Ceahlăul – FC Bihor se joacă ACUM. Cu o victorie la Piatra Neamț, echipa lui Erik Lincar urcă, cel puțin pentru o noapte, în fotoliul de lider al Ligii 2

Marius ANGHEL 12 Sep. 2025, 17:59 Liga 2
Ceahlăul - FC Bihor se joacă ACUM. Cu o victorie la Piatra Neamț, echipa lui Erik Lincar urcă, cel puțin pentru o noapte, în fotoliul de lider al Ligii 2

Al treilea meci din etapa a 6-a a Ligii 2 are loc vineri, 12 septembrie 2025, de la ora 18:00, la Piatra Neamț. Se întâlnesc Ceahlăul și FC Bihor Oradea, două formații aflate în prima parte a clasamentului, despărțite de două puncte, în favoarea echipei oaspete.

  • Etapa a 6-a a debutat joi, cu două meciuri, unul programat la Voluntari și altul la București, tot între echipe din partea superioară a Ligii 2. Următoarele jocuri ale rundei vor avea loc sâmbătă, majoritatea dintre ele, și duminică.

Ceahlăul – FC Bihor, al treilea meci din etapa a 6-a a Ligii 2

Ceahlăul Piatra Neamţ este la al treilea sezon consecutiv în Liga 2 de la promovarea din Liga 3, în timp ce FC Bihor Oradea este la al doilea.

După primele cinci runde desfășurate în ediția 2025/26, ambele formații se poziționează bine în clasament. Formația moldoveană are 10 puncte și momentan ocupă locul 8, cu golaveraj negativ, 7-9, în timp ce trupa din Crișana a coborât între timp pe locul 6, cu 12 puncte și 13-7 golaveraj.

Dacă Ceahlăul poate urca cel mult pe locul 5, la egalitate cu primele patru clasate (AFC ASA, Steaua, Corvinul și FC Voluntari), pe care e greu să le depășească și la golaveraj, în schimb, FC Bihor, cu o victorie astăzi, va urca pe locul 1, cel puțin până mâine după-masă. Trupa orădeană a fost în primele trei etape una dintre cele trei formații cu punctaj maxim, alături de Reșița și FC Voluntari, dar apoi a pierdut surprinzător la ultima clasată AFC Câmpulung Muscel. În aceeași rundă a 4-a, Ceahlăul surprindea cu un 0-8 încasat la Chiajna, de la Concordia, rezultat care avea să ducă la îndepărtarea antrenorului Marco Veronese.

Între timp, echipa nemțeană nu și-a numit nici până acum un nou antrenor principal, alegând să meargă, cel puțin momentan, pe mâna ”secundului” Valentin Avădanei. Declarația acestuia despre meciul cu FC Bihor o poți citi AICI, iar ce a spus Erik Lincar, antrenorul oaspeților, poți citi AICI.

Runda trecută, Ceahlăul a trecut cu 2-0 în deplasare de ACSM Reșița, iar FC Bihor a învins pe teren propriu Steaua, cu scorul de 4-2, producându-le bucureștenilor primul eșec în acest sezon.

Răzvan Negară, arbitrul acuzat de minciună de Ovidiu Burcă, conduce meciul de la Piatra Neamț

În campionatul trecut, Ceahlăul și FC Bihor s-au întâlnit o singură dată, în sezonul regular, chiar în ultima etapă, la 15 martie 2025. Partida a avut loc tot la Piatra Neamț și s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Desley Ubbink a deschis scorul pentru orădeni, în minutul 17, iar James Amasihohu a egalat în minutul 52. Ambii marcatori s-au despărțit de echipele lor.

Meciul de astăzi, de la Piatra Neamț, este arbitrat de la centru de Răzvan Negară (Vaslui), iar de la cele două tușe vor ridica steagul asistenții Doru Zamfir (Slatina – Olt) și Emeric Tocai (Sibiu). Rezervă este Nicolae Breoi (Ploieşti – Prahova). Observator de arbitri este Florin Miron (Sibiu) și a se remarca faptul că este din același oraș cu unul dintre arbitrii asistenți. În fine, delegat de joc este Ciprian Anton (Suceava).

Centralul acestui joc, Răzvan Negară, a fost rezervă la meciul din prima etapă dintre Chindia și Sepsi OSK, terminat pe teren la egalitate și decis de Comisia de Disciplină și Etică a FRF la ”masa verde”, în favoarea târgoviștenilor. Ovidiu Burcă, antrenorul covăsnenilor, l-a acuzat pe Negară că a mințit în declarația schimbată la comisie, față de cea acordată inițial, lucru care a întors cazul și a dus la deciderea rezultatului în afara terenului. Negară a permis o înlocuire de jucători, iar apoi nu a mai recunoscut discuția cu covăsnenii, potrivit lui Burcă. Așadar, de la Negară te poți aștepta la orice!

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – FC BIHOR ORADEA

Ceahlăul: I. Ailenei – R. Munteanu, Marc, Asibey, Mih. Șandru – Copoț-Barb, Rob. Filip – Ant. Suciu, G. Crețu, P. Petre – Davordzie
Rezerve: Barna – Tud. Alistar, Tud. Telcean, Abdullah, Moussinga, Rz. Neag, Al. Anton, Stoe, Yolou
Antrenor: Valentin Avădanei

FC Bihor: Mocan – Seb. Cucu, A. Popa, Andr. Gal, Ban – I. Filip, Tud. Călin – Cocian, Enceanu, Tescan – Stahl
Rezerve: Ed. Cadar – I. Albu, Hora, Gitye, Tincău, Chirițoiu, Gunie, Kereki, D. Panait
Antrenor: Erik Lincar

Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ). Arbitru Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Doru Zamfir (Slatina – Olt) și Emeric Tocai (Sibiu). Rezervă: Nicolae Breoi (Ploieşti – Prahova). Observator arbitri: Florin Miron (Sibiu). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

Marius ANGHEL 12 Sep. 2025, 17:59 Liga 2
Pe aceeași temă