Marco Veronese, încântat de jocul elevilor săi în special în prima repriză contra Stelei. Italianul și-a spus și nemulțumirile

Narcis POHOAȚĂ 27 Feb. 2025, 22:52 Liga 2

Ceahlăul Piatra Neamț a remizat pe teren propriu cu Steaua București, scor 1-1 (0-0), joi seară, în uvertura etapei a 19-a a Ligii 2.

După o primă repriză albă, dar spectaculoasă, cu multe ocazii de ambele părți, repriza secundă a adus și golurile. Bogdan Chipirliu a deschis scorul pentru Steaua, în minutul 76, cu o semifoarfecă de la 11 metri ușor lateral dreapta către bara a doua, iar James Amasihohu Akugbe a restabilit egalitatea patru minute mai târziu, cu un șut violent sub transversală, din 7-8 metri.

Marco Veronese a apreciat jocul Ceahlăului în prima parte, dar și faptul că elevii săi au avut reacție după golul primit de la Steaua

La final, antrenorul italian al nemțenilor, Marco Veronese, s-a arătat încântat de evoluția elevilor săi din prima parte a jocului cu Steaua și de faptul că au putut reveni după primirea golului.

”Mi-a plăcut prima repriză, am jucat curajos, am fost agresivi, am avut determinare. Puteam fi un pic mai deștepți la ultima pasă. În partea a doua nu am mai reușit aceeași evoluție. Dar am avut o reacție bună după primirea golului. Sunt însă nemulțumit de discuțiile pe care le-au avut jucătorii cu arbitrii sau cu adversarii”, a declarat Marco Veronese.

Italianul a făcut doar două schimbări contra Stelei, după ce în primul meci din 2025, 2-1 la Dumbrăvița, făcuse o singură înlocuire.

  • Ceahlăul, în remiza cu Steaua: Brănescu – Țuțu, Wiktorski, Tud. Telcean, Abel Folha (Akugbe 77′) – Copoț-Barb, Chibsah – Rz. Neag (Ilaș 77′), G. Crețu, P. Petre (cpt.) – Davordzie. Rezerve neutilizate: Al. Barna – Nădășanu, Gbizie, Curbăț, C. Nica, Katusa, Mih. Șandru.

Italianul încă plânge după punctele pierdute în finalul anului trecut

Antrenorul Ceahlăului nu poate trece nici acum peste punctele pierdute mult prea ușor în finalul anului trecut, când jucătorii săi nu au mai marcat niciun gol în ultimele patru meciuri. După victoria de la Craiova, 4-2 cu FCU, Ceahlăul a obținut doar două puncte în patru etape și a coborât de pe loc de play-off în coada clasamentului Ligii 2.

”Încă am rămas foarte dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în luna decembrie. Îmi stau în gât acele rezultate, dar sper ca finalul să fie în cele mai bune condiții. Cu trei-patru puncte adunate în plus sau în minus față de ce am realizat până acum este rodul unor detalii sau al unor greșeli stupide. Le-am cerut jucătorilor să înțeleagă că trebuie să se concentreze pe ceea ce au de făcut și să dea totul la antrenamente, pentru că în opinia mea sunt o echipă foarte bună”, a mai spus Veronese, care și-a avertizat jucătorii că vor avea un play-out dificil, așa cum consideră că vor fi și ultimele partide din sezonul regular, cu nou-promovatele din Focșani și Oradea: ”Prima dată echipa trebuie să înțeleagă că nu avem niciun meci ușor. Ce se va întâmpla la joc, vom vedea. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun la cele două jocuri. Iar în play-out, dacă cineva crede că va fi ușor, va fi un dezastru.”

CSM Focșani și FC Bihor, ultimele adversare în sezonul regular

Cu 23 de puncte acumulate în 17 jocuri, Ceahlăul le-a egalat și a urcat pentru moment între CSM Slatina și FCU Craiova, pe locul 10, care au un meci mai puțin disputat. Play-off-ul va fi și mai departe la finalul etapei 19. Nemțenii au înregistrat a cincea lor remiză în acest sezon.

În etapa viitoare, a 20-a, penultima a sezonului regular, Ceahlăul joacă în deplasare la CSM Focșani (locul 18, 13 puncte din 17 jocuri), în data de 8 martie, de la ora 11:00. În ultima etapă va întâlni pe teren propriu FC Bihor (locul 16, 15 puncte din 16 jocuri), altă nou-promovată implicată în lupta pentru menținerea în Liga 2.

Foto: Tudy / Sport Pictures

Narcis POHOAȚĂ 27 Feb. 2025, 22:52 Liga 2
Pe aceeași temă