Sub privirile a doar 50 de spectatori, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a pierdut, sâmbătă, cu 1-0 jocul cu CS Mioveni, disputat, în calitate de gazdă, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în cadrul etapei a 3-a a Ligii 3.
Partida de la malul Dunării a fost controlată de echipa-oaspete, care a avut mai multe ocazii, inclusiv o bară, în minutul 38, la șutul lui Cioargă. CS Mioveni a marcat singurul gol al meciului în minutul 49, prin Valentin Balint, care, din 6 metri, a reluat, din cădere, balonul recentrat de Hergheligiu.
Secundul, trimis la conferință
Supărat, probabil, de rezultat, antrenorul principal Cristian Lupuț n-a mai venit la conferința de presă, în locul său fiind trimis „secundul” Ciprian Dianu. Acesta a pus eșecul pe lipsa de omogenitate a echipei sale, care inițial credea că va continua să joace în Liga 2 tot la Sânmartin, cu lotul din sezonul trecut, sub denumirea de Luceafărul Oradea.
Noua echipă Viitorul Pandurii a acuzat și lipsa atacantului Vlad Rusu, golgheter sezonul trecut la Energeticianul. „Greșelile pe care le-am făcut, ne-au costat cele trei puncte. Am întâlnit o echipă mult mai bună, o echipă omogenă, matură, care are știința jocului. Ei și-au păstrat nucleul de anul trecut și din acest motiv au dominat jocul. Noi încercăm să integrăm jucătorii nou-veniți și sper ca în jocurile viitoare să arătam mult mai bine pe teren. Mulți dintre ei sunt în urmă cu pregătirea fizică. Este greu, fiindcă am început pregătirea cu un lot, iar pe parcurs s-a mai schimbat componența. Suferim la relațiile de joc. Ne-a lipsit mult și Vlad Rusu. Are o accidentare la gleznă, suferită în partida cu Snagov. Am încercat să-l recuperăm, dar nu am reușit. El resimte în continuare dureri. Îl lăsăm să se refacă sută la sută, ca să nu sufere apoi o recidivă și să nu îl pierdem pentru o perioadă mult mai lungă de timp”, a declarat Dianu.
Victoraș Astafei, în urmă cu pregătire
Antrenorul secund a explicat și motivele pentru care noua achiziție Victoraș Astafei n-a rezistat pe teren decât 35 minute, fiind înlocuit cu Vasile Pop. Astafei, un jucător cu multe prezențe în Liga 1, a evoluat sezonul trecut a evoluat în Liga 4, la CSM Târgu Mureș, echipă care s-a retras din Liga 3, acolo unde promovase în acest sezon.
„Am crezut că Victoraș Astafei o să poată face față jocului. Poate nici căldura, nici intensitatea jocului nu l-au ajutat și am preferat să îi înlocuiesc cu un jucător care a făcut pregătirea de vară cu noi. Am încredere că Victoraș ne poate ajuta foarte mult, în viitorul apropiat”, a spus Dianu.
Urmează derby-ul orgoliilor
Adus în urmă cu două luni la Luceafărul Oradea, ca antrenor-secund, Ciprian Dianu a vorbit și despre derby-ul orgoliilor din etapa viitoare, de la Târgu Jiu, când este programat meciul Pandurii Lignitul Târgu Jiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
„Noi suntem oarecum străini de acest lucru. Știu că sunt niște ambiții la nivelul celor două conduceri, dar vom încerca să nu transmitem acest lucru jucătorilor. E un simplu meci de fotbal. Se întâlnesc două echipe rănite, după cum arată clasamentul în acest început de sezon și va fi un joc încrâncenat, dârz, bărbătesc, din care sper ca noi să ieșim învingători”, a precizat Ciprian Dianu.
După meciul de la Drobeta Turnu Severin, Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a reîntors la Sînmartin, unde echipa își are baza de pregătire.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU