Golgheterul Ligii 2 s-a recuperat la vraci, antrenorul său n-a fost fericit că s-a lăudat cu asta: ”O să îi trag o săpuneală!”

Andrei PASCU 25 Sep. 2024, 17:30 Liga 2

Mijlocașul Cătălin Doman este printre cei mai în vârstă jucători din Liga 2. Are 36 de ani, dar va mai juca până cel puțin la finalul acestui sezon. Născut la Drobeta-Turnu Severin, el va juca, astfel, și după 37 de ani, dar până atunci a plecat în Serbia. A mers la un vraci, unde speră să își revină după problemele medicale acuzate în ultima perioadă.

Cătălin Doman nu a evoluat în etapa a 5-a, cu CFC Argeș (scor 0-0), și în etapa a 7-a, cu ACSM Reșița (scor 4-0), dar zilele trecute a fost plecat la vraciul Marijana Kovacevic, în Serbia, pentru a încerca să își revină mai repede și să reintre pe teren pentru CSM Slatina.

Chiar dacă nu a jucat în două meciuri din acest sezon, Doman este liderul clasamentului golgheterilor din Liga 2, cu șase reușite. El a marcat în primele patru etape din campionat și a pus, astfel, umărul la startul foarte bun de întrecere pentru clubul oltean.

Cătălin Doman, căpitanul Slatinei, a mers la vraci, în Serbia!

Mijlocașul care a mai jucat pentru FC Argeș, Khazar Lankaran (Azerbaijan), Rapid, ACS Poli Timișoara sau Dunărea Călărași este cel care duce în spate echipa olteană în Liga 2, cu execuțiile sale care au adus multe dintre golurile marcate în acest campionat.

A prins cinci meciuri în această stagiune, a punctat de șase ori, dar speră să nu mai joace și în acest sezon în play-out-ul Ligii 2 alături de CSM Slatina, ci să o ducă în play-off! La cum a început campionatul, oltenii pot spera cu șanse reale la un astfel de obiectiv.

Până când se va întoarce pe teren, sub comanda lui Daniel Oprescu, Cătălin Doman a mers în Serbia pentru a se recupera, iar ”principalul” a confirmat acest lucru. Din spusele acestuia din urmă, jucătorul s-a recuperat acolo pe bani din fonduri private, lăsând de înțeles că nu pe banii clubului a făcut deplasarea.

O să îi trag o săpuneală lui Cătălin, am încercat să nu se afle acest lucru (n.r. – că a mers să se recupereze în Serbia, iar fotbalistul a postat o fotografie alături de vraci pe contul personal de Facebook). Oricum, costurile tratamentului din Serbia au fost achitate din fonduri private”, a punctat Daniel Oprescu la Sport Total FM.

Cătălin Doman va rămâne în stafful Slatinei după retragere

Doman, care are peste 50 de meciuri în prima divizie, își va încheia cariera în vara anului următor, la finalul sezonului 2024/ 2025, iar apoi va activa tot la CSM Slatina, ca membru în cadrul staffului tehnic. Detalii despre situația mijlocașului a oferit Daniel Oprescu la începutul anului, dar, date fiind evoluțiile lui Doman, de ce nu ar putea continua și din vară pe terenul de fotbal?

”Pentru mine e important că băieții au arătat că se poate juca și fără Doman, pentru că începuseră să apară discuții că dacă Doman nu joacă noi nu mai reușim să câștigăm și nici nu reușim să marcăm. Ba, mai mult, ia uite ce se întâmplă, vine un alt meci, în care băieții au arătat că pot să aibă și ei execuții, pot să joace și să marcheze, și nu unul, ci două-trei goluri și la fel de spectaculoase ca cele pe care le marchează Doman. Asta nu înseamnă că nu recunosc că Doman e un jucător care lipsește foarte mult acestei echipe”, a vorbit Daniel Oprescu după victoria din precendentul joc, 4-0 cu ACSM Reșița.

Luni, Oprescu a fost întrebat și despre situația lui Doman: ”Eu cred că pentru jocul de la Dumbrăvița o să fie apt.”

Oltenii, locul 4 în Liga 2

În acest moment, CSM Slatina se află pe locul 4 în Liga 2, cu 14 puncte, la șapte puncte de liderul FK Miercurea Ciuc. Pe locul 2 se află Metaloglobus, cu 115 puncte, iar pe 3 se clasează Steaua, tot cu 15 puncte.

În etapa a 8-a din Liga 2, CSM Slatina va întâlni, în deplasare, CSC Dumbrăvița.

Foto: News Flux și Cătălin Doman

Andrei PASCU 25 Sep. 2024, 17:30 Liga 2
Pe aceeași temă