Viorel Hizo (73 de ani), antrenor la Rapid în cinci perioade diferite, a comentat, la ProSport LIVE, demiterea lui Daniel Pancu (42 de ani) de la echipa giuleșteană, dar a vorbit și despre lupta la promovare din Liga 2 și șansa formației conduse de Ovidiu Burcă să acceadă în această vară în prima ligă.
Fostul rapidist a mărturisit că regretă îndepărtarea lui Daniel Pancu de pe banca tehnică a Rapidului și i-a adus cuvinte de laudă fostului său jucător. Acesta a dat de înțeles că are o părere bună și despre Dan Alexa, noul antrenor al giuleștenilor.
„E foarte greu să faci aprecieri fiind din afară. În interior, lucrurile sunt schimbate complet. Au trecut prin momente destul de dificile neavând terenul lor unde să joace, neavând o bază de antrenament. Eu cred că pot să promoveze. Sunt șase-șapte echipe care se bat la promovare, niciodată nu a fost o divizie secundă atât de puternică. UTA cred că are cea mai bună echipă din acest moment în Liga 2.
Dan Alexa a mai promovat Rapidul. Îmi pare foarte rău pentru Pancu, pentru că nu a reușit să rămână. A fost unul dintre jucătorii pe care eu i-am apreciat foarte mult. A ajuns cu mine la echipa națională, a dat goluri, a fost un jucător foarte bun.
Dacă ești antrenor, treci peste, schimbi echipa, iei o echipă de la zero și începi din nou munca. Dacă ai caracter, treci peste. Dacă ești antrenor bun, cineva vine și te solicită imediat și atunci te apuci de muncă în altă parte”, a spus Viorel Hizo la ProSport LIVE.
Stabilitate în club, succesul pentru ca Rapid să poată promova
Întrebat despre ce îi trebuie Rapidului pentru a-și atinge obiectivul în acest an, Viorel Hizo a evidențiat faptul că antrenorul are nevoie de liniște pentru a pregăti echipa.
„Rapid are nevoie de stabilitate, începând de la primul om din club și terminând cu ultimul om din club. Trebuie să fie în primul rând profesionalism, să se implice cât mai puțini oameni la echipă. Jucătorii trebuie să simtă că există seriozitate”, a explicat Viorel Hizo.
Viorel Hizo nu mai vrea să revină în antrenorat
Deși este atent la tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, Viorel Hizo a mărturisit că nu mai dorește să revină în antrenorat.
„Eu nu aș fi acceptat. Nu se pune problema după șase ani să mai revin. Sunt conectat la ceea ce înseamnă mișcare, pentru că în fiecare zi trebuie să fac ceva, că altfel o să fac 100 de kilograme. Mă uit peste analizele din Liga 1, peste jocuri, trebuie să îmi ocup și eu timpul cumva”, a spus Viorel Hizo.
Ultima echipă pe care Viorel Hizo a antrenat-o a fost Ceahlăul Piatra Neamț, în perioada mai-iunie 2013. În cariera sa, Hizo a condus echipe ca Inter Sibiu, Rapid, FC Național, FC Brașov, Dinamo, Ceahlăul, Farul Constanța, Pandurii Târgu Jiu, Delta Tulcea, FC Vaslui sau „U” Cluj.
Rapid l-a demis în această săptămână pe Daniel Pancu și îl înlocuiește cu Dan Alexa, pe care îl va prezenta oficial astăzi. Rapid ocupă locul 6 în Liga 2, cu 37 de puncte, la două puncte în spatele ocupantelor pozițiilor 2 și 3, CS Mioveni, respectiv Turris Oltul Turnu Măgurele.
Articol scris de Andreea VISU