Situația trupei din Regie involuează din ce în ce mai evident față de începutul returului din Liga a II-a. Echipa patronată de Vasile Șiman este formată din juniori de 18 ani, iar diferența față de formația care a dominat prima parte a campionatului este de la cer la pământ.
Într-un meci care a contat pentru etapa a XX-a, Sportul a evoluat împotriva Unirii Slobozia, pe stadionul Giuleăști, la fel cum s-a întâmplat și în partida precedentă de pe teren propriu, împotriva trupei din Buftea.
În starea actuală a lucrurilor, Unirea pornea cu prima șansă, iar acest lucru s-a văzut repede în desfășurarea ostilităților din teren. Sportul, cu un nou antrenor în persoana lui Cătălin Mulțescu, nu a reușit să treacă decât foarte rar în jumătatea adversă de teren, în prima repriză.
Ploaia de ocazii apărute la poarta lui Vâlceanu anunțau inevitabilul. Rând pe rând Jianu (min 18 – bară!), Soare (23), Ibrian (27) au ratat deschiderea scorului. Descătușarea a venit pentru elevii lui Dună în minutul 34, atunci când Mihalcea l-a lansat foarte bine pe Jianu, iar atacantul Unirii nu a mai ratat ținta din 12 metri. Același vârf putea realiza „dubla” înainte de pauză, dar din poziție foarte bună, a trimis defectuos de la 7 metri de poarta adversă (min 43).
Soarta avea să îi surâdă în partea a doua, iar Jianu a mai punctat de două ori: mai întâi a profitat de o respingere greșită a lui Vâlceanu la șutul lui Liviu Mihai și a împins mingea în plasă din 5 metri (50). Peste un sfert de oră a reușit hattrick-ul, în minutul 68, în urma unei faze create pe partea dreaptă de Stan.
Cu un avantaj confortabil pe tabelă – 0-3, echipa din Slobozia a redus motoarele și s-a lăsat dominată copios de juniorii Sportului. Mai întâi, în minutul 76, Vlad a redus din diferență printr-o lovitură de cap din interiorul careului mic, pentru ca apoi în minutul 84, Chiriță să aibă o șansă imensă de a face 2-3: a șutat bine de la 10 metri, la colțul scurt, portarul oaspeților pornise în direcția opusă, dar a izbutit să respingă in-extremis cu piciorul.
Partida s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea Unirii, care a obținut cea de-a doua victorie din 2013. Mai mult, diferența față de Sportul s-a micșorat la un singur punct, (25-24), în condițiile în care „studenții” au pierdut toate meciurile disputate de la reluarea competiției.
Sportul Stundețesc – Unirea Slobozia 1-3
Vlad (76) / Jianu (34, 50, 68)
Vâlceanu – Ștefănescu, I. Dobrin (cpt.), Leafu, Alexandrescu – Nicolici (70 Dinu), I. Vlad – C. Milea (80 Bigosu), Stănici (57 Radu), D. Chiriță – Corlan
Antrenor: Cătălin Mulțescu
L. Dobre – S. Stan, G. Lazăr, R. Soare (cpt.), C. Toma – C. Roșu (60 V. Gheorghe), L. Mihai, Macare, Ibrian (52 Gheorghiu)- Ad. Mihalcea (77 Luca), Jianu
Antrenor: Marin Dună
Articol scris de Gabriel MORARIU
Foto: Alexandru HOJDA