U Cluj nu are secrete pentru Cosmin Bodea

12 Nov. 2009, 13:13 Campionat
U Cluj  nu are secrete pentru Cosmin Bodea

Cosmin Bodea, tehnicianul echipei FCM Târgu Mureș, vrea să
învingă cu orice preț formația clujeană în meciul de sâmbătă.

Antrenorul i-a studiat pe „studenți” în mai multe partide și
consideră Universitatea o echipă puternică, ce se bate la
promovare: „I-am urmărit, am văzut restanța cu UTA, am
văzut meciul cu Jiul, plus egalul cu Deva. Nu mă pot surprinde,
suntem pregătiți să câștigăm. Sunt conștient că ne așteaptă un meci
dificil, dar putem să-i învingem dacă ne facem jocul nostru. La
Cluj au venit mulți jucători față de anul trecut, am văzut că au
anunțat prin presă că vor să meargă în Liga 1, așa că vor fi cât se
poate de motivați, mai ales că nu au reușit să bată pe Deva în
ultimul joc”
, a precizat Bodea.

Pentru jocul cu Universitatea Cluj, antrenorul nu va putea miza
pe căpitanul Mihai Stere și pe fundașul stânga Szilagy Lorand,
ambii suspendați pentru cumulul de cartonașe galbene.

„Să câștige cei mai
buni”

Fost director sportiv la FCM Târgu Mureș și jucător timp de patru
sezoane la Universitatea Cluj, Horațiu Cioloboc prevede un meci
echilibrat între cele două formații. Se ferește să dea
pronosticuri, dar speră să învingă echipa mai puternică.

„Fiind născut aici, în Târgu Mureș, mi-aș dori o
victorie a FCM-ului. Pe de altă parte, am jucat atâția ani la Cluj,
ceea ce nu se poate uita. Aș vrea să câștige echipa mai bună. Va fi
un joc strâns între două echipe puternice, care se luptă să
promoveze. Universitatea Cluj este mult schimbată în bine față de
anul trecut și își va juca șansa. Târgu Mureș este favorită la
promovare, alături de FC Argeș. Apoi aș nominaliza UTA și
Universitatea Cluj. Lupta se va decide în ultimele etape. Se va
merge cap la cap și cele mai bune vor promova”.

Sursa:
monitorulcj.ro

12 Nov. 2009, 13:13 Campionat
Pe aceeași temă