Arieșul a reușit contraperformanța
de a pierde o partidă pe care a dominat-o și în care a avut o
posesie mult superioară șimleuanilor
Parafrazându-l parcă pe Marius
Șumudică, după meciul de la Craiova, tehnicianul de la Arieșul a
avut o declarație cel puțin surprinzătoare, lăudându-și elevii deși
nu au câștigat, ba dimpotrivă. Astfel, după eșecul suferit de
turdeni la Șimleu Silvaniei, Marcel Rusu s-a declarat foarte
mulțumit de evoluția echipei.
„În ciuda ploii, la
Șimleu Silvaniei a fost un meci bun de campionat, între două echipe
care s-au anihilat complet. Felicit băieții mei pentru efortul
depus și pentru dăruirea de care au dat dovadă. Au luptat mult,
și-au făcut pe deplin datoria, dar din păcate suferim mult la
finalizare. Am ratat și o lovitură de la 11m. Mai avem de lucru la
faza de construcție și la finalizare. Degeaba domini și ai ocazii,
dacă nu marchezi. La fotbal, contează doar rezultatul final. La fel
am pățit și cu Minerul Lupeni, etapa trecută, astfel că suntem la
al doilea meci în care avem mult ocazii și nu
finalizăm”, a declarat antrenorul celor de la Arieșul
Turda.
Vezi AICI care a fost momentul psihologic al partidei de sub
Măgură
De cealaltă parte, FC Silvania a
replicat doar prin câteva șuturi de la distanță, iar apoi prin
contraatacuri rapide pe cele două benzi. A fost precum țn meciul de
debut al campioanei CFR, în grupele Ligii Campionilor, în care
elvețienii de la FC Basel au avut posesia, dar clujenii s-au ales
cu punctele.