În comunicatul emis în această dimineață prin care finanțatorul privat al Gloriei Buzău cerea demisia antrenorului Cristian Pustai și a staffului său se transmitea public și două propuneri pe care le are și le va face în ședința din această seară privind noul antrenor principal al echipei, dacă se va ajunge la despărțirea de Pustai.
Numele acestora nu au fost precizate, ci doar li s-a făcut o scurtă descriere, că unul are experiență, iar altul este localnic. S-a transmis însă că nu este ”implicat în scandalurile cu blaturi și pariuri”, pentru a fi clar pentru toată lumea că varianta Ion Viorel nu este luată în calcul.
”Propunerile noastre pentru banca tehnică sunt două: un antrenor cu experiență și un antrenor buzoian, neimplicat în scandalurile cu blaturi și pariuri care au îndepărtat buzoienii de echipa lor dragă”, se precizează în comunicatul semnat ”Campus Media”, acționar care are doar 20 la sută din acțiunile AS FC Buzău.
La scurt timp după publicarea comunicatului, numele celor două ”propuneri” ale finanțatorului privat al Gloriei Buzău pentru noua bancă a echipei au ”transpirat” rapid în presa locală, sub semnătura chiar unuia dintre angajații Campus Media, persoană care se numără printre cei care îl critică public de ceva timp pe Cristian Pustai și îi cere demisia.
”Potrivit surselor noastre, un cuplu de tehnicieni format din fostul dinamovist, Adrian Mihalcea şi actualul „principal” al celor de la Metalul Buzău, Vali Stan pare să fie soluţia optimă aleasă de diriguitorii fotbalului din Crâng”, a transmis Buzăul Sportiv, care a mai dat ca sigură despărțirea Gloriei de Cristian Pustai, antrenor care mai are contract valabil până în iunie 2023.
Mihalcea ar fi antrenorul experimentat nenumit de finanțatorul privat, iar Stan este antrenorul buzoian.
Adrian Mihalcea s-a despărțit recent de Chindia Târgoviște, prim-divizionară pe care a lăsat-o pe ultimul loc în prima ligă și pe care a preluat-o în vară, după ce a plecat de la Unirea Slobozia, singura echipă unde a avut rezultate de când e antrenor, însă la nivelul Ligii 2. Valentin Stan este președinte și antrenor la echipa din Liga 3 Metalul Buzău, formație sprijinită financiar de Consiliul Județean Buzău, acționar cu 40 la sută în cadrul AS FC Buzău.
O altă parte a presei buzoiene pune presiune pe conducerea clubului și solicită numirea ca antrenor a lui Viorel Ion, fost antrenor în trecut la Gloria, alta decât cea actuală, și care a ieșit din fenomen după ce a fost suspendat de FRF pentru implicare în aranjarea meciurilor, alături de colaboratorii săi și majoritatea jucătorilor din lotul de atunci.
”Există și o categorie importantă de suporteri care l-ar vrea pe Viorel Ion. De fapt, strict sportiv, cam toată lumea zice că „Vioară” ar fi soluția cea mai bună. Numai că problemele lui „Vioară” din 2015-2016 atârnă, se pare, greu. Cei care decid la Gloria se tem de reacția negativă care ar putea apărea la nivel național (în presa națională)”, scrie Buzoienii, care a și găsit un fost jucător care să susțină public aducerea lui Viorel Ion la noua echipă a orașului.
”Viorel Ion e, acum, cea mai bună soluție pentru Gloria Buzău. Are un mare atu. E buzoian și aduce lumea în tribune. Asta contează foarte mult pentru jucători. Una e să joci cu 500 de oameni și alta cu 5.000. Altfel te mobilizezi când ești încurajat de mii de oameni. Apoi, Viorel Ion a demonstrat la Gloria Buzău. A dus echipa la un baraj și apoi chiar a promovat-o. Rezultatele vorbesc în favoarea lui. Părerea mea e că Viorel Ion e cea mai bună soluție pentru Gloria.
Dincolo de rezultatele de moment, actuala Gloria Buzău are o mare problemă. Clubul nu se identifică acum cu orașul, cu buzoienii. De asta nici nu vine lumea la meci. Antrenorul nu-i buzoian, jucătorii nu, prin conducere la fel. Pe cine să vină buzoienii să vadă la stadion? Prin aducerea lui Viorel Ion se va rezolva imediat această problemă”, e de părere Claudiu Ionescu, fost jucător la Rocar, Poli Iași, Gloria Buzău, Steaua sau FC Timișoara, fost elev al lui Viorel Ion, la promovarea din 2007 în prima ligă.
Finanțatorul privat nu și-l dorește însă pe Viorel Ion la Gloria, la el referindu-se în comunicat atunci când spune ”neimplicat în scandalurile cu blaturi și pariuri”.
Pentru a reveni în fotbal și a fi din nou antrenor, Viorel Ion trebuie să achite o penalitate sportivă de 200.000 de lei către FRF, în urma sancțiunii primite în mai 2016, când îi era interzis pentru o perioadă de 2 ani să fie implicat în orice activitate legată de fotbal.
”Dacă mă chemați, vin! N-am refuzat niciodată Gloria, știți bine, e echipa mea de suflet. Uite, vă mai spun ceva. Dacă nu promovez, la final dau salariul înapoi. Dar n-o să fie cazul…”, a spus Viorel Ion, pentru Buzoienii, despre o posibilă numire a sa la Gloria Buzău.
Foto: Sport Arad
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mandatul-lui-cristian-pustai-la-gloria-buzau-numarat-finantatorul-privat-al-echipei-cere-public-demisia-antrenorului-si-staffului-sau-insa-va-propune-si-demiterea-19248108
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-ridica-din-umeri-dupa-ce-gloria-buzau-a-cedat-cu-modesta-unirea-constanta-este-frustrant-sa-ratezi-atat-si-sa-pierzi-presiunea-obiectivului-si-a-pus-amprenta-19248096
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-1600-echipa-lui-cristian-pustai-e-mare-favorita-si-poate-urca-pe-locurile-de-play-off-19248049