Campionii FC Argeș trece prin cel mai bun moment al sezonului de Liga 2, cu patru rezultate pozitive la rând, două victorii și două remize. În etapa a 9-a va avea un meci dificil, cu Steaua, pe teren advers, joi.
Partida dintre Steaua și Campionii FC Argeș va fi în format live-text la Liga2.ro!
Campionii FC Argeș poate urca pe loc de play-off în cazul unui succes, dar și dacă se înregistrează anumite rezultate favorabile în partidele de deasupra ei. Acum, piteștenii ocupă locul 9, cu 11 puncte, la numai două lungimi de locurile de play-off, CS Mioveni fiind pe locul 6.
Eugen Beza a prefațat, în cadrul unei conferințe de presă, duelul din Ghencea și se așteaptă la unul complicat chiar dacă Steaua nu are un start prea bun de Liga 2, cu numai o victorie în opt meciuri și cu patru remize și un eșec în ultimele cinci etape.
”Principalul” Argeșului e convins că duelul poate fi unul spectaculos, cu multe goluri, pentru că Steaua este o echipă care atacă, marchează mult, dar și primește multe goluri. În runda trecută de exemplu, ”militarii” au făcut 4-4 cu Gloria Buzău, în deplasare.
”Ne aflăm în fața unui meci dificil, așa cum sunt toate meciurile din Liga 2. După meciul cu Șelimbăr, va fi o partidă dificilă, se întâlnesc două echipe bune ale campionatului, care vor victoria. Steaua e o echipă bună chiar dacă în acest campionat a început puțin mai greu. Este inconstantă, dar își propune victoria. Înscrie multe goluri, dar își asumă riscuri și primește multe goluri.
Din punct de vedere fizic o să ne revenim după jocul cu Șelimbăr, de pregătit la fel, e timp, deja cred că avem o identitate de joc. Trebuie doar să găsim soluțiile de a contracara atacurile adversarului, unul de foarte bună calitate. În principiu, nu cred că e problemă de pregătire.
Avem jucători cu calitate pe toate pozițiile. În meciul cu Șelimbăr am avut două-trei ocazii mari de gol, trebuia să marcăm. Pe de altă parte, dacă am fi pus mai multă presiune, cred că era și mai bine (…). Sperăm ca la meciul cu Steaua să găsim modalități, să avem ocazii și să marcăm.
Defensiv stăm bine, ceea ce e fundația unei case, cred că din punctul acesta de vedere trebuie să menținem constanța, pentru că apărarea câștigă un campionat.
Nu știu ce probleme sunt la Steaua, e vorba doar de inconstanță. Are un lot voluminos, cu calitate, bună pe fază ofensivă. La meciul cu Buzău a avut jucători suspendați, acum vor reveni. Nu cădem în capcana că Steaua e slabă, are un joc care se bazează mult pe flancuri, iar calitatea terenului ajută să ajungă repede în fața porții”, a spus Eugen Beza la conferința de presă premergătoare jocului cu Steaua.
https://www.youtube.com/watch?v=6mQLr0MN3Ro
Cu 11 puncte, Campionii FC Argeș se află pe locul 9 în Liga 2 și este la egalitate cu Concordia Chiajna și Viitorul Pandurii, fiind chiar între cele două.
În etapa a 9-a, Argeșul va juca, așadar, pe teren străin, contra Stelei. Apoi, piteștenii vor avea și alte meciuri cu formații care vor primele locuri în Liga 2. Vor întâlni, în următoarea ordine, CSM Slatina (acasă), Gloria Buzău (deplasare), Concordia Chiajna (deplasare) și Unirea Slobozia (acasă).
Formația din Ghencea are 9 puncte în Liga 2 și e pe locul 13, între CSM Slatina și FK Miercurea Ciuc. În runda trecută, ”militarii” au făcut 4-4 pe terenul formației Gloriei Buzău, deși au condus cu 2-0.
”Vă dați seama ce pot să trăiesc eu. Nu există o explicație, dar să-i întrebați și pe jucători. La ce meci am trăit, am avut 2-0 și era să plecăm fără niciun punct.
Am început bine, am pregătit bine meciul. După ce am luat primul gol a intrat frica în noi, nu mai puteam să luăm mingea. Asta le-am zis și la pauză, că e 2-2 și trebuie să marcăm.
Nu mai înțeleg ce vor de la sezonul ăsta și de la viața lor. Am venit să câștigăm aici, chiar dacă am jucat 3-5-2, nu am venit să mă apăr. Greșelile pe care le-am făcut sunt inexplicabile„, spunea Daniel Oprița după partida Gloria Buzău – Steaua, conform Digi Sport.
Foto și video: Campionii FC Argeș
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristinel-termure-antrenor-chindia-19287535
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-florin-maxim-dupa-corvinul-cs-mioveni-0-2-19287529
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-s-a-multumit-si-cu-egalul-in-meciul-cu-cfc-arges-n-am-facut-un-joc-asa-cum-ne-am-fi-dorit-e-un-punct-care-va-conta-foarte-mult-19287506
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-constantin-schumacher-dupa-corvinul-cs-mioveni-0-2-19287517
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-s-a-multumit-si-cu-egalul-in-meciul-cu-cfc-arges-n-am-facut-un-joc-asa-cum-ne-am-fi-dorit-e-un-punct-care-va-conta-foarte-mult-19287506