Claudiu Keșeru (38 de ani) și-ar putea încheia cariera de fotbalist, acum poate definitiv, în această pauză de iarnă, chiar dacă are realizări importante în prima ligă din Bulgaria.
Atacantul orădean are o ofertă de la FC Bihor, clubul care l-a lansat în fotbal, pentru a-i fi director sportiv, funcție pentru care s-a specializat la un curs organizat în ultimul an și jumătate de către Federația Română de Fotbal.
Claudiu Keșeru s-a întors pe teren în vara anului trecut, după un sezon în care nu a mai jucat, după despărțirea de UTA. Orădeanul a reușit în 15 meciuri pentru PFK Cherno more Varna, în prima ligă din Bulgaria, să înscrie de 6 ori, însă s-ar putea despărți de echipa din țara vecină în această iarnă.
Fostul internațional român are, potrivit unor surse, citate de Bihon, ofertă de a se alătura divizionarei secunde FC Bihor Oradea, club nou-promovat în Liga 2 și care este continuatorul celui care l-a lansat în fotbal. Dacă va accepta, Keșeru ar ocupa o funcție pentru care s-a pregătit în ultimul an și jumătate, în prima serie de cursuri organizate de FRF pentru poziția de director sportiv certificat. Cursul a fost finalizat la finalul lunii noiembrie a anului 2024, iar Keșeru a fost înscris pe locurile pentru ”foști internaționali”, alături de Gabriel Tamaș, Viorel Moldovan, Cosmin Moți și Daniel Niculae.
Ar fi o lovitură de imagine pentru FC Bihor, care nu o duce deloc bine în Liga 2, după 17 etape.
Keșeru este dorit pe funcția rămasă vacantă după despărțirea de Stelian Farcău, neoficializată de club. Din informațiile Liga2.ro, Farcău a fost demis de la FC Bihor odată cu antrenorul Gustavo Aragolaza, la începutul lunii noiembrie a anului trecut. Cei doi îi avea în spate pe Cătălin Sărmășan, agent favorit al clubului până în acel moment.
În acest moment, după 17 etape trecute din sezonul regular al Ligii 2, din 21, nou-promovata FC Bihor ocupă locul 15, cu 15 puncte acumulate în 16 meciuri. Este la egalitate cu Unirea Ungheni, CSC Dumbrăvița și CSM Focșani, ultima fiind pe ultimul loc retrogradabil, pe toate trei devansându-le, momentan, datorită golaverajului mai bun.
Trupa orădeană este antrenată de Gheorghe Ghiț și are programată reunirea în data de 10 ianuarie. Clubul nu a oferit, momentan, informații despre programul de pregătire de iarnă, iar anunțul colaborării cu Keșeru ar putea avea loc în ziua reunirii.
Fost junior la FC Bihor, Claudiu Keșeru a debutat în prima ligă pe vremea când echipa se numea FC Oradea și a bifat două meciuri și un un gol pentru clubul bihorean. La 16 ani și opt luni a făcut pasul către FC Nantes, în Franța, iar în cariera sa a mai jucat pentru FC Libourne, Tours, Angers, Bastian (toate patru din Franța), FCSB, Al-Gharafa (Qatar), Ludogorets Razgrad (Bulgaria), din nou FCSB, UTA Arad și Cherno more Varna, la care încă este legitimat în acest moment.
Pentru naționala de seniori a României are 47 de meciuri și 13 goluri.
Keșeru urmează, în acest moment, și cursurile de la Școala de Antrenori. Revenirea în fotbalul bihorean, dacă se va produce, va fi după 22 de ani!
Foto: PFC Cherno more