CFC Argeș execută Csikszereda, îi produce primul eșec în play-off și poate spera inclusiv la primul loc în Liga 2. Robert Moldoveanu, omul jocul de la Mioveni

Marius ANGHEL 19 Apr. 2025, 14:38 Liga 2
CFC Argeș execută Csikszereda, îi produce primul eșec în play-off și poate spera inclusiv la primul loc în Liga 2. Robert Moldoveanu, omul jocul de la Mioveni

Ultimul meci al etapei a 5-a a play-off-ului Ligii 2, cel care a pus punct turului turneului care determină promovatele direct în prima ligă și cele două echipe care merg în barajele de promovare, s-a încheiat cu o victorie la scor pentru Campionii FC Argeș în fața liderului Csikszereda, după ce jocul începuse destul de tensionat, cu arbitrul închizând ochii la un duel care putea aduce un penalty pentru gazde încă din minutul 8.

Cu scorul de 3-0 a câștigat echipa antrenată de Bogdan Andone, după ce a avut 2-0 la pauză. I-a produs, astfel, primul eșec în play-off trupei lui Robert Ilyeș, care a primit trei goluri într-un joc după aproape un an. În schimb, Argeșul a ajuns la o serie impresionantă de 17 partide fără înfrângere, în 18, de când a fost preluată de Andone.

  • Etapa a 5-a a debutat de joi, la Reșița, unde Steaua s-a impus cu scorul de 2-0 în fața ACSM Reșița. Ieri, la Clinceni, Metaloglobus și FC Voluntari au remizat la scorul de 0-0, într-un meci cu trei eliminați.

Argeșul a înscris de două ori în prima repriză, după ce arbitrul i-a refuzat lui Roman două penalty-uri în primele minute

Început cu câteva minute întârziere, după ce un spectator a suferit un infarct înainte de meci, persoană căreia avea să-i fie declarat decesul la spital, jocul a pornit încă din primele minute spre poarta lui Simon, mai ales că echipa utilizată de Robert Ilyeș a fost destul de schimbată.

Au fost nervi pe teren încă din start, iar arbitrul Vlad Baban, aflat la al doilea joc consecutiv în care o arbitra în deplasare pe Csikszereda, a considerat normal atacul din spate al lui Palmeș în propriul careu asupra lui Roman, fără nicio treabă cu mingea, ci doar pentru a-și doborî adversarul. Roman a cerut penalty și nu a primit nimic, cum a cerut și la faza imediat următoare, când Kelemen l-a luat de această dată în primire, tot fără nicio treabă de a juca balonul. Baban, cu o reacție nervoasă!, i-a arătat cartonașul galben lui Roman și a continua apoi să lase jocul dur, în favoarea harghitenilor, la intrări dure asupra lui Gheorghe și Briceag.

A urmat apoi golul lui Robert Moldoveanu (22), cu capul, din 6 metri, după ce Roman a șutat în transversală, iar spiritele s-au calmat automat. Ba chiar arbitrul a scos cartonașul galben pentru Palmeș, la un duel aerian în care l-a atins ușor peste față pe Roman.

Ciucul a reacționat timid prin acțiunile lui Jebari (30) și Torvund (34), în timp ce Roman (38) și-a încercat din nou ținta din fața careului, dar de această dată a trimis pe lângă poartă. O fază fixă executată cu schemă, cu mai multe revieri, de la Roman la Tudose și apoi la Moldoveanu l-a adus pe acesta din urmă în situația de a înscrie cu un șut din 7-8 metri lateral stânga, cu piciorul drept, la colțul lung. A devenit 2-0 din minutul 41, iar Ciucul putea chiar rămâne în inferioritate numerică din minutul 44, când Kelemen l-a prins de gât și la trântit pe Gheorghe, însă fundașul tocmai încasase un galben pentru un protest și a fost iertat de eliminare.

Repriza s-a încheiat cu șuturi ale lui Seto (45), în blocaj, și Roman (45+2), în plasa laterală.

Ionuț Rădescu a înscris cu șpițul, Tchassem și Borța au ratat ocazii importante

Ambii antrenori au mutat de câte două ori la pauză, iar prima ocazie importantă din partea a doua a jocului a aparținut tot Argeșului, în minutul 64, când Moldoveanu l-a depășit foarte ușor pe Csuros, însă nu l-a putut învinge din apropierea porții, din unghiun închis în care a ajuns, pe Simon.

S-a făcut 3-0 din minutul 74, după un contraatac cu execuții ratate din partea lui Gheorghe și Borța, dar cu un șut cu șpițul al lui Ionuț Rădescu. Tchassem (76) putea pune și el un gol la umilința Csikszeredei, dar a fost superficial la faza în care a scăpat singur în stânga și mingea șutată de el a fost deviată in extremis de Palmeș pe lâng poartă, cu noroc.

Pe final, Andone i-a acordat debutul lui Adriano Manole, în timp ce tensiunea din tabăra harghiteană a putut fi observată cu ușurință la faza în care Ilyeș l-a certat pe Anderson Ceara, iar brazilianul nici măcar nu s-a uitat către antrenorul său. Sud-americanul a fost cel mai periculos la poarta lui Straton în minutele din final, însă execuțiile sale din minutele 84 și 86 nu l-au puttu învinge pe experimentatul goalkeeper.

În ultimul minut al prelungirilor, Tofan a ratat golul din 6 metri, doar cu portarul în fața sa.

CFC Argeș s-a apropiat la cinci puncte de liderul Csikszereda

S-a încheiat cu scor de neprezentare pentru Csikszereda la Mioveni, unde a suferit în fața CFC Argeș primul eșec în play-off, în timp ce piteștenii au rămas singurii neînvinși.

Echipa lui Bogdan Andone a acumulat 47 de puncte, se menține pe locul 3, se distanțează la opt puncte peste ACSM Reșița și Metaloglobus (ambele cu 39 puncte), rămâne la patru puncte sub Steaua (51) și se apropie la cinci puncte de liderul Csikszereda (52). Argeșul a ajuns la o serie de 17 jocuri consecutive fără eșec, în 18, de când a fost preluată de Bogdan Andone.

În schimb, echipa lui Robert Ilyeș suferă prima înfrângere în play-off, respectiv a patra în acest sezon de Liga 2, în 24 de meciuri disputate în total.

Etapa următoare, a 6-a a play-off-ului, prima din retur, CFC Argeș joacă tot la Mioveni, cu Steaua, joi, 24 aprilie, de la ora 17:30. Csikszereda are meci tot în deplasare, la FC Voluntari, sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 12:00.

CLASAMENT play-off Liga 2 și clasament al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

CAMPIONII FC ARGEȘ – AFK CSIKSZEREDA 3-0

Robert Moldoveanu 22′, 41′, Ionuț Rădescu 74′

CFC Argeș: Straton – Borța (Tofan 87′), M. Tudose, G. Garutti, Briceag (cpt.) – Seto, Doukoure (Esteban Orozco 46′), Rădescu – Rob. Moldoveanu (Tchassem 66′), Mih. Roman (P. Mitrică 46′), Gab. Gheorghe (Ad. Manole 79′)
Rezerve neutilizate: Oncescu – Mehmedovic, P. Dulcea, Mensah
Antrenor: Bogdan Andone

Csikszereda: M. Simon – Hegedus, Kelemen (L. Fulop 46′), Palmeș – M. Kovacs, Sz. Szilagyi (B. Pinter 64′), Csuros (cpt.), Veres (Bloj 10′) – Torvund (Anderson Ceara 46′), Dolny (L. Kovacs 79′), Jebari
Rezerve neutilizate: Karacsony – R. Erdei, Karandi, Bodo
Antrenor: Robert Ilyeș

Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș). Arbitru: Vlad Baban (Iași). Asistenți: Daniel Vlase (Galați) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani). Rezervă: Bogdan Neculcea (București). Observator arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat joc: George Constantinescu (Slatina – Olt).

Etapa următoare, a 6-a a play-off-ului, prima din retur, CFC Argeș joacă tot la Mioveni, cu Steaua, joi, 24 aprilie, de la ora 17:30. Csikszereda are meci tot în deplasare, la FC Voluntari, sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 12:00.
Min 90+5 Final de joc la Mioveni, unde CFC Argeș o execută pe Csikszereda în meciul lor tur din play-off-ului Ligii 2, scor 3-0. Echipa lui Bogdan Andone acumulează 47 de puncte, se menține pe locul 3, se distanțează la opt puncte peste ACSM Reșița și Metaloglobus (ambele cu 39 puncte), se menține la patru puncte sub Steaua (51) și se apropie la cinci puncte de liderul Csikszereda (52). Echipa lui Robert Ilyeș suferă prima înfrângere în play-off, respectiv a patra în acest sezon de Liga 2, în 24 de meciuri disputate în total. Argeșul ajunge la o serie de 17 jocuri consecutive fără eșec, în 18, de când a fost preluată de Bogdan Andone.
Min 90+4 Tchassem centrează de pe linia stângă a careului, Tofan urcă bine la bara a doua, pune capul din 6 metri, însă trimite mult peste poartă din poziție ideală, doar cu portarul în față
♦Argeșul a mai înscris cel puțin trei goluri în partida cu modesta AFC Câmpulung Muscel, scor 3-1 la Câmpulung, în etapa 17 a sezonului regular. În sezonul acesta a mai dat trei goluri și contra Concordiei Chiajna, la Mioveni, în etapa 6.
Min 90+1 ||| Cătălin Straton trage de timp și primește cartonașul galben, la 3-0 pentru echipa sa! Meciul e prelungit cu cinci minute
Csikszereda a primit ultima dată trei goluri în sezonul trecut, în 1-3 la Hunedoara cu Corvinul, în etapa 9 a play-off-ului, la 8 mai 2024. Atunci venea după un alt 1-3, contra CS Mioveni.
Min 87 Ultima schimbare la CFC Argeș. Iese Florin Borța și intră Costinel Tofan, căpitanul care nu mai prinde primul 11 al piteștenilor
Min 86 Anderson Ceara trage cu stângul din fața careului, Straton reține din nou ușor
Min 85 ||| Bence Pinter primește și el cartonașul galben pentru un fault din spate
Min 84 Minge șutată cu lob din stânga, a lui Anderson Ceara, Straton se retrage și scoate de sub transversală. Mingea centrată din corner este trimisă peste poartă de Csuros
Min 79 ⇒ Adriano Manole intră pe teren la CFC Argeș, în locul lui Gabriel Gheorghe. La Csikszereda, iese Jozef Dolny și intră Lorant Kovacs. Adriano George Manole se află la debutul său la CFC Argeș și în Liga 2.
Dolny
Min 77 Dolny șutează la poartă din dreapta, fără probleme pentru Straton
Min 76 Fază de contraatac a Argeșului, Tchassem scapă singur pe stânga și avansează agale în careu, trage cu stângul din 8-9 metri, Palmeș plonjează în disperare de cauză, deviază și mingea sare pe lângă poartă, puțin pe lângă bara din dreapta. Putea fi un nou gol pentru Tchassem, însă acesta nu a tratat serios faza
Min 74 3-0 Fază de contraatac doi contra doi a Argeșului. Gheorghe pătrunde pe centru în careu și este blocat de fundașii centrali, mingea ricoșează în stânga, la Borța, care încearcă o centrare spre stânga, unde e nemarcat Tchassem, însă execuția sa e slabă, direct într-un adversar, care respinge în fața careului. Ionuț Rădescu preia la 19 metri, pătrunde și trage cu șpițul drept din 16 metri, peste Simon, în stânga, lângă bară
Min 72 Borța pierde duelul pentru minge cu Bloj în lateralul careului Ciucului, aproape pe linia de fund, iar fundașul Argeșului pică peste adversar, care are o reacție nervoasă. Cei doi jucători se transformă în cocoși, își umflă piepturile, se împing reciproc, iar arbitrul trece cu vederea
Min 67 ||| Gabriel Gheorghe primește și el cartonașul galben pentru un fault
Min 66 Franck Tchassem intră în locul lui Robert Moldoveanu, care a acuzat o accidentare după faza din minutul 64, după ce a căzut peste portar. Cineva de pe banca Argeșului a primit cartonașul galben, probabil antrenorul secund Marius Suller
Min 64 Iese Szabolcs Szilagyi și intră Bence Pinter. Pe margine, Robert Ilyeș are o reacție nervoasă la adresa lui Anderson Ceara și îl atenționează pe brazilian, care în niciun moment nu s-a uitat la antrenorul său
Min 64 Moldoveanu recuperează o minge în flancul stâng, pătrunde în careu după ce trece de Csuros, avansează pe linia de fund spre poartă și trage în brațele portarului, la prima bară. Moldoveanu pică apoi peste portar și acuză o accidentare
Min 52 ||| Paul Mitrică intră prin alunecare, din spate, asupra lui Hegedus, faultează, iar arbitrul îi arată imediat cartonașul galben
Min 51 Hegedus șutează dintr-o lovitură liberă la poartă, Straton reține fără probleme
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 La pauză, la CFC Argeș, ies Mihai Roman și Kevin Doukoure și intră Paul Mitrică și Esteban Orozco. La Csiskzereda, ies David Kelemen și Alexander Torvund și intră Lorand Fulop și Anderson Ceara
Cu cele două goluri marcate astăzi, Robert Moldoveanu ajunge la 6 reușite în 23 de partide și îl devansează cu un gol pe Mihai Roman, golgheterul de până acum al echipei argeșene.
Spectatorul care a suferit un infarct înainte de debutul meciului, motiv pentru care jocul a și început cu întârziere, ar fi murit între timp!
Min 45+3 Pauză la Mioveni, unde CFC Argeș conduce cu 2-0 în partida cu liderul Csikszereda, prin dubla lui Robert Moldoveanu. La acest scor, Argeșul se apropie la patru puncte de Steaua și la cinci de Csikszereda, astfel că poate spera și la locul 1 în ultimele cinci runde din play-off.
Min 45+2 Roman este cu chef de joc astăzi. Avansează până în colțul dreapta al careului și trage cu stângul în plasa laterală a colțului scurt al porții
Min 45 E asalt la poarta Ciucului. Moldoveanu primește în dreapta după o fază fixă, are un șut-pasă în fața careului, la Seto, care trage cu stângul în blocaj
♦Min 44 Vlad Baban îl cheamă pe Dolny și are o discuție cu acesta. Este prima dată când arbitrul oferă explicații în acest meci. Lângă cei doi s-a aflat și Gheorghe, însă către el nu s-a transmis niciun mesaj.
Min 44 Kelemen îl prinde cu ambele brațe în jurul gâtului pe Gheorghe și îl trage înspre el, doborându-l, la un duel pentru minge, pe o fază de contraatac a Argeșului. Fault evident, ține și tragere, asemănătoare cu una din spate, sancționabilă cu cartonaș galben, însă arbitrul nu scoate și cartonașul galben de această dată. Kelemen evită eliminarea. Poate ar fi fost prea mult, după ce mai devreme a primit galben pentru o simulare.
Min 41 2-0 Briceag ridică o minge din lovitură liberă din zonă centrală, în dreapta careului. E o schemă. Roman urmărește și recentrează cu capul înspre stânga, unde Tudose deviază cu capul pe spate, la Robert Moldoveanu, care urmărește, pivotează în 7-8 metri lateral stânga și trage puternic cu dreptul, pe sub brațul stâng al lui Simon. Argeșul își dublează avantajul pe tabelă
Min 41 ||| David Kelemen protestează și primește cartonașul galben din partea lui Vlad Baban
Robert Moldoveanu (26 ani) este la a 5-a reușită a sa în acest sezon de Liga 2, în 23 de meciuri disputate pentru CFC Argeș, 18 începute ca titular. A mai punctat în partidele cu Concordia (3-2), Metaloglobus (2-1), AFC Câmpulung Muscel (3-1) și Steaua (2-1). Acesta l-a egalat la reușite pe golgheterul echipei în acest sezon, până acum, Mihai Roman.
Min 38 Roman avansează pe dreapta și trage cu stângul de la circa 25 de metri, însă o face pe lângă poartă, la circa 2 metri de bara din dreapta lui Simon
Min 35 Roman joacă cu un tifon în nara dreaptă, probabil fiindcă a sângerat după duelul cu Palmeș din minutul 24. La un duel aerian cu Csuros, Roman îl lovește subtil pe căpitanul ciucanilor și acesta se resimte
Min 34 Torvund preia în zona centrală a careului, își face mingea pentru un șut cu stângul, însă are o execuție modestă, deși dintr-o poziție bună. Trimite mult în stânga
Min 30 Jebari centrează din zonă centrală spre dreapta, spre bara a doua, Briceag ratează respingerea, iar Dolny trimite cu capul din 2 metri pe lângă bara din fața sa, cu pământul
♦Csikszereda este condusă pentru prima dată în play-off, unde în primele patru jocuri a primit gol abia în al patrulea, în 1-1 acasă cu ACSM Reșița. Argeșul înscrie din nou relativ repede, așa cum a mai făcut-o în primele două partide din play-off, în 2-1 cu Steaua, meci în care a avut 2-0 din minutul 15, și 1-0 cu Metaloglobus, cu gol dat în minutul 10. La Reșița a marcat în minutul 52, în acea victorie cu 1-0, iar runda trecută nu a înscris, în 0-0 la FC Voluntari. Rămâne de văzut dacă Argeșul va mai fi preocupată de acum de jocul ofensiv, cum nu a mai fost în precedentele partide din play-off. Rămâne de văzut și reacția Csikseredei, dar și a arbitrului central, cu un arbitraj ușor favorabil harghitenilor în debutul partidei.
Min 24 ||| Minge sus în jumătate Argeșului, Raul Palmeș îi ia fața lui Roman, gesticulează prea mult și îl atinge ușor pe față, cu brațul drept, pe atacant, care imediat se aruncă pe jos și acuză o lovitură în nas. Roman exagerează, iar arbitrul scoate de această dată cartonașul galben și i-l arată lui Raul Palmeș, care are și o reacție de nervozitate către cineva de pe margine. Fundașul consideră că nu merita să primească cartonașul.
Min 22 1-0 Tehnicul Jebari se încurcă în driblinguri în propriul careu, Roman îi ia mingea în colțul dreapta, avansează trei-patru pași spre centru și trage cu stângul peste Simon. Mingea lovește transversala și revine în jos, spre stânga, unde avansează nemarcat Robert Moldoveanu, plonjează și înscrie cu capul, la prima bară, din 6 metri
Min 20 Încă o intrare tare asupra unui jucător al gazdelor, acum asupra lui Briceag. Baban nu intervine nici de această dată cu cartonaș
Min 18 Kelemen intră tare din spate asupra lui Gheorghe, lângă tușă, direct la picioare, iar fundașul Ciucului scapă fără cartonaș galben
Min 14 Csuros șutează cu dreptul din afara careului, pe lângă poartă, în dreapta, fără emoții pentru Straton
Min 10 ⇒ Erwin Bloj intră pe teren în locul lui Szilard Veres, care a acuzat o accidentare fără să fie lovit de cineva
Min 8 ||| Mihai Roman are o nouă cădere în careu, după ce dă mingea pe lângă Kelemen și este blocat de fundașul care nu a încercat în niciun moment să urmărească mingea, ci a fost preocupat să îl blocheze pe atacant. Arbitrul, foarte tupeist, se duce direct la Roman și îi arată cartonașul galben pentru simulare, deși nu a simulat. Poate a căzut prea ușor, dar în niciun caz nu a fost simulare. Vlad Baban nu oferă nicio explicație, nu vrea să discute cu jucătorul Argeșului și îi arate să plece! Poate nu e o întâmplare că Baban este delegat la al doilea meci consecutiv în deplasare al Csikszeredei!
Min 8 Pe o fază de contraatac și o pătrundere în stânga, Gheorghe centrează în careu, iar Palmeș îi dă un brânci din spate lui Roman, pe care îl doboară în zona centrală a careului. Fault și penalty în mod normal, însă Baban consideră că acest duel a fost unul regulamentar! Mingea nici măcar nu se afla aproape de cei doi jucători, iar jucătorul Csikszeredei a avut ca scop doar să-și atace adversarul, nu să urmărească mingea. Pe margine, Bogdan Andone e uluit și se închină! E drept că Palmeș a împins cu umărul în umărul lui Roman, însă forța a fost una disproporționată, fără intenție de a juca mingea, ci de a doborî adversarul.
Min 1 A început partida de la Mioveni cu șapte minute de întârziere
Spectatorului i s-au făcut manevre de resuscitare și a fost transportat la ambulanță. Muzica de la stadion a fost oprită, iar delegatul de joc a transmis că meciul nu începe până când situația cu spectatorul nu va fi rezolvată.
Meciul va începe cu întârziere, nu la 12:30, cum era stabilit. Unul dintre spectatorii prezenți în Tribuna 1 primește îngrijiri medicale de câteva minute bune după ce a suferit un infarct. A intervenit atât echipajul de pe ambulanță, cât și medicul echipei argeșene.
Lovitura de începere a meciului va fi dată de Jean Vlădoiu. Fost jucător al Argeșului a strâns 107 meciuri și 21 de goluri în tricoul alb-violet. În perioada când a fost conducător al clubului din Trivale, echipa a ajuns în play-off-ul primei ligi, unde a terminat pe locul 6, ultimul, și în semifinalele Cupei României, unde a fost eliminată de FC Voluntari, acum colegă în Liga 2. Ambele performanțe au fost realizate în sezonul 2021-2022.

CLASAMENT play-off Liga 2 și clasament al golgheterilor


Ultimul meci al etapei a 5-a a play-off-ului Ligii 2, runda care încheie turul turneului care determină promovatele direct în prima ligă și cele două echipe care merg în barajele de promovare, are loc astăzi, sâmbătă, 19 aprilie 2025, de la ora 12:30, pe stadionul Orășenesc din Mioveni.

Se întâlnesc Campionii FC Argeș, gazdă de aproape doi ani la Mioveni și singura echipă rămasă să joace aici după ce CS Mioveni s-a desființat la începutul acestui an, și Csikszereda. Cele două formații se poziționează pe podiumul clasamentului, trupa din Miercurea Ciuc fiind liderul din majoritatea timpului în acest sezon, acum cu un avans de opt puncte față de adversarul de astăzi.

  • Etapa a 5-a a debutat de joi, la Reșița, unde Steaua s-a impus cu scorul de 2-0 în fața ACSM Reșița. Ieri, la Clinceni, Metaloglobus și FC Voluntari au remizat la scorul de 0-0, într-un meci cu trei eliminați.

Campionii FC Argeș și Csikszereda sunt singurele echipe neînvinse în play-off-ul Ligii 2. Ambele vin după o remiză

Cele două echipe care se întâlnesc astăzi la Mioveni sunt singurele încă neînvinse în play-off și amândouă au același golaveraj: 4-1.

CFC Argeș vine după primul semi-eșec înregistrat în acest turneu: 0-0 la FC Voluntari, primul meci în care nu a reușit să înscrie.

Începuse cu trei victorii: 2-1 la Steaua, 1-0 cu Metaloglobus și 1-0 la ACSM Reșița. Acum se va afla la al doilea joc pe teren propriu, după ce primul a fost cel cu Metaloglobus, urmat de două deplasări.

De partea cealaltă, Csikszereda vine după a doua remiză înregistrată în play-off, 1-1 acasă cu ACSM Reșița.

A început partea a doua a sezonului cu un 2-0 cu FC Voluntari, urmat de un 0-0 acasă cu Steaua și un 1-0 la Metaloglobus.

Așadar, formația harghiteană are două seturi consecutive de victorie urmată de egal în acest turneu. Dacă s-ar respecta acest traseu, atunci ciucanii ar trebui să câștige astăzi.

Opt puncte în plus pentru harghiteni. 1-0 pentru Ciuc în sezonul regular, tot la Mioveni

Csikszereda ocupă locul 1 în play-off-ul Ligii 2, cu 52 de puncte, în timp ce CFC Argeș are 44 de puncte și este pe locul 3. Dacă ciucanii mai au un singur punct în fața Stelei, trupa piteșteană se află la cinci puncte peste ACSM Reșița și Metaloglobus.

În sezonul regular, partida dintre Argeș și Csikszereda a avut loc tot la Mioveni, în august 2024, în etapa 4, iar trupa harghiteană s-a impus cu scorul de 1-0, prin reușita lui Attila Csuros, din minutul 19. Anterior, cele două formații s-au mai întâlnit de două ori, în noiembrie 2019, la Miercurea Ciuc, când a fost 0-0, și în februarie 2024, tot acasă la secui, când trupa lui Robert Ilyeș a învins-o cu 2-1 pe cea condusă de Eugen Neagoe.

Vlad Baban arbitrează Csikszereda pentru a doua oară în trei etape!

Meciul de astăzi este arbitrat de la centru de Vlad Baban (Iași), iar de la cele două tușe de asistenții Daniel Vlase (Galați) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani). Rezervă este Bogdan Neculcea (București).

Observator de arbitri este Cristian Sava (Bacău), iar delegat de joc este George Constantinescu (Slatina – Olt).

Arbitrul central și asistentul 1 fac parte din lotul din prima ligă. Baban a fost promovat recent în locul de arbitri de Liga 1 și în acest sezon are doar opt meciuri conduse ca ”central”. Trei au fost în sezonul regular din prima ligă, câte unul în Cupa României și prima ligă feminină, iar trei le-a condus în Liga 2: Slatina – Steaua 1-1, Afumați – Steaua 0-4 și Metaloglobus – Csikszereda 0-0. Acesta din urmă este chiar ultimul meci arbitrat de el, în data de 8 aprilie, în runda a 3-a din play-off, când n-au fost decizii controversate. Totuși, acum, Baban are alți asistenți față de cei avuți la acea dată.

Marius ANGHEL 19 Apr. 2025, 14:38 Liga 2
Pe aceeași temă