„Șepcile roșii” au obținut o victorie crucială

09 May. 2009, 13:50 Campionat

Universitatea Cluj speră să rămână în liga secundă, după victoria de la Târgoviște, 2-0 cu FCM. Ambele goluri au fost marcate de Buș (foto, nr.7), din penalty. Mai întâi, Reginaldo Dias a făcut henț în care (minutul 62), apoi Cornel Dinu l-a agățat clar în careu pe Șuteu (88).

 

În rest, clujenii au dominat clar meciul, ratând câteva ocazii incredibile. Buș l-a driblat pe portarul Zegheru, dar șutul său a fost scos de pe linia porții (6), Szilagyi a reluat din centrul careului, cu capul, pe lângă poartă (12), iar Șuteu, singur-singurel a nimerit doar transversala (15). Singurele ocazii reale ale gazdelor au fost consemnate în minutul 33, când șutul frumos de la 20 de metri al lui Ionuț Constantin a zguduit bara, și minutul 76, când tot bara s-a opus la "plasarea" lui Mirel Matei.

 

FCM Târgoviște – "U" 0-2 (0-0)
Marcator: Buș 63p., 88p.

 

FCM  Târgoviște: Zegheru – Dinu, P. Mihai, R. Dias, Necatu – I. Constantin, Anton, Boroș, L. Mihai /74 Cherchez) – B. Popescu, Pătrașcu. Antrenori: gemenii Haralambie și Gheorghe Bechean

 

"U": Fărcaș – Ungurușan, Szilagyi, Cordoș (46 Marincău), Suller – Ionescu, Dolha – Buș, Bundea (46 Budean), Țene (54 Suciu) – Șuteu. Antrenor: Dorinel Munteanu

 

Arbitri: Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) – S. Stoianof (Constanța), V. Avram (București)

 

Stadion: Eugen Popescu. Spectatori: 500

 

www.clujeanul.ro

09 May. 2009, 13:50 Campionat
Pe aceeași temă