Ceahlăul, învinsă la scor de FC Botoșani în primul amical din 2025. Veronese are mai mulți jucători în probe

Narcis POHOAȚĂ 22 Jan. 2025, 16:29 Liga 2

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a disputat, miercuri, 22 ianuarie 2025, primul meci amical al perioadei de pregătire de iarnă, în compania formației din primă ligă FC Botoșani.

Partida s-a disputat pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț și a fost câștigată de botoșăneni cu scorul de 4-1 (1-1). Golurile au fost marcate de Zoran Mitrov, Alin Șeroni, Enriko Papa și Adi Chică-Roșă, respectiv Patrick Petre, din penalty.

Eșec sever suferit de Ceahlăul în primul amical din 2025

Ceahlăul a început seria meciurilor test din 2025 în compania aceluiași adversar cu care a încheiat anul trecut, dar atunci jocul a fost unul oficial. La 19 decembrie 2024, FC Botoșani se impunea sub Pietricica cu scorul de 1-0, în ultima etapă din grupele Cupei României, iar miercuri, la o lună distanță, cele două formații au reeditat întâlnirea, pe același teren, dar într-un meci amical.

Botoșaniul s-a impus și de această dată, dar mult mai clar, scor 4-1 (1-1), prin golurile marcate de Zoran Mitrov (15), Alin Șeroni (54), Enriko Papa (87) și Adi Chică-Roșă (90), respectiv Patrick Petre (42, din penalty).

După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate (goluri Zoran Mitrov, respectiv Patrick Petre, din penalty), trupa lui Leo Grozavu s-a desprins decisiv după pauză, profitând și de modificările dese făcute în tabăra nemțeană. Alin Șeroni și-a readus echipa în avantaj, în minutul 54, iar Enriko Papa (87) și Chică-Roșă (90) au dus scorul la 4-1 pentru Botoșani, pe final.

Formulele folosite de Marco Veronese și Leo Grozavu

Antrenorul Marco Veronese a început meciul cu următorul 11: Brănescu – Țuțu, Wiktorski, Tud. Telcean, Abel Folha – Rz. Neag, Chibsah – Sousa, P. Petre, G. Crețu – Davordzie. După pauză au mai intrat portarul Barna și jucătorii de câmp Ilaș, Asibey, Alistar, Mih. Șandru, Apostol, Copoț-Barb, R. Moise, Katusa, Akugbe, Pintea și Nădășanu.

Renan Sousa Dos Santos (mijlocaș central, 20 ani) și Amasihohu James Akugbe (atacant, 24 ani) sunt doi jucători veniți în probe la formația nemțeană. Acesta din urmă a evoluat în trecut la alte două echipe din ligile inferioare, Gloria Bistrița Năsăud și Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Pe lângă aceștia, noutăți în lotul primei echipe sunt și Alistar, Apostol, Pintea și Nădășanu.

De cealaltă parte, antrenorul Botoșaniului, Leo Grozavu, a început meciul în formula: Ed. Pap – Matricardi, Andr. Miron, Fridey Adams, Petro – Ale Diez, Gab. David – Pănoiu, Mouaddib, Mitrov – Enzo Lopez, iar după pauză au mai intrat Kukic, Șeroni, Celea, Ed. Florescu, Cîmpanu, Papa, Ferariu, Șorodoc și Chică-Roșă.

  • Următorul amical al Ceahlăului este programat miercuri, 29 ianuarie, în deplasare, cu o altă formație de primă ligă, Politehnica Iași.

Foto: Gelu Crăcană

Narcis POHOAȚĂ 22 Jan. 2025, 16:29 Liga 2
Pe aceeași temă