Studenții din Aradul Nou nu aveau
voie să mai facă un pas greșit pe propriul teren, după înfrângerea
cu FC Argeș, pentru a ieși din zona periculoasă din clasament, mai
ales că aveau în față un adversar abordabil, confruntat cu multe
probleme organizatorice.
Mai mult, la partida de sâmbătă,
Mureșul Deva nu l-a avut pe bancă pe antrenorul Gică Barbu, demis
se pare în etapa precedentă. Cu toate acestea, trupa lui Costel
Bogoșel a arătat pe pacursul celor 90 de minute, dar mai ales în
repriza a doua, că este depășită de pretențiile acestui eșalon, iar
achizițiile făcute în vară nu sunt cele așteptate. Adevărat este că
antrenorul arădean nu a putut alinia cel mai bun „11”, având în
vedere problemele din lot, mai ales în rândul compartimentului
ofensiv.
Astfel, în atac a fost folosit
Ciprian Roșca, care a făcut cuplu cu Gheju, ultimul având o
prestație janică, fiind schimbat în repriza a doua. Nici Zeno
Bundea nu a mai fost acel fotbalist care să facă diferența și să
tragă echipa după el, cu toate că l-a avut în spate pe Bogdan Onu,
care ar fi trebui să-l ajute în ceea ce privește faza
defensivă.
Una peste alta, se poate spune că
în Aradul Nou e criză de formă și nu în ultimul rând de rezultate,
iar dacă nu se va schimba nimic, ACU se va întoarce în Liga a
III-a.
Bogoșel: „Nu am
arătat nimic”
Costel Bogoșel era foarte afectat la final meciul de scorul
înregistrat pe tabelă, dar poate mai mult de jocul prestat de
echipă. Antrenorul principal de la ACU a recunoscut că evoluția
fotbaliștilor e departe de pretențiile cerute de acest eșalon.
„A fost un joc slab, modest e mult spus pentru cum am
arătat în repriza secundă, când n-am arătat nimic. Am încercat
schimbări în speranța unui plus, dar n-am avut nicio ocazie. Chiar
dacă adversarii au marcat cu șansă, se poate spune că am câștigat
un punct”, a declarat la final Costel Bogoșel.
Gafă monumentală a
lui Paul
Portarul Paul de la ACU a avut sâmbătă cea mai slabă evoluție de
când s-a traferat la gruparea din Aradul Nou. A fost nesigur mai la
toate mingile expediate pe spațiul porții, iar în minutul 63 a
comis o gafă de proporții. Sătmar l-a încercat pe portarul de la
ACU cu un șut de la 40 de metri (!!!) și i-a ieșit, Paul scăpând în
plasă o minge ce părea fără probleme.
ACU Arad – Mureșul Deva 1-1
(1-0)
Stadion: Motorul; spectatori: 108.
Au marcat: Lupașcu (18) / Sătmar (63)
Arbitri: Corel Făniță – Bogdan Gheorghioiu (ambii
Timișoara), Lorin Udrea (Târgu Jiu).
Observatori FRF: Cornel Pantea, Valer Vancea
(ambii Oradea)
ACU: D. Paul –
Bilia, C. Aldea (72 Ciubăncan), Miculescu, Gligor – Lupașcu,
Bundea, Onu (62 Petrescu), Balla – Gheju (54 Nicolau), C.
Roșca.
Antrenor: Costel Bogoșel.
Mureșul: Pîrvu –
Coca, Dosan, D. Sînmărtean, I. Cîmpean – Melcea, Gîrlă (80
Furdean), Sătmar, Al. Dan (61 Bogman), R. Stan – Cinghină (40
Dîrvaru).
Antrenor: Gheorghe Barbu
Sursa: observator.info