Concordia Chiajna e în urmă cu conturarea strategiei pentru sezonul următor. Pare formația din Liga 2 la care e cea mai accentuată incertitudine în privința părții sportive, neavând antrenor și mai fiind sub contract cu numai șapte jucători. Săptămâna următoare, ilfovenii vor decide, în sfârșit, traiectoria clubului.
Concordia Chiajna nu a mai continuat cu antrenorul Eugen Trică, dar și contractele cu majoritatea lotului au fost rupte sau nu au mai fost prelungite. Urmează să fie numit noul ”principal”, iar ulterior vor începe și mișcările de trupe la clubul din județul Ilfov.
Conform lui Cristian Bălașa, directorul sportiv al Concordiei Chiajna, doar șapte fotbaliști din lotul de anul sportiv precedent mai sunt sub contract și vor continua și stagiunea următoare. Printre ei, Gabriel Tamaș, Alexandru Stănică, Dorin Codrea, Andreas Burcea, Giovani Ghimfuș și Ndiaye Mediop.
E posibil să continue și Raul Rusescu, iar negocieri pentru o eventuală prelungire vor fi purtate în zilele următoare.
”Șapte jucători mai sunt sub contract cu noi, Tamaș, Stănică, Codrea, Burcea, Ghimfuș, Mediop. Cu Rusescu încă nu am terminat discuțiile, a avut ceva probleme, a și dispărut în ultimele etape ale play-out-ului. Urmează să purtăm o discuție și cu el. El își termină contractul, vedem dacă prelungim sau nu.
Cred că până cel târziu joi o să numim și noul antrenor. Avem ceva variante, doar că mai sunt de pus la punct detalii cu antrenorii cu care vorbim. Apoi, vom face și strategia, ne-am propus să nu ne grăbim la nivelul jucătorilor, pentru că jucători vor fi.
Vrem să numim antrenor, anumiți antrenori folosește under-ii în poartă, alții în atac… . Dacă știam ce doleanțe are antrenorul, puteam să știm ce transferuri putem face”, a spus Cristian Bălașa la Metropola TV.
În ceea ce privește parcursul din stagiunea 2022/2023 de Liga 2, Concordia Chiajna a terminat play-out-ul cu trei victorii, o remiză și două eșecuri, fiind pe locul 2 în Grupa B. A finalizat întrecerea la cinci puncte de locul 1, FC Brașov. Ilfovenii au acumulat 39 de puncte, iar formația pregătită de Dan Alexa a finalizat grupa pentru evitarea retrogradării cu 44 de puncte.
Sezonul următor, Concordia Chiajna va ataca din nou promovarea în SuperLigă. Speră ca în această vară să nimerească, în sfârșit, varianta câștigătoare. E clar că lotul pentru stagiunea care vine, în care va fi atacată promovarea din nou, va fi conturat de noul antrenor, pentru că înțelegerea cu Eugen Trică nu a fost prelungit.
Liga2.ro a scris de la jumătatea lunii mai că ”tehnicienii” luați în calcul în acest moment de Concordia Chiajna sunt Erik Lincar, Vasile Miriuță și Mihai Iosif. Rămâne de văzut dacă ilfovenii se vor orienta către unul din cei trei sau între timp au apărut și alte variante din care se va face alegerea.
Foto: George Filip (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/albert-voinea-gata-de-o-noua-provocare-ambitia-si-experienta-ma-vor-duce-sa-lupt-pentru-primele-locuri-cu-viitoarea-echipa-atacantul-explica-motivul-rupturii-de-concordia-19273639
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultimele-zile-de-vacanta-pentru-poli-iasi-echipa-ar-putea-efectua-doua-cantonamente-la-munte-cum-a-gandit-leo-grozavu-cele-sase-saptamani-de-pregatire-19273626
https://liga2.prosport.ro/seria-1/s-a-sucit-primarul-gentea-dupa-ce-declarase-ca-nu-mai-vrea-sa-auda-de-campionii-fc-arges-edilul-pitestiului-a-revenit-la-sentimente-mai-bune-mi-s-a-pus-tot-pitestiul-in-cap-exc-19273618
https://liga2.prosport.ro/seria-1/himera-pe-care-se-bazeaza-argesul-in-solicitarea-trimisa-la-frf-pentru-retragerea-licentei-echipei-dinamo-reactia-conducerii-cainilor-ce-au-facut-se-poate-incadra-la-calom-19273609
https://liga2.prosport.ro/seria-1/impresiile-lui-eusebiu-tudor-dupa-sezonul-cu-metaloglobus-19273602