Prima achiziție a FC Voluntari pentru partea a doua a sezonului de Liga 2 vine din prima ligă.
Ilfovenii au bătut palma cu Petrolul Ploiești pentru împrumutul până la finalul campionatului a lui Cătălin Tolea, un jucător născut la Târgoviște și care poate fi folosit în ambele flancuri.
Cătălin Tolea (22 de ani) a ajuns la Petrolul la începutul anului 2022, iar până acum a mai fost împrumutat la echipe din Liga 3, la FC Pucioasa și CS Blejoi. În sezonul trecut a prins 13 meciuri în prima ligă, în care a înscris și un gol, și 4 în Cupa României, iar în prima parte a sezonului actual a avut 7 prezențe în SuperLigă și 2 în Cupă.
În Liga 2 are un singur meci, câteva minute în ultima etapă a play-out-ului din sezonul 2021/22, la finalul căruia Petrolul promova.
”FC Voluntari anunță transferul sub formă de împrumut până în vară al jucătorului Cătălin Ioan Tolea.
În vârstă de 22 de ani, Cătălin evoluează ca fundaș stânga/mijlocaș ofensiv/aripă dreaptă și ajunge la FC Voluntari de la Petrolul Ploiești, după ce a acumulat experiența importantă in SuperLiga României.
Îi urăm mult succes în tricoul FC Voluntari și evoluții cât mai inspirate alături de echipă”, a transmis FC Voluntari, aproape în același timp cu Petrolul.
”Ioan Cătălin Tolea (22 ani) va evolua sub formă de împrumut, până la finalul sezonului în curs, la formația de eșalon secund FC Voluntari.
Ajuns la FC Petrolul în ianuarie 2022, tânărul jucător al echipei noastre vine după o primă parte a stagiunii în care a bifat șapte partide în Superliga și două în Cupa României, iar la gruparea ilfoveană va avea ocazia să se lupte pentru promovarea în primul eșalon, sub comanda fostului tehnician al „galben-albaștrilor”, Florin Pîrvu.
Mult succes, Cătălin Tolea!”, au comunicat ploieștenii.
FC Voluntari și-a terminat meciurile din 2025 cu o victorie cu scandal la AFC Câmpulung Muscel (scor 2-0), iar cu cele trei puncte obținute, dar și grație celorlalte rezultate înregistrate în etapa a 17-a a Ligii 2, se clasează pe locul 5, penultimul care duce în play-off.
Ilfovenii au 33 de puncte, câte au și AFC ASA Târgu Mureș, care este pe locul 4, cu un golaveraj mai bun, iar sub ei se află ACSM Reșița, cu 32 de puncte. Dacă primul loc promovabil direct pare greu de prins, Corvinul având 43 de puncte, FC Voluntari are ca scop, dacă se menține pe o poziție de play-off la finalul sezonului regular, să ocupe locul 2 direct promovabil, pe care se află acum Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu 36 de puncte.
În ultimele patru runde rămase din sezonul regular, FC Voluntari are meciuri cu Steaua (acasă / locul 8), Ceahlăul Piatra Neamț (deplasare / locul 15), FC Bacău (acasă / locul 13) și CS Gloria Bistrița (deplasare / locul 17). Cel mai dificil test este chiar primul.
Foto: Mihai Nițoiu / Sport Pictures