-a a Ligii 2 are loc astăzi, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, de la ora 13:15, la Chiajna. Concordia și FCU Craiova, două dintre candidatele la play-off și promovare, se întâlnesc pe terenul ilfovenilor.

Concordia vine după patru victorii consecutive, printre echipele învinse fiind și liderul FK Miercurea Ciuc

Concordia traversează cea mai bună perioadă a sa cel puțin în acest sezon. De cinci etape este condusă de Ion ”Liță” Dumitru și în ultimele patru jocuri a reușit să lege victorii. Cu aceste rezultate, echipa ilfoveană a reintrat în lupta pentru play-off, iar partida de astăzi este foarte importantă în continuarea acestui traseu pentru a-și îndeplini primul obiectiv din această ediție de campionat.

CSM Focșani (1-0), FC Bihor (4-0), FK Miercurea Ciuc (2-1) și CSM Slatina (2-1) sunt victimele Concordiei în ultimele patru etape, echipa a ajuns la șase succese în 13 runde și în acest moment se află pe locul 11, cu 20 de puncte. Cu o nouă victorie egalează FC Voluntari și CS Afumați, aflate pe pozițiile 7 și 8, primele sub ultimele două locuri care duc în play-off, ocupate de Corvinul și CFC Argeș, ambele cu câte 24 de puncte în cont.

Pe teren propriu, în acest sezon, Concordia are șapte meciuri disputate, patru le-a câștigat, inclusiv în fața liderului FK Miercurea Ciuc, invincibil până la acel moment, și mai are un egal și două eșecuri. Cu 13 puncte și 7-7 golaveraj, trupa ilfoveană se află pe locul 9 în clasamentul special al jocurilor desfășurate acasă.

FCU Craiova are nevoie disperată de victorie pentru a mai spera la play-off-ul Ligii 2

De partea cealaltă, FCU Craiova a disputat ultimul meci înainte de a se intra în pauza de campionat generată de acțiunile echipelor naționale. A trecut atunci cu 2-1 de CSM Slatina, în deplasare, punând punct unei serii de șase partide fără victorie. Etapa trecută ar fi trebuit să joace cu Viitorul Pandurii, echipă exclusă din campionat, astfel că a stat.

FCU Craiova încă nu și-a numit un nou antrenor principal după despărțirea de Marius Croitoru. Este condusă în continuare de interimarul Valentin David și patronul Adrian Mititelu spune că așteaptă să vadă ce șanse vor mai fi pentru accederea în play-off, pentru a se decide apoi pe ce cale duce clubul mai departe.

În clasamentul special al jocurilor desfășurate în deplasare, FCU Craiova ocupă locul 11, cu 9 puncte și golaveraj 6-8. În șapte partide a înregistrat două victorii, trei remize și două eșecuri.

În clasamentul general al Ligii 2, trupa olteană se află pe locul 13, cu 17 puncte acumulate în 13 jocuri. Cu un succces poate egala Concordia, aflată două poziții mai sus, însă pentru a o depăși îi trebuie o victorie cu trei goluri diferență.

Gabriel Mihuleac arbitrează Concordia Chiajna – FCU Craiova

Prima și singura partidă directă dintre cele două echipe a avut loc în martie 2021, în Liga 2. Atunci, la Chiajna, Concordia și FCU au înregistrat un 0-0.

Meciul de astăzi de la Chiajna este arbitrat de la centru de Gabriel Mihuleac (Iaşi), iar de la cele două tușe de asistenții George Bogdan Duță (Bacău) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova). Rezervă este Bogdan Neculcea (Bucureşti).

Observator de arbitri este Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc), iar delegat de joc este Florentin Barbu (Giurgiu).

Marius ANGHEL 01 Dec. 2024, 15:12 Liga 2
Pe aceeași temă