Vești proaste de la FRF pentru FC Argeș. Ce a decis Comitetul Executiv în privința cluburilor de drept public care își doresc să promoveze în Liga 1

Marius ANGHEL 24 May. 2019, 11:25 Campionat
Vești proaste de la FRF pentru FC Argeș.** Ce a decis Comitetul Executiv în privința cluburilor de drept public care își doresc să promoveze în Liga 1

Ultima ședință a Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, din data de 22 mai 2019, nu i-a adus o veste bună echipei FC Argeș. Piteștenii își puneau mari speranțe că forul condus de Răzvan Burleanu va aduce în discuție schimbarea regulamentului pentru ca cluburile de drept public să nu mai fie împiedicate să participe în Liga 1. Dezbaterea a fost amânată, astfel că planurile echipei din orașul lui Nicolae Dobrin rămân în aer pentru moment.

„Amână dezbaterea cu privire la situația cluburilor de drept public care obțin dreptul de participare în Liga I”, a fost decizia membrilor Comitetului Executiv al FRF în ședința din 22 mai. Umătoarea ședință a CEx are loc peste o lună.

FC Argeș, fostă SCM Pitești, a promovat în Liga 2 în 2017, iar în sezonul trecut și în cel actual nu a avut drept de promovare, fiindcă aparține de primărie. Suporterii sunt revoltați pe conducătorii, deoarece nici acum nu au reușit să schimbe forma juridică a clubului. Fără posibilitatea de a promova, echipa alb-violetă are un singur obiectiv în Liga 2: să se mențină la acest nivel.

Revenirea lui Nicolae Dică pe banca echipei din Pitești e condiționată de dreptul celor de la FC Argeș de a promova. „Am discutat cu conducerea, am transmis ceea ce-mi doresc eu. Cei de acolo mi-au zis ce așteptări au, iar cel mai important este că se dorește performanța. Cred că în câteva zile se va rezolva totul și voi semna cu FC Argeș”, spunea Dică la jumătatea lunii mai.

În campionatul trecut al Ligii 2, FC Argeș s-a clasat pe locul 4, fix sub poziția care ducea la barajul pentru promovare. În acest sezon, gruparea piteșteană va încheia pe locul 6. În ultimele două etape rămase de disputat va juca la Academica Clinceni, astăzi, de la ora 18:30, și acasă cu Sportul Snagov, weekendul următor.

Marius ANGHEL 24 May. 2019, 11:25 Campionat
Pe aceeași temă