Snagovul pierde și la Timișoara și o ia la vale spre Liga 3. „Echipa este în creștere, ne trebuie timp. Dar nu prea avem timp”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 17 Nov. 2019, 09:50 Campionat

Sportul Snagov are o viață foarte grea în Liga 2 în acest sezon, unde, după 18 etape, are doar 8 puncte și se află pe penultimul loc. Ilfovenii au pierdut, sâmbătă, cu 2-0 la Timișoara, cu ASU Poli, iar presiunea este tot mai mare. Clubul ilfovean speră ca, în iarnă, să li se ridice interdicția de a face transferuri, pentru a putea aduce fotbaliști cu experiență. În ultima ședință a Comitetului Executiv al FRF li s-a refuzat această cerință.

Laurențiu Tudor, antrenorul principal al echipei a lipsit de la Timișoara, din cauza unor probleme personale. „Secundul” Valentin Ivan a condus jocul și a fost mulțumit de evoluția echipei sale. „Felicit echipa adversă că a câștigat astăzi, a fost o victorie meritată. S-a văzut diferența de experiență dintre echipe. Faptul că avem jucători tineri, care nu au jucat la un nivel înalt s-a văzut în greșeșile personale. În rest, eu sunt mulțumit în mare de jocul nostru. Păcat că s-au făcut acele greșeli. Se putea să facem și o surpriză, dar a fost destul de greu pentru din cauza lipsei de experiență s-a întâmplat să nu ne iasă ceea ce ne-am propus”, a precizat Valentin Ivan.

Snagovul speră ca ridicarea interdicției de a face legitimări să dea speranțe clubului la salvarea de la retrogradare

Actualul staff a venit după ce clubul a fost preluat de cei ce investeau bani la Carmen București. Un progres în joc se vede, dar interdicția de a face transferuri încurcă în continuare. „100 la sută echipa este în creștere. Avem interdicție la transferuri. Faptul că avem câțiva jucători care nu au jucat la seniori până acum, că avem și câțiva jucători care nu au jucat mai sus de Liga a 3-a – cred că avem doi sau trei jucători care au mai jucat la Liga 2 – spune totul. Rezultatele noastre din ultimul timp nu au mai fost ca la începutul campionatului, am pierdut meciuri la limită, în minutele 90, 92, 94. Etapa trecută cu Turiss am condus la pauză 2-0. Am avut, din punctul meu de vedere, două penalty-uri cu Turris, în care am avut dubii. Echipa este în creștere, ne trebuie timp, dar nu prea avem timp penru că etapele trec, noi ne distanțăm de pluton. Etapa trecută, dacă reușeam să câștigăm cu Turris, ne apropiam și noi de pluton, cu 11 puncte eram destul de bine. Sperăm, dacă ne vor da voie să facem transferuri, să aducem câțiva jucători să putem să punem probleme. Fizic, stăm bine în picioare. Dorință este, am avut o atitudine bună. Dar atât putem”, a explicat antrenorul Ivan, care a condus echipa și între etapele 11-14.

Altfel, dacă interdicția de a legitima fotbaliști noi dispare, Snagovul are planuri interesante. „Dacă reușim să scăpăm de această interdicție, veți avea surprize cu noi în retur. Noi când am venit cu noul patron, Onosă, am găsit situația asta. Când am venit, nu avea niciun punct echipa acesta”, a mai spus Ivan.

Nu vor mai juca o vreme la Ghermănești

În ultima etapă din tur, Snagovul primește vizita Reșiței. Ivan speră să obțină ceva din acel meci. „Și azi am venit cu speranța să obținem un egal. Dorim să-i încurcăm, practic sunt șase puncte dacă îi încurcăm. Sper din tot sufletul să adunăm cât mai multe puncte. Poate din iarnă reușim să transferăm și noi jucători și în momentul acela, 100 la sută, vom avea altă față”, a mai spus antrenorul.

Deocamdată, Sportul nu va mai juca la Ghermănești, unde se fac lucrări de modernizare la gazon. „Noi avem terenul în refacere. Ne-au spus că nu este bine să jucăm pe el. Este iarba proaspătă, nu s-a îngroșat firul și se rupe foarte repede. Ne-am dori să jucăm acasă, am jucat acasă cu Rapidul, pentru că nu ne-a primit nimeni și am bătut Rapidul”, a adăugat Valentin Ivan.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU și Leczki JOZSI / Mediafax foto

Anda DELIU, Marius ANGHEL 17 Nov. 2019, 09:50 Campionat
Pe aceeași temă