Antrenorul principal al celor de la Sport Club Bacău, Viorel Tănase, a explicat schimbările făcute în timpul meciului pierdut cu Rapid București, scor 1-2, și a spus că nu le-a cerut elevilor săi să facă pasul înapoi la 1-0.
„Este al treilea meci cu Rapid și parcă văd același scenariu. Am început foarte bine jocul, ne-am creat două ocazii în primele 20 de minute, respectiv două bare prin Husein. Cred că după minutul 25 am cedat, am avut șansă mare cu Petrariu, care a apărat de două ori în fața lui Niculae. Imediat, am revenit în joc și în minutul 37 am reușit să deschidem scorul. Andrei Burcă (foto mic) a luat și al doilea cartonaș galben, fără a avea discernământ, dar plătim din nou tribut tinereții, dar asta este, mergem mai departe. Eu am mare încredere în acești băieți, că vom face împreună performanță.
În repriza secundă le-am cerut altceva, să nu ne retragem, să stăm puțin mai avansat. Nu am reușit acest lucru, din instinct băieții s-au retras și Rapidul a avut foarte multe faze fixe și la una dintre ele chiar am luat gol prin lipsa de marcaj. Le-am spus la pauză faptul că nu trebuie să îi lăsăm să vină peste noi, pentru că vor încerca să dezvolte pe benzile laterale. Ne-am ridicat totuși la nivelul de joc al oaspeților, chiar în unele momente am fost peste ei, dar se vede experiența acestora și răbdarea lor mai ales în superioritate numerică. După golul lui Daniel Niculae am avut și noi niște faze fixe, chiar puteam egala prin Ungureanu sau Taban.
Îmi pare rău pentru înfrângere, ne-am dorit, fiecare meci îl tratăm cu seriozitate și așa câștigăm experiență. După acest play-off, vom trage linie și vom vedea cu cine continuăm, deoarece vom avea un alt obiectiv. În repriza secundă s-au retras inexplicabil, eu le-am cerut altceva.”, a spus după joc Viorel Tănase.
Chiar dacă, în startul reprizei a doua, băcăuanii au jucat cu toți jucătorii în propria jumătate de teren, „Tase” a spus: „am lăsat tot timpul un vârf între cei doi fundași centrali ai oaspeților, Hurdubei la început și după ce a intrat Ungureanu el a fost vârful împins.”
A vrut să profite că Iacob și Lung sunt lenți
În fine, referitor la titularizarea unuia din cei mai ieșiți din formă jucători, Bogdan Rusu, antrenorul principal al celor de la SC Bacău a precizat: „Am pregătit jocul știind că adversarii noștri joacă pe linia de fund cu Iacob și Lung, doi jucători lenți, iar eu am vrut să introduc doi jucători cu viteză. Vreau să spun că Bogdan Rusu a avut ocazii de a marca, dar nu a reușit să o bage în poartă. Bogdan Ungureanu are alte calități, este mai solid, joacă în forță. M-am gândit să risc ultimele 7-8 minute cu Curiliuc, asta a fost gândirea mea pentru el.”
Articol scris de Horia ALEXOAE
Foto: Dan DUȚĂ‚