Cristian Pustai, mulțumit de jocul Ceahlăului în remiza cu Șelimbăr, chiar dacă nu a câștigat: ”Nu am ce să le spun jucătorilor. Au fost așa cum îmi doresc eu.” Antrenorul, critic la adresa arbitrului Vădana

Narcis POHOAȚĂ 21 Oct. 2023, 23:06 Liga 2
Cristian Pustai, mulțumit de jocul Ceahlăului în remiza cu Șelimbăr, chiar dacă nu a câștigat: ”Nu am ce să le spun jucătorilor. Au fost așa cum îmi doresc eu.” Antrenorul, critic la adresa arbitrului Vădana

Ceahlăul a făcut, vineri, contra CSC Șelimbăr, unul dintre cele mai bune meciuri de când a promovat în Liga 2. Având în față fostul lider al campionatului, în șapte runde consecutive, echipa lui Cristian Pustai a controlat partida de la Piatra Neamț de la început și până la final, și-a creat mai multe ocazii mari, a ratat și un penalty, dar nu a reușit decât un punct, după un 0-0 în fața unei echipe recunoscute pentru defensiva sa.

Cristian Pustai, după remiza de acasă cu CSC Șelimbăr: ”Nu am ce să le spun jucătorilor. Au fost așa cum îmi doresc eu”

La finalul partidei care a deschis etapa a 10-a a Ligii 2, antrenorul Ceahlăului, Cristian Pustai, s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale, mai puțin însă de rezultat. A punctat că nu are ce să le reproșeze jucătorilor săi și a apreciat faptul că Ceahlăul nu a mai fost dominată pe final, așa cum s-a întâmplat în alte meciuri.

”A fost un meci încrâncenat, așa cum mă așteptam. Șelimbărul și-a continuat seria meciurilor fără gol primit în deplasare, astăzi (n.r. – vineri) cu mult noroc. Dar nu avem ce face, o luăm ca atare. Le-am spus și jucătorilor în vestiar. În alte dăți m-am abținut să nu vorbesc la cald, dar acum mă abțin, pentru că nu am ce să le spun. Au fost așa cum îmi doresc. Asta e viața și asta ne învață sportul. E bine că începem să nu mai facem greșeli. Azi au fost mai puține greșeli, parcă mai puternici până în final, eu zic că începem să devenim mai buni. Asta e și ideea. Dacă vrem să performăm trebuie să învățăm din greșeli, să nu le mai facem și să ne propunem ca în fiecare zi să fim mai buni. Începem să învățăm. Încă mai facem greșeli de poziționare, încă mai trebuie să lucrăm la viteza de joc, la tranziția pozitivă, încă mai avem probleme pe așezare, pe mingile aruncate în adâncime, dar parcă e un pas în față. Dar toate astea nu se învață de pe o zi pe alta”, a declarat Pustai.

Critic la adresa arbitrului Vădana: ”Nu discut de manieră, ci de atitudine. Pot fi și arbitru slab, dar arogant pentru ce?”

Antrenorul Ceahlăului l-a criticat dur pe arbitrul Sorin Vădana, dar nu pentru deciziile luate în timpul jocului sau pentru maniera de arbitraj, ci pentru atitudinea arogantă.

În minutul 11, Pustai a văzut cartonaș galben din partea arbitrului clujean, când antrenorul a avut de comentat la adresa arbitrajului după ce doi jucători ai săi s-au accidentat în doar nouă minute și au fost înlocuiți în minutul 12.

”Oamenii ăștia parcă sunt separați! Am strigat fault, el a dat fault. Și a venit să-mi spună că nu trebuie să strig eu, că îl dă. Păi am zis și eu… Nu am voie să vorbesc? I-am spus ”Măi, băiatule, e un jucător de-al meu pe jos.” S-a întors și mi-a dat galben. I-am spus că eu am băiat mai mare decât el și măi băiatule nu e jignire. Eu așa ceva nu am văzut, cum e domnul ăsta.
Pot fi și arbitru slab. Dar arogant pentru ce? Măcar de-ar fi fost un mare fotbalist, dar sunt oameni care nu au dat cu piciorul în minge. Oare ei nu trebuie să respecte munca noastră de zi cu zi. Mai ales că nu îi jignim. Nu discut de maniera de arbitraj, ci de atitudinea unui om care se numește arbitru. Pot fi zile mai slabe, arbitri mai slabi, dar când vii aici îți iei un barem de la echipa asta. Măcar respectă-mă pe mine, ca antrenor. Păi eu nu pot să vorbesc cu el normal? Nu am nimic cu arbitrii, cred că o singură dată am fost eliminat în cariera mea de antrenor, dar nu se poate așa ceva!”, a izbucnit Cristian Pustai.

Ceahlăul poate cădea sub locurile calificabile în play-off-ul Ligii 2

Ceahlăul a acumulat 15 puncte și, momentan, după jocurile de sâmbătă, la jumătatea etapei a 10-a, ocupă locul 6, fiind la egalitate cu Corvinul, care este pe 7 și joacă duminică. Poate fi depășită și ieși de pe locurile calificabile în play-off, dar mai poate fi egalată și de Concordia Chiajna, care joacă luni.

În etapa a 11-a, Ceahlăul joacă din nou în meciul de deschidere, la București, cu Steaua (joi, de la ora 17:00), echipă pierzătoare la Unirea Slobozia în acest weekend, scor 0-1.

Foto: Gelu Crăcană

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-claudiu-niculescu-dupa-ceahlaul-selimbar-0-0-19289163

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-10-liga-2-19289095

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-si-csc-selimbar-au-remizat-in-etapa-a-10-a-a-ligii-2-19289090

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-si-csc-selimbar-deschid-etapa-a-10-a-a-ligii-2-19289044

 

Narcis POHOAȚĂ 21 Oct. 2023, 23:06 Liga 2
Pe aceeași temă